De ce e noul CLAAS AXOS 3 ideal în ferma de familie? - Revista Ferma
6 minute de citit

De ce e noul CLAAS AXOS 3 ideal în ferma de familie?

CLAAS AXOS 3, noua serie de tractoare, a fost prezentată la finalul lunii martie la sediul Agrocomerț Holding din Inand, județul Bihor, de către reprezentanții CLAAS și Agrocomerț, în cadrul unui eveniment dedicat fermierilor din nord-vestul țării.

De ce e noul CLAAS AXOS 3 ideal în ferma de familie

”AXOS 3 este un tractor polivalent, cu calități impresionante și care se distinge prin putere și versatilitate, confort, ușurință în utilizare și fiabilitate. Flexibil și de încredere, noul AXOS 3 oferă asistență optimă pentru toate sarcinile de zi cu zi dintr-o fermă de familie. Ne-am dorit un tractor puternic pe câmp și compact în hambare”, a spus Florin Nedelciu, reprezentant CLAAS Regional Center.

AXOS 3 CU PUTERI ÎNTRE 92 ȘI 120 CP

Noua serie AXOS 3 cuprinde 4 modele, echipate cu motor PFT de 4 cilindri, de 3,6 liri, ce dezvoltă puteri maxime de 92 CP, 103 CP, 112 CP și 120 CP, cu două memorii pentru turația motorului.

Cuplul maxim la o turație scăzută, de 1.500 rpm, este între 366 și 466, în funcție de model.

Ca noutate, rezervorul de combustibil al AXOS 3 este de 160 de litri, o diferență destul de mare față de modelul AXOS 240 (105 litri), care contează în zilele lungi de lucru.

În plus, tractoarele din seria AXOS 3 sunt omologate și pentru funcționarea cu biodiesel HVO.

TRANSMISIA REVERSHIFT și TWNSHIFT = ECONOMIE DE TIMP

Ca noutate, transmisia are șase trepte de viteză, cu 3 configurații, cu 12/12, 24/12 sau 36/18 trepte de viteză și este proiectată pentru a atinge viteza maximă de 40 km/h la o turație economică, de 1.750 rpm.

Inversorul REVERSHIFT fără ambreiaj oferă mai multă agilitate la capăt de rând, iar TWINSHIFT powershift oferă mai multă putere de tracțiune prin simpla apăsare a unui buton.

AXOS 3, PENTRU TOATE LUCRĂRILE

Noul AXOS 3 are înățimea de 2,5 metri, ceea ce îl face ideal pentru spațiile joase, poate fi echipat cu anvelope de la 30 la 38 inch, în funcție de necesitățile din fermă, este gata pentru recoltarea fânului și are garda la sol mare, aspect extrem de util pentru recoltarea furajelor și lucrări de pulverizare a culturilor.

Distribuția uniformă a greutății asigură stabilitate în câmp și pe șosea, iar sarcina utilă mare, de 3.600 kg, vă permite să utilizați o varietate de combinații de utilaje, inclusiv unele mai grele și mai late.

Capacitatea de ridicare din spate este de maximum 5,3 tone, cu aproape 2 tone mai mult decât la AXOS 240.

Ca noutate, designul apărătorilor de noroi este schimbat, fiind similar cu modelul CLAAS ARION.

Tiranții față au capacitate de ridicare de 3,2 tone. De asemenea, AXOS 3 poate fi configurat cu priză de putere frontală de 1.000 rpm.

claas catalin vitonesc De ce e noul CLAAS AXOS 3 ideal în ferma de familie?
Cătălin VIȚONESC, director vânzări Agrocomerț Holding

LUCRĂRI CU ÎNCĂRCĂTOR FRONTAL

Pentru lucrări cu încărcătorul frontal, AXOS 3 poate fi echipat cu încărcătorul frontal CLAAS, cu reglare automată, hidraulică sau mecanică. Datorită circuitului hidraulic cu debit de 90 l/min, lucrările pot fi efectuate mai rapid.

Pentru noile tractoare AXOS 3 pot fi atașate majoritatea încărcătoarelor frontale pe care CLAAS le comercializează, până la FL 100.

UȘI CARE SE DESCHID LA 180 DE GRADE

Un punct forte al noilor tractoare CLAAS AXOS 3 este faptul că ușile se deschid la 180 de grade spre față și pot fi blocate în poziție. Când ușile sunt blocate în poziția deschisă, acestea nu depășesc conturul tractorului. De asemenea, pot fi deblocate atât din exterior, cât și din interior.

”Spre deosebire, la modelul AXOS 240, ușa se deschide doar până la jumătate și dacă uităm că avem ușa deschisă și vrem să intrăm într-un spațiu îngust, s-au dus 3.000 de lei, plus intervenția tehnicienilor de la service”, a explicat Florin Nedelciu.

Vizibilitatea din cabina tractorului AXOS 3 este foarte bună, iar pentru modelele cu încărcător frontal, tractorul poate fi configurat și cu cabină panoramică.

UȘURINȚĂ ÎN UTILIZARE: INTUITIV = PRODUCTIV

După cum toți fermierii care au utilaje CLAAS știu, conceptul de operare CLAAS este intuitiv și sistemele de asistență sunt foarte inteligente.

Direcția dinamică, funcțiile SMART STOP, cu care opriți fără a utiliza pedala de ambreiaj, și E-PILOT S fac fiecare sarcină mai ușor de executat.

Datorită simbolurilor pentru comenzi, tractoarele CLAAS sunt foarte ușor de utilizat chiar și de către operatorii cu mai puțină experiență de lucru, ceea ce economisește timp și face ziua de lucru mai ușoară.

De asemenea, capota, cu o singură componentă, poate fi deschisă rapid.

claas florin nedelciu De ce e noul CLAAS AXOS 3 ideal în ferma de familie?
Florin NEDELCIU, reprezentant CLAAS Regional Center

FIABILITATE

Intervalele mari de întreținere și service-ul rapid sunt alte două avantaje ale noii serii AXOS 3, iar sistemul de garanție MAXI CARE oferă adaptare perfectă la nevoile fermierilor.

Intervalul de întreținere este extins la 600 ore pentru uleiul de motor și, ca noutate, la 1.200 ore pentru uleiul hidraulic.

Toate cele 8 centre Agrocomerț Holding din Timiș, Satu Mare, Cluj, Covasna, Bihor, Mureș, Alba și Dolj oferă service și piese de schimb pentru utilajele CLAAS.

”Încercăm întotdeauna să livrăm piesele de schimb necesare în maximum 24 de ore, în funcție de disponibilitatea acestora pe stoc”, a precizat reprezentantul CLAAS Regional Center.

Odată cu lansarea seriei AXOS 3, special adaptată pentru fermele mici și mijlocii, tractoarele CLAAS acoperă toate gamele de putere, de la 75 CP la 650 CP.

PROMOȚIE PENTRU PACHETUL LED

Pentru noile AXOS 3, pachetul LED, care, în ultima perioadă, devine o necesitate, poate fi achiziționat, până la finalul anului 2025, cu o reducere de 1.600 euro față de prețul de listă.

Pachetul include până la 10 lumini LED de drum și de lucru, pentru iluminarea optimă a zonei înconjurătoare.

Putere compactă: CLAAS prezintă noile tractoare AXOS 3

CLAAS ELIOS 240, ELIGIBIL RABLA PENTRU TRACTOARE

Tractorul CLAAS Elios 240, eligibil pentru achiziție prin Programul ”Rabla pentru tractoare”, are 103 CP, motor FPT în 4 cilindri cu capacitatea de 3,6 litri, rezervor de combustibil de 95 de litri, rezervor de AdBlue de 10 litri, debit de ulei hidraulic de 60 l/min, inversor 24/12, cu 24 de viteze înainte și 12 viteze înapoi, tiranți pe spate categoria 2.

Majoritatea comenzilor tractorului CLAAS Elios 240 sunt mecanice. Modelul eligibil pentru programul ”Rabla pentru tractoare” este echipat cu priză de putere și poate fi configurat, opțional.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →