În ferma gălăţeanului Daniel Ciuhureanu plugul a ieşit la… pensie, însămânţarea culturilor se face după o trecere-două cu discul.
Fermierul a terminat de semănat. Pregătise pentru semănat cereale păioase o suprafaţă de teren de 80 ha şi după ce irigase jumătate au venit precipitaţiile. „Dacă nu era ploaia asta de 40 litri/mp eram în depresie, anul trecut am irigat până pe 10 decembrie. În fermă, nu mai arăm, însămânţăm după două treceri cu discul, iar pe unele parcele scarificăm. Facem loturi semincere de grâu şi orz şi loturi de hibridare la porumb şi floare. Nu punem rapiţă şi nici floarea soarelui pentru consum”, a explicat agricultorul.
Lupta cu… otrava zeilor!
De câţiva ani, gălăţeanul Daniel Ciuhureanu duce o aprigă bătălie cu una dintre cele mai păcătoase buruieni: Ambrosia artemisiifolia sau Otrava zeilor.
„În fermă am o suprafaţă de vreo 15 ha infestată puternic cu ambrozie, aici trebuie să ar pentru ogor, să introduc seminţele buruienii cât mai adânc sub brazdă. Apoi, caut să fac asolament cu cereale păioase pentru a controla extinderea ei. Am lăsat mai mult miriştea de păioase şi apoi am intervenit cu un erbicid (Total) pentru a mai reduce din rezerva de seminţe.
Anul acesta pe cultura de floarea soarelui am experimentat un produs relativ nou în piaţă, recomandat ca fiind cea mai eficientă soluție împotriva ambroziei, chiar și în stadii mai avansate de dezvoltare. Este vorba de erbicidul Viballa, cu acţiune sistemică, aplicat în postemergenţă cu eficacitate în combaterea buruienilor problemă. Numai că Ambrosia artemisiifolia iese în mai multe etape, iar după ce ai dat cu erbicidul şi mai vine şi o ploaie, răsare din nou şi e imposibil de combătut în cultură”, ne-a declarat cultivatorul.
Ani „ciudaţi, la limita profitabilităţii!
Daniel Ciuhureanu nu a tras linie pentru socoteala finală, trage nădejde că efortul nu a fost chiar zadarnic.
„Am avut oleacă de legume, între care 15 ha de ceapă. A mers mai binişor în primăvară şi am rămas cu nişte bănuţi. La cereale am avut producţii de 6-7 tone la hectar, la porumb între 7,5 şi 8,5 tone/ha, la floare a fost mai binişor că am avut lot de hibridare, dar nu s-a făcut socoteala finală. Probabil că voi obţine un profit nesemnificativ, undeva la limită, în ideea că am plătit mai scump, motorina, îngrăşămintele şi pesticidele. Cu tot cu arendă, cheltuiala pe hectar a urcat spre 6.000 de lei”, a precizat, în final, Daniel Ciuhureanu, care a ţinut să sublinieze: „Sunt ani ciudaţi, nu e aproape nicio diferenţă între unul care joacă la păcănele şi unul care face agricultură; ambii riscă banii familiei cu bună ştiinţă şi nu ştiu dacă vor rămâne în câştig!”