3 minute de citit

DIGITALIZAREA – O nouă miză pentru BASF și AGRIVI

„Anul acesta avem 3 aplicații cu funcționalități diferite: AgAssist e o sinteză a portalului nostru, Xarvio identifică buruieni, boli și dăunători, iar Agrivi e o platformă completă la nivelul întregii ferme”, ne-a declarat Iustin Bădoi, Digital Implementation în cadrul BASF.

 bani agricultura_b

3 APLICAȚII DIGITALE

1. AgAssist: pentru nevoile cotidiene
Dezvoltată ca o aplicație de uz curent, AgAssist oferă informații cu privire la: condițiile meteorologice (inclusiv avertismente de vreme extremă), recomandări agronomice regionale, alerte de boli și dăunători, dar și acces la catalogul de produse BASF, știri și noutăți. Trebuie spus că fermierii pot seta locația și specificul culturilor vizate astfel încât să beneficieze de soluții personalizate și adaptate condițiilor din propria exploatație.

Descoperă aplicația AgAssist! https://www.agro.basf.ro/ro/servicii/ag-assist/ 

2. Xarvio Scouting, un detectiv de teren
Xarvio Scouting funcționează ca un asistent digital conceput să recunoască cu precizie bolile, dăunătorii și buruienile chiar din primele stadii, după cum explică și Iustin Bădoi: „Pentru fermier este simplu. Acesta face o poză plantei sau capcanei de dăunători, iar algoritmul aplicației identifică boala sau insecta care a fost fotografiată. Ulterior, aplicația te trimite pe portalul BASF pentru a selecta produsul care combate acea problemă”. Algoritmul aplicației Xarvio poate detecta peste 115 specii de buruieni, 139 de boli la 37 de culturi și poate face distincția între insectele inofensive (precum gărgărițele) și dăunători.

 

3. Platforma AGRIVI, software premiat de ONU
Ca urmare a parteneriatului BASF și AGRIVI, fermierii români au acces la unul dintre cele mai complexe programe computerizate de gestionare a fermelor din lume. Platforma digitală AGRIVI reunește elementele ce țin de managementul terenurilor și al culturilor (cartografia parcelelor și a suprafețelor cultivate, indicatori de vegetație și boli, hărți de prescripție cu doze de aplicare, rotația culturilor etc), cu cele administrative (registru centralizat cu utilaje și muncitori, inventare, rapoarte automate APIA etc), la care se adaugă analize și documente financiare (bilanțuri, bugete, urmărirea creanțelor și termenelor de plată, registru de clienți și furnizori, analiza randamentului fermei și culturilor, consumul și costul inputurilor etc).

 Digitalizarea - Basf&Agrivi_b

“Anul acesta avem 3 aplicații: două dintre ele sunt marca BASF și sunt disponibile pe telefon sau tabletă, iar cea de-a treia este realizată în colaborare cu AGRIVI.” – IUSTIN BĂDOI – Digital Implementation – BASF

 

CONTROL TOTAL ASUPRA FERMEI

„Întreaga activitate agricolă poate fi analizată într-o singură interfață care oferă fermierului vizibilitate completă asupra exploatației și îi pune la dispoziție instrumente de analiză pentru a reduce riscurile și pentru a valorifica la potențial maxim datele fermei. Este o platformă de management lider în categoria Sistemelor de gestionare a fermelorîn cadrul competiției de Excelență Digitală în Agricultură, organizată de ONU prin ITU și FAO”, a explicat Tudor Opriș, Executive Sales Manager AGRIVI pentru Europa de Sud-Est.

 

un articol de

DANIEL PLĂIAȘU

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →