De astăzi la bănci: credit garantat de stat, cu dobândă 1,95%, pentru fermierii afectați de secetă! - Revista Ferma
4 minute de citit

De astăzi la bănci: credit garantat de stat, cu dobândă 1,95%, pentru fermierii afectați de secetă!

Credit garantat de stat, prin schema de ajutor de stat ”Creditul fermierului”, accesibil fermierilor care au procese-verbale de calamitate pentru secetă!

Ordonanța de urgență nr. 121/2024 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului” a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1039 din 16 octombrie 2024.

credit garantat de stat Creditul fermierului De astăzi la bănci: credit garantat de stat, cu dobândă 1,95%, pentru fermierii afectați de secetă!
Imagine cu caracter ilustrativ. Credit foto @iStock.com/Smederevac

CONDIȚII ACCESARE CREDIT GARANTAT DE STAT. NU E NEVOIE DE NICIO GARANȚIE!

Prin OUG nr.7/2024 beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea doar în cadrul agriculturii primare beneficiază de un grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni pe perioada creditului, dar nu mai mult de 60 de luni și fără a depăşi plafonul maxim de 280.000 euro/beneficiar pentru toate ajutoarele de stat acordate în temeiul Cadrului Temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.

Modificarea actului normativ vizează extinderea schemei de ajutor de stat – credit garantat de stat și pentru plata datoriilor restante către furnizori/distribuitori de inputuri, iar în cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, din care rezultă că este afectată minim 50% din suprafața exploatată, gradul de calamitare reprezentând media gradului de calamitare a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare, creditul poate fi utilizat și pentru rambursarea ratelor aferente altor credite/linii de credit/finanţări tip leasing financiar sau operaţional contractate de către beneficiarii prevăzuți la lit. a), numai dacă destinaţia acestor finanţări este în strânsă legătură cu activitatea desfășurată de beneficiar în sectorul producţiei agricole.

Bugetul schemei de ajutor de stat se majorează la maximum 1.861,5 milioane lei, iar prin implementarea acesteia se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 7.500 beneficiari.

Costul aferent ajutorului sub formă de garanţie acordată de către Fondul de Garantare a Creditului Rural SA IFN prevăzută la alin. (1) cuprinde prima de garantare, face parte din ajutorul de stat sub formă de grant prevăzut de prezenta schemă de ajutor de stat şi respectă condiţiile suplimentare prevăzute la punctul 67 litera (i) din Comunicarea Comisiei Cadrul temporar de criză şi de tranziţie pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei 2023/C101/03, cu încadrarea în pragul maxim de 280.000 euro/beneficiar.

Prima de garantare reprezintă sumă cuvenită administratorului schemei de ajutor de stat pentru remunerarea activităţii de analiză, acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor prevăzute la alin. (1), al cărei nivel este de 0,5% pe an aplicat la valoarea/soldul garanţiei, şi se suportă de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2).

CREDIT GARANTAT DE STAT ȘI PENTRU FERMIERII CU DATORII!

Sprijinul se acordă pentru beneficiarii care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B şi C în baza de date a Centralei Riscului de Credit.

În cazul beneficiarilor care prezintă Procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, se poate acorda ajutorul de stat sub formă de grant și dacă aceştia înregistrează credite restante încadrate în categoriile D şi E în baza de date a Centralei Riscului de Credit.

Beneficiarii pot solicita acordarea unui ajutor sub formă de garanție de până la 100% din valoarea creditului, acordată de către Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, care este administratorul schemei de ajutor de stat, din sumele puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

AFIR, bani europeni, proiecte europene
foto:iStock/Francesco Scatena

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
AGRARIA 2025 30 de ani de AGRARIA

30 de ani de AGRARIA

Mai mult decât un târg, o celebrare a agriculturii transilvănene în toate formele ei, evenimentul de la Jucu a reunit […]

Citește mai multe știri →