Potrivit unei analize realizate de Amazag, piaţa românească de servicii de agricultură digitală se apropie de 20 milioane de euro. Includem aici serviciile de teledetecţie satelitară şi cu ajutorul dronelor, geolocalizarea (GPS), analiza climatică şi predicţiile meteo, IoT (Internetul lucrurilor), serviciile de management integrat al fermelor, analize de sol, analize foliare şi achiziţia online de inputuri.
Cum era de aşteptat, tinerii sunt cei care utilizează cel mai mult serviciile de agricultură digitală, în special cei având studii superioare încheiate, care operează ferme de dimensiuni medii şi mari.
Care este cel mai utilizat serviciu digital?
Astfel, studiul respectiv a evidenţiat faptul că peste 60% dintre fermele mai mari de 100 de hectare utilizează cel puţin un serviciu sau un produs de agricultură digitală, cel mai des utilizat serviciu fiind cel de geolocalizare (GPS) a utilajelor în câmp. Eficienţa, scăderea costurilor generale şi creşterea controlului sunt principalele argumente care determină fermierii să adopte aceste servicii, în general gradul de satisfacţie privind utilizarea fiind unul foarte ridicat.
De ce există reticenţă?
Conform informaţiilor procesate de Amazag, o treime dintre fermierii care nu folosesc în prezent servicii de agricultură digitală nu o fac din cauza lipsei de fonduri sau din cauza specificului fermelor proprii. În schimb, exploataţiile mai mari utilizează agricultura digitală pe scară largă, înţelegând mai bine utilitatea şi beneficiile sale.
Stimularea competitivităţii
Cred că accesul la informaţie şi utilizarea eficientă a datelor din câmp poate creşte competitivitatea fermelor româneşti, iar provocarea majoră rămâne transformarea datelor în acţionabile – LAURENŢIU ASIMIONESEI, reprezentant Amazag
Studiul a fost finalizat în februarie 2021 şi are la bază o analiză a 300 de interviuri realizate la nivel naţional cu fermieri care operează însumat aproximativ 300.000 de hectare de culturi de câmp. „Chiar dacă vorbim de o piaţă de valoare redusă la acest moment, perspectivele sunt uriaşe. Marea majoritate a companiilor producătoare de inputuri în agricultură, dar şi distribuitorii, investesc în această direcţie şi ne aşteptăm ca în anii următori rata de adopţie să crească semnificativ. Mai mult, implementarea noii politici agricole comune va accelera acest proces”, a declarat Laurenţiu Asimionesei, fondatorul Amazag.
Digitalizarea transformă complet agricultura. Ce anume părea imposibil în trecut iar astăzi este o realitate?
un articol de
LIVIU GORDEA