5 minute de citit

Cum obţii profit în ferma de ovine? Vezi ce propune un tânăr fermier!

De câteva decenii, Nicu Crăciun și fiul său, inginerul zootehnist Sergiu Crăciun, cresc împreună oi din rasa Țurcană, efectivul total ajungând la aproximativ 1.400 de capete.

 

Solicitări pentru PNS

Nicu Crăciun este președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine din județul Neamț, organizație care are 200 de ferme incluse în programul de ameliorare și care, alături de Asociația Moldoovis Botoșani și de alte organizații de profil din țară, a semnalat, printr-un document transmis MADR faptul că în cadrulPNS2023-2027 creşterea ovinelor trebuie să aibă un loc important, pentru a asigura stabilitatea și continuitatea sectorului.

ferma ovine profit_b 

SCZ pentru oile înregistrate!

”Propunerile concrete vizează realizarea unui echilibru în bugetul viitoarelor măsuri și a cadrului pentru progrese semnificative în selecția și ameliorarea raselor de oi și capre din România. De exemplu, sprijinul cuplat zootehnic (SCZ) trebuie acordat animalelor cuprinse într-un program de ameliorare și care sunt înregistrate într-una dintre cele două secțiuni ale Registrului Genealogic al Rasei, respectiv secțiunea principală (animale în rasă pură – astăzi, aproximativ 233 de mii femele și 80 de mii masculi) și secțiunea secundară (animale cu sau fără origine cunoscută, care au aparteneță la rasă și îndeplinesc cerințele minime din Programul de Ameliorare – astăzi, aproximativ 2,1 milioane femele)”, spune Nicu Crăciun.

 

Performanţa cere investiţii

La fel ca și tatăl său, Sergiu Crăciun este convins de faptul că nu sunt suficiente doar seriozitatea fermierilor și dragostea acestora față de animale, pentru a asigura sporirea producțiilor și a eficienței economice. ”Este nevoie de infuzie de capital, de cunoaștere științifică și de un mediu politico-economic prielnic, în care măsurile de susținere a activității să fie conforme cu o anumită strategie statală și la un nivel potrivit pentru fermieri”, afirmă Sergiu.

 

Trei generaţii de crescători

„Bunicul a avut fermă de ovine, cu care l-a atras pe tatăl meu, după ce acesta absolvise cursurile liceale de silvicultură, la Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava. Tata a revenit în Neamț și a continuat munca în ferma de oi. Eu, după ce am terminat tot studii liceale silvice, am preferat să mă întorc în ferma de ovine. Ulterior, am absolvit Facultatea de Zootehnie din Iași, iar acum sunt masterand în același domeniu. Practic, sunt a treia generație de crescători de oi din familie și vreau să fac din această activitate o afacere profesionistă, bazată pe cunoaștere, inovație și investiții”, spune tânărul fermier.

 ferma ovine profit 2_b

 

Finanţare UE pentru utilaje

Una dintre marile realizări din ferma celor doi nemțeni este modernizarea sistemului de mașini și utilaje, prin care s-a optimizat inclusiv activitatea de obținere a furajelor, de pe cele aproximativ 100 de hectare. ”Am în derulare un proiect cu finanțare europeană de 220 mii euro, printr-un program dedicat tinerilor fermieri, pe achiziție simplă de utilaje. Am achiziționat mai multe echipamente și utilaje, între care un încărcător multifuncțional, cositoare, greblă, o remorcă tehnologică. Anul acesta, proiectul va fi finalizat și, deja, mă gândesc la un nou proiect, pentru anul 2023″, spune cu optimism tânărul oier.

 

Proiect pentru procesare

„Pot să spun că fondurile obținute au fost de mare ajutor și de aceea voi încerca să atrag sume noi pentru procesare lapte, dar sper ca pe viitor birocrația să nu mai fie atât de mare. Oricum, fiind hotărât să rămân în țară și să mă ocup de creșterea oilor, voi continua să încerc să atrag finanțări, pentru a aplica toate cunoștințele dobândite la facultate”, mărturiseşte Sergiu Crăciun.

În cadrul fermei lor, cei doi crescători nemțeni desfășoară activități de ameliorare la ovinele pentru lapte, iar la inițiativa lui Sergiu Crăciun, pe un eșantion de oi Țurcană au fost începute ameliorări cu berbeci din rasa Assaf, pentru a urmări efectele atât asupra producțiilor de lapte, cât și a celor de carne.

 

PROPUNERE: SCZ DIFERENŢIAT

Propunerea mediului asociativ este ca, la secțiunea principală,SCZsă fie în cuantum de 50 euro/cap, iar la secțiunea secundară de 20 euro/cap. Prin multiplicarea acestei populații din Registrul Genealogic și prin respectarea de către fermieri a unei creșteri anuale a populației de ovine/caprine de minim 10%, s-ar putea atinge obiectivul MADR de a avea 3,5 milioane ovine, în anul 2027.

Crescătorii propun realizarea unor parteneriate între asociațiile profesionale responsabile cu Registrul Genealogic şi Stațiunile de cercetare, pentru transferul și aplicarea rezultatelor cercetărilor științifice.

 Sergiu Craciun STANGA_b

Prin modificarea rației furajere a ovinelor, am reușit să creștem cu peste 50% sporul zilnic al greutății animalelor, ajungând la nivelul de 330-340 de grame spor zilnic/cap. Tot prin furajare, am determinat o creștere până la 130% a prolificității oilor, în acest an.

SERGIU CRĂCIUN

Fermier Vulpășești, Neamț

Crescătorii cu ovine înregistrate în Registrul genealogic care au contribuit cu 25% din cheltuielile necesare pentru COP, consideră că nu este stimulativ și corect ca ei să primească prinSCZ aceiași bani pe ovină eligibilă, ca și cei care nu au ovine în controlul originii și performanțelor.

 

 

un articol de

PETRONELA COTEA MIHAI

redactor Radio România Iaşi

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →