Daniel Grosz (BAYER): Nu se mai poate fără asigurare în agricultură! - Revista Ferma
3 minute de citit

Daniel Grosz (BAYER): Nu se mai poate fără asigurare în agricultură!

Daniel Grosz BAYER Daniel Grosz (BAYER): Nu se mai poate fără asigurare în agricultură!Campania de recoltat a culturilor păioase a debutat într-o notă nu foarte optimistă. Seceta extremă, pe de o parte, şi precipitaţiile în exces însoţite de grindină uneori şi chiar vijelii, au afectat suprafeţe agricole însemnate în aproape toată ţara.

Şansele ca producţia de grâu să scadă anul acesta comparativ cu 2023, când s-au recoltat peste 9 milioane de tone, sunt extrem de mari, avertizează Daniel Grosz, director zonal Divizia Crop Science a companiei Bayer. „Cu cât grâul va sta mai mult în câmp de la maturitatea deplină, cu atât va scădea masa hectolitrică”, spune acesta.

Zona de vest a fost şi ea expusă instabilităţilor atmosferice dar vestea bună este că în următoarea săptămână, cel puţin, campania de seceriş va putea continua pentru că nu se mai anunţă ploi torenţiale. Important este ca şi rapiţa, nu doar grâul şi orzul, să fie recoltată cât mai repede, deoarece aceste diferenţe de temperatură plus presiunea ploilor pot face ca rapiţa să-şi piardă capacitatea de dehiscenţă. „Dacă se deschid silicvele vor rezulta pierderi de producţie. Această situaţie poate apărea în prezenţa apei şi a temperaturilor ridicate”, ne-a explicat specialistul.

300 de hectare distruse complet

Fenomenele extreme care au lovit săptămâna trecută vestul ţării au avut un impact localizat, susţine Daniel Grosz. „Am văzut cultură de porumb compromisă sută la sută în Ceacova. Unde a bătut grindina, şi rapiţa este scuturată. Ştiu fermieri care au pierdut şi 300 de hectare în judeţul Timiş”, afirmă reprezentantul Bayer.

În opinia sa, aceste fenomene extreme vor fi tot mai dese şi va trebui să ne obişnuim cu ele. „Agricultura trebuie să devină un business cât mai securizat. De aceea, asigurările sunt foarte importante. Incidenţa este atât de ridicată şi probabilitatea de a avea o daună importantă este atât de mare încât nu se mai poate fără asigurarea culturilor”, consideră Daniel Grosz.

Poliţă de asigurare la rapiţă!

Bayer are în derulare un program de asigurare a hibrizilor de rapiţă Dekalb la nerăsărirea cauzată de secetă. Compania oferă fermierilor un voucher în valoare de 200 de lei la achiziţia fiecărui sac de sămânţă. Mai mult decât atât, cu acest voucher, fermierul se poate duce la societatea de asigurări Omniasig şi să spună că nu doreşte asigurarea răsăririi, optând în schimb pentru alte calamităţi, precum grindină, ploi abundente sau foc, până la recoltat. Astfel, valoarea poliţei de asigurare este parţial acoperită de cei 200 de lei, iar fermierul doar completează suma necesară pentru tipul de asigurare pentru care optează.

„Până recent, sudul României şi o parte din zona de vest asigurau doar acest factor de risc al nerăsăririi imediat după semănat, pentru că de cele mai multe ori toamna se întâmpla ca în aceste regiuni să nu plouă. La ora actuală, însă, în zona de vest, unde incidenţa aceasta este totuşi mai mică, îngrijorările sunt legate de apariţia vijeliilor, a grindinei şi a incendiilor de vegetaţie”, a observat Daniel Grosz.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →