La finalul lunii septembrie AGCO a anunțat intrarea într-o societate „joint venture” cu Trimble. În această companie AGCO deține 85% ca urmare a unei plăţi de 2 miliarde de dolari și prin contribuția JCA Technologies, un dezvoltator de software autonom pe care Grupul AGCO l-a achiziționat în mai 2022 pentru 63 de milioane de dolari canadieni.
Conform comunicatului AGCO, noua societate mixtă creează o platformă globală de tehnologie pentru agricultura de precizie, cu flote mixte, care va fi furnizorul exclusiv al ofertei de Trimble Ag. Acordul final este de așteptat să se încheie în prima jumătate a anului 2024. Într-o prezentare care a urmat anunțul, directorii AGCO și președintele și CEO-ul Trimble, Rob Painter, au oferit câteva informații despre sinergiile joint-venture-ului.
CEO-ul AGCO Eric Hansotia a declarat că Grupul „va aborda integrarea rețelelor sale de dealeri Precision Planting și Trimble așa cum a procedat cu brandul Fendt: o integrare prudentă și calculată.”
„Gândirea noastră cu privire la acest lucru este foarte asemănătoare cu mentalitatea noastră privind creșterea afacerii brand-ului Fendt. Este important pentru noi să dezvoltăm această afacere. Credem că clienților le place foarte mult și vrem să le oferim acces la această tehnologie. Am fost foarte metodici în privința asta, am activat dealerii doar pas cu pas, odată ce dealerul a dovedit – printr-o evaluare solidă – că capabil pentru a oferi experiența generală Fendt. Vom face același exercițiu pe piață, evaluând fiecare locație a dealerilor. Așadar, pentru a fi clar: nu toți dealerii Precision Planting vor vinde tehnologia Trimble. Nu toți dealerii Trimble vor vinde tehnologia Precision Planting” a declarat Eric Hansotia, CEO AGCO.
Ca parte a acordului, Trimble va furniza nouii societăţi sistemul său global de navigație prin satelit, hardware-ul și tehnologia de ghidare, care vor putea fi vândute dealerilor AGCO și altor producători OEM pentru cel puțin 7 ani. Un acord pe termen lung privind acordarea de licență a mărcilor comerciale și tehnologiei Trimble va începe după încheierea actualui acord de furnizare.
Odată cu adăugarea ofertei Trimble pentru agricultura de precizie, AGCO estimează că va obţine venituri de peste 2 miliarde USD până în 2028.