Acolo, grădinari cu tradiţie, socrii Marianei Marin, Ecaterina şi Ion Marin, au suprafeţe întinse cultivate cu legume, atât în solarii, cât şi în grădină. I-au angrenat şi pe tineri în activitatea de zi cu zi a legumiculturii. Mai mult decât atât, în contextul izolării oamenilor în case, au luat decizia de a-şi proteja părinţii şi totodată de a face livrări la domiciliu în Bucureşti şi Ilfov. O decizie înţeleaptă, respectând toate reglementările în vigoare. Iată ce spune Mariana, nora soţilor Marin.
„Noi locuiam în Bucureşti, dar am intrat în somaj tehnic şi am zis că am putea profita de asta şi să mergem la ţară, la părinţii soţului meu să ne izolăm acolo. Aşa îi putem ajuta şi cu lucrul în solarii. Ei mergeau constant la piaţă, la fiecare sfârşit de săptămână la Academia Militară la piaţa volantă, dar în situaţia asta am decis să îi ajutăm cu vânzarea şi să facem livrări, aşa încât să fie bine şi pentru noi, dar şi pentru consumatori. Trebuia să luăm taurul de coarne şi să facem ceva. Aşa ne ajutăm şi părinţii”, a declarat pentru Ferma, Mariana Marin.

Având doi copii mici şi cunoscând traiul de Bucureşti, Mariana şi soţul ei au alcătuit p listă de preţuri decente, au stabilit o comandă minimă de 60 de lei, iar plata se poate face şi prin transfer bancar sau Revolut. Transportul este GRATUIT!
„Am făcut aşa pentru că, în primul rând suntem oameni, apoi avem şi noi copii şi ştim ce mult înseamnă să mănânce sănătos, dar şi pentru că ştim cât de greu e pentru multă lume traiul în Bucureşti. Nu ne îmbogăţim, vrem să fim oameni”, spune cu tărie Mariana.
Comenzile curg şi asta nu poate fi decât de bun augur, iar noi îi numim: EXEMPLU DE BUNĂ PRACTICĂ!
Aşa arată anunţul lor pe Facebook:
Noi, familia Marin adică Legume Tradiţionale din comuna Băleni, sat Baleni-Sârbi, judeţ Dâmboviţa am hotărât să livram la domiciliu pentru a vă avantaja atât pe dumneavoastră, cât şi pe noi; Situaţia fiind de aşa natură de a ne ajuta unii pe alţii.
Livrarea se va face atât în Bucureşti cât şi în Ilfov pentru o comandă minimă de 60lei, iar plata se poate realiza :
Cash
REVOLUT – 0729900277
ING
Comenzile se pot face în cursul săptămânii de luni pana miercuri pentru a putea fi onorate în ziua de sâmbătă
Ne puteţi găsi la următoarele numere de telefon
0726813300
0732092871
WathsApp , sms text şi messenger
Listă produselor este :
Ridichii – 2 lei/legătura (5 bucăţi)
Ceapă verde – 2lei/legătura (4fire)
Usturoi verde – 2lei/legătura
Salata creata şi normla – 3lei/ bucata
Pătrunjel verde – 1leu/legătură
Mărar verde – 1leu/legătura
Leuştean verde – 2lei/legătura
Loboda – 1,5 lei
Cimbru uscat – 2 lei /legătura
Spanac 8lei/kg
Morcov – 5lei/kg
Pătrunjel – 10lei/kg
Pastarnac – 10lei/kg
Telină – 12lei/kg
Ceapă uscată – 5lei/kg
Ridichie neagră – 5lei/kg
Sfeclă roşie – 5lei/kg
Castraveţi – 12 lei /kg
Ardei kapia- 15lei/kg
Cartof nou – 15lei/kg
Dovlecei – 12lei/kg
Varza – 5lei/kg
Ou – 1,2/ Bucata
Borş – 5lei/litru
Murături
– gogoşari în oţet umpluţi cu conopidă 20lei/borcan (2kg)
-gogonele în saramură – 20lei/borcan (2kg)
-varză murată – 5lei/kg
Va mulţumim!







