Doi tineri aduc dronele în fermele din România - Revista Ferma
6 minute de citit

Doi tineri aduc dronele în fermele din România

Raul GuÅŸeilă, tanar antreprenor_b„Dorim să ne formăm echipe de piloţi autorizaţi şi să gestionăm o flotă de drone. Pe termen scurt, ne-am propus să ajungem la o productivitate de 500-600 de hectare pe zi” – RAUL GUŞEILĂ, Tânăr antreprenor

Sub presiunea noilor politici europene, care urmăresc obiective de mediu extrem de ambiţioase, precum reducerea cantităţii de pesticide utilizate în agricultură cu 50% şi a îngrăşămintelor chimice cu 20% până în 2030, fermierii vor fi obligaţi să caute soluţii alternative dacă vor să-şi păstreze subvenţiile. Desigur, nu va trebui să renunţe în totalitate la aplicarea de substanţe chimice pe culturile lor, însă cu siguranţă unii o vor face mult mai responsabil, localizat şi doar când este nevoie. Aşa cum deja se întâmplă în anumite ferme în care conceptul de agricultură de precizie nu este străin.

O soluţie la îndemână

Sesizând şansa unei oportunităţi de moment, dar şi nevoile tot mai mari de a aplica în fereastra optimă tratamentele fitosanitare, Raul Guşeilă şi Mădălina Şerban – absolvenţi ai unor facultăţi cu profil agricol – oferă o soluţie la îndemâna oricui şi extrem de practică – utilizarea dronelor pentru pulverizarea culturilor. Au pornit această afacere în urmă cu un an, când a fost achiziţionată prima dronă, iar acum se gândesc să-şi extindă serviciile în toată ţara.

Mădălina Åžerban, inginer agronom_bFoto: Mădălina Şerban, inginer agronom

Raul nu este chiar străin de acest domeniu, având deja o experienţă de cinci ani în testarea pesticidelor în vederea omologării. Deşi a absolvit mecanica agricolă la Braşov, are şi o diplomă de master în protecţia plantelor la USAMV Cluj-Napoca, în timp ce Mădălina este inginer agronom, titlu dobândit tot la universitatea clujeană.

25.000 de euro împrumutaţi de la bancă

Din decembrie 2021, Raul este şi reprezentant oficial al DJI în România, având şi calitatea de distribuitor al companiei lider mondial în domeniul producţiei de drone agricole. Totul a pornit însă în 2020, când acesta şi-a făcut un credit la o bancă, în valoare de 25.000 de euro, pentru a-şi cumpăra prima dronă de stropit. „Mi-am zis că dacă nu o fac acum, mai târziu nici atât. Şi chiar dacă am fost pe deplin mulţumit de achiziţie, la două săptămâni după ce am început lucrul cu ea, am trântit-o. Am trimis-o în service şi am primit-o înapoi după o lună şi jumătate, suficient cât să ratez aproape în totalitate campania. Abia pe la sfârşit de august am reuşit să mai lucrez cu ea”, mi-a explicat tânărul de 27 de ani. Întâmplarea nefericită nu l-a descurajat, dimpotrivă, l-a ambiţionat să mai cumpere o dronă, tot de la DJI, un model ceva mai nou şi de capacitate mai mare.

aplicare rata variata cu drona_bAplicare cu rată variabilă, din zbor

Între timp, a început să facă şi analiza stării de sănătate a culturilor, cu ajutorul camerelor multispectrale care vin montate pe drone. Mai are o dronă pentru cartarea terenurilor, cu precizie de nivel RTK de câţiva centimetri. „Putem aplica pesticide, inclusiv îngrăşăminte, cu rată variabilă, ceea ce eficientizează foarte mult costurile, dar şi productivitatea. Avem şi un slogan la care ţinem foarte mult – „Noi ne ocupăm de tot, voi vă puteţi lua o vacanţă!”, îmi spune Raul, care are deja o bază de clienţi.

Câteva precauții

Este relativ uşor de manevrat o astfel de dronă, spune tânărul. Aceasta este echipată cu radar sferic, ceea ce înseamnă că detectează orice formă de relief sau obstacol deasupra sau de desubt şi lateral. Cu toate astea, e nevoie de o atenţie deosebită. Spre exemplu, poţi atinge din greşeală displayul şi să dezactivezi radarul. „Întâi de toate, e foarte importantă delimitarea parcelei în care vrei să lucrezi, pentru că drona îşi va face traseul în funcţie de obstacolele întâlnite pe suprafaţa respectivă”, susţine tânărul inginer.

erbicidare drona_bStropiri de mare viteză!

Cu drona veche, a lucrat 90 de hectare într-un interval de 10 ore. Aceasta are o lăţime de aplicare de 6,5 metri. Pe de altă parte, drona cea nouă acoperă 9 metri la o singură trecere şi, teoretic, poate stropi până la 160 de hectare în cele 10 ore. Viteza de lucru este de 26 km/oră, în condiţii ideale de lucru şi pe suprafeţe plane.

3 avantaje majore

În opinia lui Raul, este mult mai eficient din punct de vedere economic să utilizezi dronele pentru aplicarea tratamentelor fitosanitare:

  1. Din start se elimină consumul de motorină.
  2. Pe de altă parte, tratamentele convenţionale presupun şi un efort uman suplimentar.
  3. Unde mai pui că există o presiune uriaşă în ceea ce priveşte tasarea terenului şi distrugerea culturii prin călcarea plantelor, care în cazul dronelor nu există. „Am făcut un calcul din care rezultă că la 25 ha de grâu prin trecerile cu tractorul se distruge cam un hectar, la o anvelopă de lăţime medie şi cu lăţimea de aplicare de 12 metri. În plus, uneori pur şi simplu nu se poate intra în cultură cu tractorul sau cu autopropulsata”, afirmă acesta.

Madalina Serban, inginer agronom (1)_bCe costuri au fermierii?

Preţurile pe care Raul şi Mădălina le percep sunt pe hectar. În funcţie de suprafaţa contractată, un fermier va plăti între 85 şi 150 lei/ha. La suprafeţele cu adevărat mari, de peste o mie de hectare, preţul poate scădea până la 65 lei/ha. „Planul nostru este să ne extindem cât mai mult, să ajungem să oferim servicii în toate regiunile ţării”, mi-a împărtăşit specialistul.

În disertaţia sa de la master, acesta a scris despre un alt studiu în care a reuşit să reducă cantitatea de pesticid la hectar cu 25% comparativ cu aplicarea convenţională.

4 HECTARE ÎN 12 MINUTE

Prima dronă achiziţionată are un rezervor de 20 de litri, în timp ce drona cea nouă are o încărcătură de 30 de litri şi poate lucra până la 4 hectare. Autonomia de zbor la o încărcare este de aproximativ 12 minute, suficient pentru a stropi cele 4 hectare. Dar chiar dacă s-a terminat soluţia sau bateria, drona va şti să se întoarcă în locul în care a rămas.

 CONTACT

RIAGRO EXPERIMENTAL SRL
507251  Drăguș, jud. Brasov
Tel: 0741.687.033
WEB: www.droneagricole.ro
E-Mail: raul.guseila@droneagricole.ro
Facebook: www.facebook.com/Drone.Agricole.RIAGRO

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →