Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. Pentru a-l aborda, trebuie să pornim de la o serie de realităţi comportamentale.

• Prima realitate ce nu poate fi ignorată este aceea că porcul a fost, este şi va fi o pradă, nicidecum un prădător. Ceea ce nu înseamnă că nu manifestă atitudini agresive.
• În al doilea rând este extrem de clar că principalele atribute comportamentale ale porcului sunt: instinctul de supravieţuire şi curiozitatea, la care se adaugă sociabilitatea.

Ori, toate acestea conduc, prin definiţie, la exprimarea în nenumărate conjuncturi a diferitelor forme de agresivitate, indiferent de vârsta sau de sexul animalelor. Însă, în cele mai multe cazuri, exacerbarea comportamentului agresiv are drept cauză omul şi sistemul de management al fermei, iar principalele categorii de factori care declanşează agresivitatea sunt legate de condiţiile de mediu, de cazare și de organizare a fluxului tehnologic. O precizare: nu discutăm aici decât de agresivitatea între animale, nu și despre cea îndreptată asupra omului sau viceversa.

Factori care declanşează agresivitatea

1. Condițiile de mediu

Fiind un animal cu un puternic instinct de supravieţuire, porcul va face totul pentru a avea – de preferinţă permanent – acces la resurse, aici fiind de menţionat apa, furajul, aerul şi spaţiul. Orice perturbare a disponibilităţii acestora în raport cu cerinţele naturale ale animalului va conduce indubitabil la declanşarea concurenţei în grupul social şi, implicit, a agresivităţii.

Fiind în acelaşi timp şi un animal extrem de curios, orice obiect nou introdus în boxă va genera tot concurenţă şi, ulterior, agresivitate. Dacă ne referim şi la atributul sociabilităţii, lucrurile devin şi mai clare, pentru că în orice grup există o ierarhie şi în orice ierarhie un lider care ajunge în această postură inclusiv prin agresivitate.

2. Condițiile de cazare

• Ventilația. Fermele moderne nu pot fi concepute azi în lipsa unor sisteme tot mai complexe de ventilaţie pentru extragerea aerului viciat din adăposturi. Însă rolul unei ventilaţii nu este doar acela de a asigura starea de sănătate a animalelor, ci şi acela de a preveni agresivitatea sau instalarea unor vicii cum este canibalismul (muşcarea cozilor, urechilor sau a vulvei în cazul scroafelor), forma cea mai gravă a agresivităţii în grupurile dinamice de suine. Este dovedit faptul că acumularea în exces a gazelor grele (amoniac, hidrogen sulfurat şi dioxid de carbon) conduce la declanşarea comportamentului agresiv. La fel, este documentat că existenţa unor curenţi de aer prea puternici conduce de regulă la agresivitate, respectiv la muşcături ale cozii şi urechilor.
• Designul, localizarea şi dimensionarea echipamentelor de furajare şi adăpare (aşa-numitul front de furajare-adăpare), dacă sunt realizat fără a lua în calcul comportamentul natural al suinelor, poate să conducă la concurenţă şi, în cele din urmă, la agresivitate.
• Acelaşi efect îl are şi perturbarea programului zilnic de furajare care, după cum se ştie, determină apariţia unor reflexe de tip pavlovian.
• Accesul restrictiv la apă – cantitativ şi calitativ – poate fi o altă cauză a agresivităţii. De aceea se recomandă verificarea frecventă a debitului adăpătorilor, care ar trebui menţinut la minim 0,5 l/minut în creşă, respectiv la 1 l/minut în finisare.

3. Organizarea fluxului tehnologic

Responsabilitatea organizării fluxului animalelor într-o fermă este atributul exclusiv al fermierului, depinzând, evident, de cum au fost structurate capacităţile de cazare din fermă. Complexitatea acestui flux este, bineînţeles, dependentă de tipul fermei. Dacă în fermele în care se realizează doar îngrășarea lucrurile sunt relativ simple, în cele de reproducţie integrate greşelile de organizare a fluxului pot conduce la pierderi economice importante.

• Popularea fermei. De altfel, într-o fermă în care se populează tineret la 20-25 kg, singurul element important ar fi separarea pe sexe. Este dovedit faptul că există diferenţe comportamentale destul de mari între femele şi masculi, chiar dacă aceştia din urmă ajung în fermă – de cele mai multe ori şi cel puţin deocamdată – castraţi. Ori tocmai acestea pot determina o creştere a competitivităţii şi, implicit, a agresivităţii.
• Un alt element important este dimensiunea grupurilor de porci care, în definitiv, depinde de suprafaţa boxelor. Este, de asemenea, documentat faptul că în grupurile mai mici agresivitatea este mult mai frecventă decât în cele mari, din cauza faptului că ierarhiile se conturează mai greu în lipsa spaţiului.

Acest aspect este şi mai important în boxele comune pentru scroafe gestante. Mai mult, aici agresivitatea depinde şi de modul în care sunt grupate scroafele. Amestecarea în aceeaşi boxă a scroafelor tinere cu cele adulte (cu o masă corporală şi o experienţă de viaţă superioare) determină un comportament agresiv major până la instalarea ierarhiei de grup, ce poate dura 3-5 zile.

• Tot o chestiune sensibilă este şi amestecul porcilor la momentul transferului din maternitate în creşă sau din creşă în finisare, pentru că şi în aceste cazuri apare comportamentul agresiv până la stabilirea ierarhiei în grupul nou format. De aceea este de dorit ca numărul acestor mixaje de grupuri să fie menţinut la minimum posibil în condiţiile date.

Din toate cele menționate rezultă în mod clar că limitarea agresivității porcilor în ferme depinde într-o măsură covârșitoare de fermier și de deciziile sale.

CAUZE ALE MUȘCĂRII COZILOR ȘI A URECHILOR

Când vorbim de accesul la hrană ca sursă a agresivităţii, trebuie avut în vedere atât aspectul cantitativ, cât şi cel calitativ, pentru că s-a constatat că o dietă dezechilibrată în aminoacizi poate declanşa muşcarea cozilor şi urechilor. Acelaşi efect nefast îl au şi dezechilibre ale conţinutului în fosfor şi sare din raţii sau prezenţa în exces a micotoxinelor. Chiar şi elemente care pot părea neimportante, cum ar fi dimensiunea macinişului sau a peletelor, pot conduce la instalarea stresului. Iar de la stres la agresivitate nu mai e decât un pas.