Americanii îi spun ripper, iar europenii îl denumesc, în mod eronat, subsolier. L-am văzut şi noi la Agromalim, în standul celor de la SAM, iar numele său este Apache, creaţie a companiei italiene Pastò Agricoltura.
În realitate este vorba de un decompactor, utilaj care are rolul de a îmbunătăţi structura şi porozitatea solului, permiţând astfel o mai bună aerare, ceea ce favorizează înrădăcinarea puternică şi explorarea unui volum mai mare de nutrienţi de către plantele de cultură, datorită drenajului pe care îl face.
Terenul agricol este un imens laborator chimic
Alegerea unor practici de prelucrare a solului care să susţină proprietăţile microbiologice, fizice şi chimice ale acestuia, esenţiale pentru dezvoltarea culturilor agricole, a devenit o verigă importantă în contextul preocupărilor legate de schimbările climatice.
Aşa cum remarca Paolo Barchetta, fermier cu experienţă şi agronom de primă-clasă, pornind de la raţionamentul că terenul agricol este un imens laborator chimic care susţine viaţa tuturor microorganismelor din sol, e de la sine înţeles că lipsa oxigenului poate cauza pierderea acestei biodiversităţi.
Compactarea solului şi efectele sale
„Un teren compactat înseamnă prezenţă scăzută a oxigenului. E suficient să vezi un profil de sol pe adâncimea de 10 cm, unde ar trebui să existe concentraţia maximă de microorganisme, care sunt responsabile pentru descompunerea materiei organice, şi îţi vei da seama imediat dacă acel sol suferă din cauza compactării. Şi în mod greşit lumea susţine că această compactare se datorează utilizării maşinilor agricole. Pentru că practic ele calcă doar o mică suprafaţă. În fond, compactarea este rezultatul fie al ploilor abundente, în absenţa vegetaţiei, care descompune structura solului, fie al secetei extreme, care întăreşte pământul”, e de părere specialistul.
De ce Apache?
Special creat pentru sistemul de agricultură no-till sau minim-till, utilajul Apache nu face altceva decât să dreneze solul, acţiune în urma căreia se obţine o restructurare şi o decompactare până la adâncimea de 60 cm, fără a pierde rezerva de apă şi cu efecte pozitive asupra vieţii microbiene. „Se recomandă utilizarea acestui echipament în timpul campaniei de recoltat cereale, chiar în spatele combinei, după care poţi semăna culturi de acoperire. E o practică obişnuită în Statele Unite ale Americii, unde tehnologia no-till este adoptată la scară largă. Apache poate lucra însă şi în sistem minimum-tillage. Este suficient să faci asta o dată la trei ani şi ai să vezi apoi diferenţa. Pentru că odată rezolvată problema tasării solului, nu vei mai avea această grijă o perioadă de timp”, ne-a explicat Paolo Barchetta.
„Pe un teren de calitate medie, în primii 10 cm din sol se află un patrimoniu de 5.000 kilograme pe hectar de materie organică. Şi orice pierdere din aceste resurse înseamnă o scădere a producţiei” – Paolo Barchetta, Fermier și agronom italian
Sechestrarea carbonului
Echipamentul Apache este mai mult decât un ripper. Cu ajutorul său se poate captura carbonul în sol, proces care ajută la combaterea schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea, reduce eroziunea terenurilor prin faptul că se evită arătura şi alte lucrări ale solului. Dar în acelaşi timp menţine activitatea microorganismelor benefice din sol, care descompun materiile organice şi eliberează nutrienţii, lucru esenţial pentru dezvoltarea radiculară a plantelor. „Există un studiu care a demonstrat că, pe un teren de calitate medie, în primii 10 cm din sol se află un patrimoniu de 5.000 kilograme pe hectar de materie organică – bacterii, fungi, insecte, nematozi şi alte microorganisme. Şi orice pierdere din aceste resurse înseamnă o scădere a producţiei”, avertizează agronomul italian.
Materiale rezistente la uzură
Agricultura modernă are nevoie de echipamente robuste şi fiabile, soluţii inovatoare care să îmbunătăţească procesele de lucru şi strategii ce urmăresc maximizarea producţiilor cu un raport cost-beneficiu ridicat. Apache este realizat din materiale de calitate superioară, oţeluri foarte dure şi rezistente la uzură tip HARDOX. Utilajul este echipat cu un sistem hidropneumatic non-stop care reduce oscilaţiile la un nivel minim şi este capabil să facă faţă terenurilor deosebit de grele şi unor condiţii climatice dintre cele mai dificile. Dar în acelaşi timp promite economii importante de energie. Poate lucra în medie 3,75 hectare pe oră, la un consum mediu de 22,2 litri de motorină pe hectar (date de referinţă pentru modelul APH-4406-T) în condiţii de sol deosebit de greu. Decompactorul Apache poate fi echipat cu 3 până la 8 ancore şi acoperă lăţimi de lucru între 3 şi 6 metri.
SUBSOLIER VS. RIPPER
Deşi multă lume confundă cele două sisteme, acestea au funcţii şi caracteristici diferite, chiar dacă sunt aproape identice ca structură constructivă. În mod normal, subsolierul este folosit pentru spargerea hardpanului, prelucrând terenul în profunzime, în timp ce ripperul este considerat a fi o evoluţie a subsolierului, lăsând materia organică la suprafaţă şi reducând pierderile de apă din sol.
Subsolierul lucrează la adâncimi variabile, de obicei între 30 şi 60 cm sau mai adânc, în funcţie de modelul şi de setările maşinii, iar ripperul este proiectat să lucreze la adâncimi mai mari decât subsolierul, de la 60 până la 100 cm, în funcţie de aplicaţie. Ambele utilaje au roluri specifice în pregătirea terenului agricol, dar sunt folosite în contexte diferite pentru a atinge obiective specifice în lucrările agricole. Ripperul este recomandat celor care practică agricultura conservativă şi se încadrează noilor norme europene privind aplicarea practicilor agricole benefice pentru climă şi mediu.