Dacă găinile tale au împuţinat producţia de ouă sau ouăle prezintă coaja deteriorată, s-ar putea să te confrunţi în efectiv cu sindromul scăderii ouatului! Ce este şi cum scapi păsările de această boală?

Sindromul scăderii ouatului, numit şi sindromul oului moale, este o infecţie produsă de un adenovirus. Este frecvent întâlnit în efectivele de găini ouătoare şi se caracterizează prin scăderi ale producţiei de ouă, deprecierea calităţii cojii ouălor, cu o mai mare frecvenţă în prima parte a curbei de ouat.

CAUZE ALE DEPRECIERII COJII OUĂLOR

Scăderea producţiei de ouă apare ca o deficienţă pronunţată în secreţia sărurilor de calciu, magneziu, fosfor, mangan, potasiu şi sodiu, care alcătuiesc coaja oului.

Este de reţinut faptul că infecţia nu afectează procesul biologic de ovogeneză, scăderea drastică a producţiei de ouă fiind consecinţa directă a deprecierii cojii (ouă în pieliţă), care se pierd în aşternut sau cad pe jos, printre ochiurile plaselor de sârmă ale bateriei.

RASE CU RECEPTIVITATE CRESCUTĂ LA BOALĂ

Găinile ouătoare sunt receptive la boală indiferent de vârstă. Se recunoaşte, de asemenea, influenţa susceptibilităţii genetice în această boală. Găinile din rasele Rhôde-Island, Rock şi Cornish, care produc ouă cu coajă pigmentată, sunt mult mai susceptibile. În general, păsările din rasa Leghorn care produc ouă cu coaja albă, sunt refractare la infecţie.

CUM ŞI ÎN CÂT TIMP SE TRANSMITE INFECŢIA?

Principala cale de transmitere a infecţiei este cea verticală, virusul rămânând în stare latentă în organismul păsării infectate până la maturitatea sexuală şi atingerea vârfului de ouat.

În transmiterea orizontală, sursa principală de contaminare este reprezentată de fecalele infectate, provenite de la acei indivizi care au fost deja infectaţi in ovo sau de la indivizi care au trecut prin boală. Fecalele se contaminează prin intermediul mucusului care este expulzat din oviduct şi care conţine o mare cantitate de virus.

Propagarea infecţiei pe cale orizontală în general se realizează lent, într-o perioadă de timp relativ lungă, apreciată la aproximativ 11 săptămâni. Această perioadă poate fi, însă, influenţată de sistemul de creştere şi de exploatare a găinilor ouătoare. Astfel, în cazul păsărilor ţinute pe aşternut, propagarea infecţiei pe cale orizontală se realizează într-un interval de timp relativ scurt comparativ cu păsările crescute în baterii.

ASPECTE CLINICE: CUM RECUNOAŞTEM BOALA?

Studii experimentale efectuate de diverşi cercetători relevă faptul că perioada de incubaţie a infecţiei variază, în transmiterea orizontală, între 7 şi 17 zile.

Primele manifestări clinice observabile sunt: depigmentarea cojii oului, ulterior aceasta se subţiază foarte mult, pentru ca în final ouăle să fie eliminate complet lipsite de coajă (ouă în pieliţă).

Pierderile de producţie au ca principală cauză spargererea ouălor în baterii sau pe aşternut. Procesul de ovogeneză, pe perioada de evoluţie a infecţiei, nu este afectat. Se mai pot observa ouă de talie mică şi cu albuş apos.

După ce efectivele de păsări depăşesc perioada de evoluţie clinică, care durează aproximativ 4-10 săptămâni, producţia de ouă revine la normal.

PROCENT DE OUAT MAI MIC CU PÂNĂ LA 40%

Scăderea procentului de ouat pe perioada de evoluţie a bolii poate fi de până la 40%. În focarele naturale de infecţie, pe perioada de evoluţie sunt înregistrate de regulă pierderi de 10-16 ouă/găină.

Boala este cel mai frecvent întâlnită la găini ouătoare tinere (22-30 săptămâni). De obicei debutează odată cu intrarea în ouat, când păsările ating nivelul de ouat de 50%, şi se extinde până în momentul atingerii vârfului de ouat.

Modificările anatomopatologice sunt localizate exclusiv la nivelul aparatului de reproducţie şi sunt puţin sugestive pentru diagnosticul anatomopatologic.

CONFIRMAREA DIAGNOSTICULUI DE PREZUMŢIE

Manifestările clinice, traduse prin scăderi ale producţiei de ouă, apariţia ouălor depigmentate, cu coajă subţire şi în special al ouălor în pieliţă, nu permit decât elaborarea unui diagnostic de prezumţie. Confirmarea acestuia trebuie făcută obligatoriu prin examene de laborator.

PROFILAXIE ŞI COMBATERE

Fiind o infecţie cu etiologie virală, sindromul scăderii ouatului nu beneficiază de tratament medicamentos.

În scopul prevenirii apariţiei bolii este necesară aplicarea în practică a măsurilor de profilaxie generală şi specifică.

Un prim set de măsuri, avându-se în vedere principala sursă de infecţie şi modul preponderent de transmitere a infecţiei, vizează obţinerea şi menţinerea statusului de indemnitate a efectivelor parentale la acest tip de infecţie.

Strategiile ce trebuiesc aplicate în cadrul unor programe de eradicare vizează mai multe obiective şi aspecte:

În primul rând trebuie ţinut cont de faptul că efectivele parentale se pot infecta de timpuriu fie in ovo, fie în perioada de creştere (tineret). În multe situaţii efectivele sunt seropozitive. Acest aspect este determinat de faptul că virusul, cantonat la nivelul diverselor organe sau ţesuturi, persistă în stare latentă. Virusul este reactivat şi multiplicarea lui în organismul păsării induce viremie numai la maturitatea sexuală şi la intrarea în ouat. Din acest considerent, programele de eradicare trebuiesc începute pe loturi matcă cu vârste mai mari de 40 săptămâni.

În situaţia în care, în perioada de vârstă cuprinsă între 20 şi 40 săptămâni, aceste păsări au avut scăderi de producţie şi au produs ouă cu defecte de coajă sau au fost depistate în urma monitorizărilor serologice ca fiind seropozitive, se procedează astfel:

• Ouăle obţinute de la efectivele matcă în vârstă de peste 40 de săptămâni, vor fi introduse la incubat în partide mici;
• Puii proveniţi din aceste ecloziuni, în loturi de circa 100 de subiecţi, vor fi introduşi separat la creştere, în compartimente diferite;
• Ulterior, aceste efective vor fi monitorizate prin examene serologice începând cu vârsta de 6 săptămâni şi apoi la intervale regulate de 6 săptămâni, până la atingerea vârstei de 18-20 săptămâni. Dacă în aceste loturi mici sunt depistate păsări seropozitive, întregul lot este eliminat de la reproducţie.

Vezi ce trebuie să faci ca să obţii mai multe ouă de la găinile tale!

IMUNOPROFILAXIE

Metoda de eradicare a sindromului scăderii ouatului este extrem de complexă şi costisitoare. Din aceste considerente, cele mai utilizate mijloace de prevenire a sindromului sunt cele bazate pe imunoprofilaxie. Vaccinarea păsărilor destinate reproducţiei sau pentru producţia de ouă consum se practică în jurul vârstei de 14-16 săptămâni, cu circa 3 săptămâni anterior intrării în ouat.

un articol de

ADRIAN STANCU

UŞV Timişoara