Unele animale sunt calme şi docile, în timp ce altele sunt abătute şi încearcă să scape.
Consecvenţa cu care răspund animalele la stimulii din mediul înconjurător sau cei sociali este denumită în zootehnie temperament. (…) În cazul taurinelor de lapte un răspuns calm din partea vacilor la muls este important atât pentru a maximiza eficienţa procesului de mulgere, cât şi pentru a minimiza volumul de lapte rezidual rămas în uger.
Docilitatea vacilor de lapte la muls şi manipulare este un caracter pentru care animalele au fost selectate în mod formal sau informal timp de multe generaţii, astfel încât răspunsurile extreme sunt rare în cazul raselor de lapte actuale.(…)
Temperamentul vacilor de lapte are şi implicaţii economice, putând fi calculate costurile suplimentare atunci când un animal este dificil de manipulat sau atunci când o vacă se mulge greu sau dificil. (…) Deoarece temperamentul s-a demonstrat a avea o valoare economică şi vacile de lapte care răspund negativ la manipulare sunt supuse unor experienţe emoţionale şi fizice negative care au ca rezultat reducerea nivelului de bunăstare, este important să se amelioreze genetic această însuşire.
În plus, pentru reducerea acestor efecte negative este importantă investiţia în sisteme optime de adăpostire şi manipulare a vacilor de lapte încă din perioada de tineret.
Articol publicat integral in revista Ferma nr.15(176) 1 – 15 septembrie 2016