Danemarca desfiinţează Ministerul Agriculturii, o premieră în Uniunea Europeană - Revista Ferma
2 minute de citit

Danemarca desfiinţează Ministerul Agriculturii, o premieră în Uniunea Europeană

Danemarca devine primul stat membru al Uniunii Europene care renunţă la un Minister al Agriculturii independent, într-o reformă administrativă de amploare ce reflectă noua orientare a guvernului către protecţia mediului şi bunăstarea animalelor.

Mette Frederiksen
Mette Frederiksen

Decizia a fost anunţată de noul executiv de centru-stânga condus de premierul Mette Frederiksen, în urma mai multor luni de negocieri pentru formarea coaliţiei de guvernare. În locul tradiţionalului Minister al Alimentaţiei, Agriculturii şi Pescuitului va fi creat un nou Minister al Naturii şi Protecţiei Animalelor, care va prelua cea mai mare parte a atribuţiilor legate de politicile agricole. Instituţia va fi condusă de Christian Rabjerg Madsen, reprezentant al Partidului Social-Democrat.

Reforma instituţională deschide calea transformării ecologice

Reorganizarea presupune redistribuirea competenţelor fostului minister către cinci instituţii diferite. Astfel, problemele legate de siguranţa alimentară, sănătate şi aprovizionare vor intra în responsabilitatea Ministerului Economiei, pescuitul va fi gestionat de Ministerul Mediului, aplicarea legislaţiei privind protecţia animalelor va reveni Ministerului Justiţiei, iar Ministerul Transporturilor va prelua o serie de atribuţii administrative secundare.

Schimbarea instituţională este strâns legată de un program ambiţios de transformare ecologică. Guvernul danez intenţionează să modifice radical utilizarea terenurilor, prin renaturalizarea sau transformarea a aproximativ 390.000 de hectare în păduri şi zone umede. Autorităţile şi-au propus ca 30% din suprafaţa ţării să fie inclusă în categoria ariilor naturale protejate.

Interdicţii privind pesticidele

De asemenea, executivul urmăreşte introducerea unei interdicţii naţionale privind utilizarea pesticidelor pe terenurile care contribuie la formarea resurselor de apă subterană, măsură menită să protejeze calitatea apei potabile. Pentru fermele şi companiile care ar putea fi afectate semnificativ de aceste restricţii sunt prevăzute mecanisme de compensare financiară.

Citeşte şi:
Noi măsuri climatice pe agenda UE

Decizia a fost salutată de organizaţiile pentru protecţia animalelor, care o consideră un moment istoric şi o dovadă a schimbării priorităţilor politice în favoarea mediului şi a bunăstării animalelor. În schimb, reprezentanţii sectorului agricol şi o parte a clasei politice au reacţionat critic.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×