3 minute de citit

DONNA confirmă toate aşteptările

Aceste caracteristici sunt deja binecunoscute cultivatorilor români de varietăţi remontante, iar în acest sens soiul Amandine a devenit o alegere pentru mulţi cultivatori. Producţiile bune obţinute în 2018, rezistenţa la boli, forma şi mărimea fructului, dulceaţa şi aroma deosebită sunt calităţile incontestabile ale acestui soi situat în topul preferinţelor în 2019.

DONNA_b

Pe de altă parte, soiul timpuriu Donna a intrat timid în România în primăvara anului 2018, an în care şi-a început activitatea şi stoloniera firmei Planasa Eastern – membră a grupului Planasa.
Soi unifer, Donna dezvoltă o plantă viguroasă cu foliaj dens de culoare verde-închis. Este rezistentă la boli şi mediu tolerantă la făinarea de pe frunze (simptomele nu s-au semnalat pe fructe). Alături de Daroyal, datorită calităţilor lui, soiul este recomandat şi pentru cultura bio.
Fructele au forma alungit-conică de mărime mare pe care şi-o păstrează de-a lungul întregului sezon de rocoltare. Culoarea roşie strălucitoare a fructelor le face atractive de la prima privire şi le dă un aspect deloc de neglijat, ele se păstrează şi după câteva zile de la recoltare, chiar şi în condiţiile menţinerii la frigider. Achenele sunt încorporate în pieliţa rezistentă, iar pulpa este fermă. O bună elasticitate a pieliţei dă fructelor rezistenţă. Fructele sunt dulci, aromate şi zemoase şi ating cel mai înalt nivel productiv dacă sunt recoltate o dată la cinci-şase zile.
Recoltarea este foarte uşoară şi rapidă datorită tijelor lungi ce situează fructele la nivelul foliajului sau deasupra lui. Productivitatea este mare pentru un soi timpuriu, având un procent ridicat de fructe de calitatea I.

Medii prielnice de cultivare
Se comportă excelent în câmp sau în spaţii protejate; cultivate în solar, aduc un profit suplimentar cultivatorului datorită timpurietăţii acestei varietăţi. În câmp, producţia începe devreme, la doar câteva zile după Alba, dar puţin mai devreme sau odată cu Clery. Experienţele raportate până acum de către cultivatorii români privind soiul Donna arată clar că toate caracteristicile menţionate sunt în concordanţă cu realitatea. Această varietate se poate cultiva cu rezultate excelente în toate sistemele de cultură:
• în sol, atât convenţional sau în biloane mulcite cu folie;
• în cultură suspendată şi în diferite tipuri de substrat.

PRINDE PERIOADA OPTIMĂ DE PLANTARE
Pentru sezonul 2019, avem pe stoc plate frigo pentru care perioada optimă de plantare este până în data de 15 iulie. Pentru cultivarea în solarii, perioada de plantare se poate extinde, având în vedere beneficiile spaţiului protejat. Vă oferim stoloni de căpşuni produşi în România, soiuri create pentru zona noastră geografică!

 

 

Articol publicat în revista Ferma nr. 11/238 (ediţia 15-30 iunie 2019)

Cisteste si...

Recomandările redacției

11 Sfaturi utile pentru a vă pregăti tractorul pentru iarnă

11 sfaturi pentru a vă pregăti tractorul pentru iarnă:
1. Efectuați verificările de rutină.
2. Spălaţi şi curăţaţi temeinic tractorul.
3. Goliți rezervorul și folosiți un combustibil de iarnă.
4. Verificaţi echipamentele de cauciuc.
5. Verificaţi presiunea şi umflaţi suplimentar anvelopele.
6. Gresaţi fiecare rulment/bucşă.
7. Scoateți bateriile în cazul “parcării” pe termen lung.
8. Parcați tractorul sub un şopron sau într-un garaj închis.
9. “Ajutaţi” tractorul să pornească în timpul iernii.
10. Nu uitaţi că iarna este momentul perfect pentru a face lucrările de întreținere şi reparaţiile.
11. Utilizați greutăți suplimentare, anvelope de zăpadă sau lanțuri pentru anvelope.

piata tractoarelor b 11 Sfaturi utile pentru a vă pregăti tractorul pentru iarnă
Ultimele articole
Ferma lumina credit foto iStock 1162244809 Vladimir Zapletin Ferme cu lumina stinsă!

Ferme cu lumina stinsă!

Fermierii români depun armele. Preţuri mici, datorii mari, speranţe deşarte… Fiecare zi aduce tot mai multă deznădejde şi într-un final […]

Citește mai multe știri →