Dizenteria porcului (D.P.) este caracterizată prin producerea unei colite hemoragice grave la tineretul porcin înţărcat şi la grăsuni.
PIERDERI ECONOMICE MAJORE
Boala produce pierderi economice prin mortalitate, dar şi prin morbiditate. Există unităţi de creştere a porcului în care această boală afectează serie după serie de purcei, după înţărcare, pe durata mai multor luni şi chiar ani.
În D.P., în afară de porcii bolnavi clinic, până la 90% din porcii rămaşi aparent sănătoşi clinic, în realitate prezintă leziuni ale colonului ce determină o scădere drastică a ratei de valorificare a furajelor.
CARACTERISTICI EPIDEMIOLOGICE
D.P. afectează cu predilecţie purceii înţărcaţi şi grăsunii în greutate de 15-70 kg, dar se poate întâlni uneori şi la adulţi sau la sugari. Boala apare exclusiv în unităţile de creştere intensivă a porcului, în condiţii de aglomerare şi ignorare a unor norme tehnologice şi igienice.
Sursa cea mai importantă de infecţie o reprezintă fecalele porcilor bolnavi clinic, care conţin cea mai mare concentraţie de germeni. Aceşti porci rămân purtători şi eliminatori de germeni încă cel puţin 70 zile după vindecarea clinică.
FORME SUPRAACUTE LA PRIMELE CAZURI DE BOALĂ
De regulă, boala nu debutează exploziv într-un efectiv, numărul cazurilor clinice crescând de la o zi la alta. Uneori, primele cazuri fac forme supraacute, care mor rapid, fără simptome diareice.
Concomitent scade consumul de furaje. Porcii bolnavi beau multă apă. În continuare se remarcă în boxe tot mai multe fecale diareice, de culoare ciocolatie, uneori de consistenţă apoasă, conţinând sânge. După câteva săptămâni, dacă boala se cronicizează, fecalele devin negricioase. Durata totală a unui episod de D.P. într-un lot de purcei netrataţi este de 3-4 săptămâni.
TRATAMENTUL ÎN EFECTIVE MARI
Tratamentul individual al porcilor bolnavi este posibil numai în efectivele foarte mici. În efectivele mari, tratamentul se face în masă, prin administrarea colectivă în furaje sau în apa de băut a unui antibiotic sau chimioterapic activ.
Având în vedere că dozele curative sunt întotdeauna de 2-4 ori mai mari decât dozele administrate în scop preventiv, ideală ar fi separarea animalelor în două categorii: bolnave şi sănătoase.
În instituirea unui tratament eficace contra D.P. trebuie să se ţină seama că porcii sănătoşi consumă o raţie furajeră corespunzătoare greutăţii lor dar, când apar primele semne de boală, apetitul lor scade, astfel că, în cazul administrării medicamentului în furaje, animalele bolnave vor beneficia de o doză terapeutică mai redusă decât a animalelor sănătoase, al căror consum de furaje (şi implicit de medicament) rămâne normală.
CUM ȘTIM DACĂ A EȘUAT TRATAMENTUL?
Eşecurile semnalate în repetate rânduri în tratamentul D.P. cu diverse produse constă fie în reapariţia bolii după numai câteva zile de la încetarea tratamentului colectiv, fie în reducerea semnificativă a numărului de cazuri şi a gravităţii acestora, dar fără eliminarea completă a bolii, fie în reapariţia bolii după sistarea tratamentului într-o formă chiar mai gravă.
PROFILAXIE ȘI COMBATERE
Izolarea funcţională a fermei, cu eliminarea posibilităţilor de introducere a infecţiei prin intermediul vizitatorilor, a nerespectării regulilor de filtru sanitar (schimbarea echipamentului, dezinfecţii, dezinfecţia vehiculelor şi a persoanelor etc.), este recomandată, eficientă și relativ uşor de realizat.
S-a constatat că animalele aflate sub tratament preventiv sau curativ contra D.P. nu câştigă imunitate şi, din această cauză, întreruperea tratamentului se poate solda cu reapariția bolii, după 3-4 săptămâni.
CREȘTE CONSUMUL DE APĂ!
Animalele bolnave consumă o cantitate sporită de apă, comparativ cu animalele sănătoase. În consecinţă este recomandabilă aplicarea medicaţiilor contra D.P. în furaje, la animalele sănătoase, în scop preventiv şi în apă, la animalele bolnave. Tiamulinul da rezultate bune!
TRATAMENTUL ÎN EFECTIVE MARI
Leziunea caracteristică pentru Dizenteria porcului se găseşte în intestinul gros. Mucoasa acestuia este acoperită cu mucus şi strii de sânge. Conţinutul intestinului gros devine fluid, de culoare brun-roşietică sau cărămizie.
un articol de
ADRIAN STANCU
UȘV Timișoara
