4 minute de citit

Din 2022 fermierii vor avea o nouă Agenţie

Noua agenţie va utiliza bani europeni pentru a pune în practică strategia pentru promovarea produselor româneşti elaborată de MADR împreună cu mediul asociativ, a anunţat ministrul Agriculturii, Adrian Oros, într-o conferinţă de presă, pe 21 septembrie a.c.

 

După un model european

agentie pentru fermieri 01_b

„De la începutul anului viitor, strategia de promovare a produselor româneşti va fi pusă în practică de Agenţia de Calitate şi Marketing a Produselor Agroalimentare. Este un model european care funcţionează peste tot, unde, în această entitate, care este un parteneriat public-privat, comitetul de coordonare este format din mediul asociativ şi instituţii, cu obiective clare şi cu buget, care vor face promovare pe produse tradiţionale, produse montane sau alte produse care aparţin unor scheme de calitate şi va garanta autenticitatea şi calitatea acestor produse”, a explicat Adrian Oros.

Numărul de angajaţi şi structura noii agenţii vor fi stabilite împreună cu mediul asociativ şi cu sprijinul agenţiei similare din Austria, care are experienţă îndelungată în acest domeniu, a precizat Ştefan Pădure, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Alimentului Românesc şi vicepreşedinte Pro Agro.

Oros a adăugat că în noua agenţie nu vor fi angajaţi în plus la stat, ci vor fi selectaţi, pe criterii de performanţă, din angajaţii actuali din structurile din subordinea MADR.

produse de sibiu 01_b 

 

CUM VOR FI PROMOVATE PRODUSELE ROMÂNEŞTI!

1. Scheme de calitate. Oros afirmă că produsele româneşti sunt foarte slab promovate, iar din banii care au fost alocaţi în perioada 2014 – 2020 pentru Măsura 3 – Sisteme de calitate pentru produsele agricole şi alimentare nu a fost accesat nici un euro.

„Singura modalitate de a utiliza bani europeni pentru a promova produsele româneşti este aceea de a promova scheme de calitate fie europene, fie naţionale, voluntare, care creează un avantaj pentru producătorii români dintr-o anumită zonă”, spune ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat că banii necheltuiţi au fost menţinuţi în program, cu acordul Comisiei Europene, şi produsele tradiţionale româneşti vor fi eligibile pentru finanţare şi vor putea fi promovate cu bani europeni prin aceasă măsură.

2. Toate achiziţiile făcute de instituţii publice să avantajeze produsele locale. „Achiziţiile publice reprezintă o piaţă de câteva miliarde de euro pe an, care nu a fost exploatată”, mai spune Oros, care promitea încă de anul trecut modificarea legii achiziţiilor publice în acest sens, însă fără vreun rezultat concret până în prezent.

3. Educarea consumatorului. Prin programul de distribuire a laptelui, fructelor şi legumelor în şcoli sunt alocate sume distincte pentru educaţia copiilor şi a tinerilor, pentru ca aceştia să înveţe să consume produse locale, româneşti.

4. Transpunerea în legislaţia românească a Directivei 633 privind practicile comerciale neloiale, care „stabileşte reguli foarte stricte privind relaţia comercială dintre micul producător sau procesatorul român şi comerciantul dominant care, din nefericire, în România nu este român”, afirmă Oros. Actul normativ este în faza finală la Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor.

Ce MODIFICĂRI au apărut la SCHEMA DE CALITATE „REŢETA CONSACRATĂ” aflaţi din Revista FERMA, ediţia 1-14 noiembrie 2021!

telemea_DOP_b

10 PRODUSE PROTEJATE

„Salata tradiţională cu icre de crap” este, din 29 septembrie 2021, al 10-lea produs românesc recunoscut şi înregistrat la nivel european în Registrul specialităţilor tradiţionale garantate -STG.

Celelate nouă produse româneşti recunoscute în UE sunt: Magiun de prune de Topoloveni (IGP), Salam de Sibiu (IGP), Novac afumat din Ţara Bârsei (IGP), Scrumbie afumată de Dunăre (IGP), Telemea de Sibiu (IGP), Cârnaţi de Pleşcoi (IGP), Caşcaval de Săveni (IGP), Salata cu icre de Ştiucă de Tulcea (IGP) şi Telemea de Ibăneşti (DOP).

Plăcinta dobrogeană este, în prezent, în etapa de opoziţie, în vederea dobândirii Indicaţiei Geografice Protejate (IGP).

Click AICI şi află care sunt sistemele de calitate ale UE!

 

 

un articol de

VIOLETA MÂŢ

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →