În acest an, în majoritatea fermelor mari, dar şi în cele mijlocii şi mici, s-au făcut investiţii importante atât în dotarea tehnică, dar şi în susţinerea unor tehnologii mai performante. Vremea, de-a lungul întregii perioade de vegetaţie a culturilor, a fost extrem de capricioasă, unele abateri fiind foarte dăunătoare în multe ferme, cu efecte economice îngrijorătoare. Avem însă şi zone cu recolte mulţumitoare, corelate cu efortul făcut.
Dintre problemele specifice acestei perioade ne vom referi la încheierea recoltării florii-soarelui; recoltarea soiei, a cartofilor pentru consumul toamnă – iarnă şi începerea recoltării sfeclei pentru zahăr; semănatul primelor cereale de toamnă.

Dărnicia câmpului la debutul toamnei
• Recoltarea florii-soarelui, lucrare începută în ultima decadă a lunii anterioare, trebuie grabnic încheiată, înainte ca umiditatea seminţelor să scadă la 10-11%. Viteza optimă de lucru a combinei este de 3-4,5 km/h şi trebuie mereu adaptată în funcţie de starea lanului. O atenţie deosebită trebuie acordată înălţimii de tăiere, care, în funcţie de cum se prezintă lanul, variază între 50 cm în solele cu plante frânte sau căzute şi până la 70-100 cm acolo unde plantele sunt erecte. Distanţa între bătător şi contrabătător, cât şi turaţia tobei sunt elemente care la combinele moderne se reglează cu uşurinţă. Procentul de pierderi de seminţe în pleavă este de până la 5%, iar puritatea seminţelor este de 96%, cu condiţia ca procentul seminţelor decojite să fie sub 2%. Condiţionarea seminţelor şi uscarea acestora până la umiditatea de 7-8% asigură o bună păstrare.
• Recoltarea soiei se face după căderea frunzelor, brunificarea tulpinilor şi a 70% din păstăi, când boabele sunt tari, lucioase şi de culoarea specifică soiului.
Pe terenurile bine nivelate la data semănatului, inserţia mai joasă a primelor păstăi nu ridică dificultăţi la recoltare, înălţimea de tăiere se reglează la 4-6 cm de la sol, evitându-se pierderile prin rămânerea de păstăi nerecoltate. Pentru a evita fisurarea şi spargerea boabelor turaţia bătătorului se reglează la 400-600 rotaţii/minut, distanţa între bătător şi contrabătător va fi de 20-25 mm la intrare, iar la ieşire de 15-18 mm.
În funcţie de posibilităţile de uscare a seminţelor după recoltare, umiditatea boabelor va fi de 10-11%.
• Cartoful pentru consumul de toamnă-iarnă. În acest an, suprafaţa cu cartof este mai mică decât în anii anteriori, iar producţiile care se întrevăd sunt şi acestea sub nivelul din anii precedenţi, fapt care ridică reale semne de întrebare cum se va rezolva asigurarea necesarului pentru populaţie şi care vor fi preţurile.
Recoltarea cartofilor destinaţi consumului de toamnă-iarnă se face atunci când procesul de suberificare s-a încheiat, respectiv la maturitatea deplină. Lucrarea trebuie încheiată înainte ca temperatura solului să scadă sub 10oC şi cea a aerului să coboare la 12-14oC. Procedând astfel se previne rănirea tuberculilor şi se reduce turgescenţa tuberculilor (dacă recoltarea se face prea devreme).
Tehnologia de recoltare este dictată de dotarea tehnică a fermei, deci de condiţiile impuse, de tipul maşinilor sau al combinei de recoltat. Producţiile care se vor obţine depind de condiţiile climatice, care în acest an au variat foarte mult de la o microzonă la alta, şi, desigur, de nivelul tehnologiei aplicate.
• Recoltarea sfeclei pentru zahăr începe atunci când cultura a ajuns la maturitate, respectiv când rădăcinile au greutatea maximă şi un conţinut ridicat de zahăr. Calendaristic, maturitatea sfeclei se realizează în intervalul 15-20 septembrie, în zonele sudice, şi în ultimele zile ale acestei luni şi în prima decadă a lunii octombrie, în zonele mai nordice.
La data maturării, frunzele din rozetă sunt de culoare verde deschis, sunt numeric mai puţine şi se încetineşte formarea de noi frunze. În această fază, greutatea rădăcinilor este de 1,5-2 ori mai mare decât greutatea frunzelor. Dacă la această dată temperatura aerului depăşeşte 10oC, se recoltează numai cantităţile prevăzute în graficul fabricii de zahăr beneficiare. Depozitarea sfeclei în vederea prelucrării ulterioare este posibilă şi admisă numai după ce temperatura aerului scade sub 10oC. Atenţie trebuie acordată prevenirii reducerii turgescenţei rădăcinilor, în acest sens transportul acestora trebuie efectuat în paralel sau măcar în aceeaşi zi cu recoltatul. Metoda de recoltare este aleasă în funcţie de gradul de dotare a fermei şi de prevederile din contractul încheiat cu fabrica de zahăr beneficiară.

Primele cereale intră la semănat
• Secara este prima cereală de toamnă care se seamănă în luna septembrie, în zonele de dealuri şi premontane, iar în zonele cu nisipuri din sudul ţării, intervalul de semănat este ultima decadă a lunii septembrie, cu posibilităţi de prelungire până la mijlocul lunii octombrie.
Respectarea semănatului la vreme este obligatorie, deoarece secara este singura cereală de toamnă la care înfrăţirea trebuie încheiată până la venirea iernii. Pentru reuşita tuturor lucrărilor de pregătire a terenului şi a semănatului este necesar să fie folosite ca premergătoare plante care părăsesc terenul devreme, cum sunt rapiţa, porumbul siloz, floarea-soarelui, hibrizii timpurii de porumb – în zonele de câmpie; fasoliţa, bostănoasele, porumbul şi lupinul – pe nisipuri; în zonele mai umede, cartofii timpurii şi semitimpurii, borceagul sau inul pentru fuior. Secara se poate cultiva şi în monocultură.
Referitor la fertilizare, este de reţinut că secara valorifică eficient îngrăşămintele verzi, iar dintre îngrăşămintele chimice reacţionează puternic la azot, aplicat 1/2 din doză înainte de semănat şi 1/2 în primăvară devreme. Întreaga doză de îngrăşăminte cu fosfor se aplică la lucrările de bază ale solului.
Pregătirea terenului se face la fel ca şi la grâu. Epoca de semănat este cu 5-10 zile înaintea grâului. Distanţa între rânduri este de 12,5 cm, densitatea de 400-500 boabe germinabile/mp, revenind o cantitate de sămânţă de 140-160 kg/ha. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm pe solurile grele şi de 4-5 cm pe solurile uşoare.
• Orzul se seamănă înaintea grâului, în condiţiile din ţara noastră perioada fiind cuprinsă între 20 septembrie – 1 octombrie, în zonele mai nordice şi în Transilvania, şi numai în zonele din sudul şi vestul ţării se seamănă în prima decadă a lunii octombrie. Nerespectarea perioadei de semănat aduce mari pierderi de recoltă, cuprinse între 1000 şi 2000 kg/ha.
Din totalul dozei de îngrăşăminte cu azot (80-120 kg/ha N s.a.), o treime trebuie aplicată din toamnă la pregătirea patului germinativ. Îngrăşămintele cu fosfor, în doză de 60-100 kg/ha P2O5, şi cele cu potasiu, în doză de 601-80 kg/ha K2O, se aplică integral din toamnă. Cerinţele faţă de patul germinativ sunt cele de la cultura grâului. Distanţa de semănat între rânduri este de 12,5 cm, numărul de boabe germinabile/mp variază între 450 şi 550 şi se realizează cu 182-220 kg/ha. Adâncimea de semănat este de 3-5 cm.
• Triticalele se seamănă în ultima decadă a lunii septembrie în zonele din nord-vestul ţării, iar în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării, în prima decadă a lunii octombrie. Distanţa între rânduri este de 12,5 cm, desimea este de 400-500 boabe germinabile/mp şi se realizează cu 230-280 kg/ha. Adâncimea de semănat recomandată este de 5-7 cm.

ŞTIAŢI CĂ…
• Orzul se cultivă până în zone de mare altitudine: la 1700-2700 m în Caucaz, la 4700 m în Tibet şi la 5000 m în Punjab (India), dar şi în regiunile secetoase şi excesiv de calde din Africa, în ţări ca Maroc, Algeria sau Tunisia;
• Cele mai mari suprafeţe cultivate cu orz sunt în Europa, de circa 30 milioane de hectare, urmată de Asia, cu circa 12 mil. ha;
• În România, în perioada 1934-1938 s-au cultivat cu orz 839.000 ha, iar după anul 2000 suprafaţa a scăzut sub 400.000 ha;
• Din producţia de orz din ţara noastră, circa 20% se foloseşte la fabricarea berii, cât şi în alte industrii (a alcoolului, obţinerea glucozei, dextrinei şi a amidonului);
• Dintre cerealele de toamnă, orzul este cel mai pretenţios faţă de sol, deoarece are sistemul radicular mai slab dezvoltat şi o putere de solubilizare mai redusă decât celelalte cereale păioase;
• Rezistenţa la iernare a soiurilor de orz de toamnă este mai mică decât cea a soiurilor de grâu, preferând zonele cu ierni mai blânde.

SĂ DESPRINDEM CÂTEVA ÎNVĂŢĂMINTE DIN ANUL AGRICOL PRECEDENT:
– necesitatea diversificării gamei de culturi din fiecare fermă; la fiecare cultură să cultivăm 2-4 soiuri (hibrizi) cu perioade de vegetaţie diferite, pentru ca dacă apar abateri climatice, să nu fie afectate toate în aceeaşi măsură;
– respectarea unui lucru bine cunoscut de toţi, dar pe care nu toţi îl aplică, şi anume că toate verigile tehnologice sunt foarte importante şi deci toate trebuie rezolvate cu atenţie;
– soiurile create în ţară sunt rezistente la factorii climatici nefavorabili care pot să apară în perioada de vegetaţie;
– gestionaţi cu grijă apa, nu o risipiţi, combateţi bolile şi dăunătorii preventiv sau în faze incipiente. Aşa este mai ieftin şi mai eficient.

Articol publicat în revista Ferma nr. 15/242 (ediţia 1-14 septembrie 2019)