În ţara noastră există aproximativ 50 de specii de plante medicinale şi aromatice, dintre care menţionăm: coriandru, chimion, fenicul, anason, mentă, levănţică, roiniţă, jaleş, şerlai, odolean, laur, măsălariţă, mătrăgună, muşeţel, degeţel roşu şi lânos, gălbenele, busuioc, cimbru, nalbă, revent, ş.a. Fiecare specie are tehnologia proprie de cultivare.

7 paşi tehnologici

1. Zonarea speciilor a avut în vedere clima (temperatura, umiditatea, lumina şi vântul) şi condiţiile de sol (textura, structura, pH-ul, aprovizionarea cu elemente nutritive şi expoziţia). Există 2 zone mari, fiecare cu subzone specifice fiecărei plante:

• Uscată şi călduroasă (475-600 mm precipitaţii şi temperatura medie anuală de 10-11^oC): Câmpia Bărăganului, Burnazului, Olteniei, Timişului, Moldovei şi Podişul Dobrogei.

• Umedă şi răcoroasă (precipitaţii de 600-750 mm anual şi temperaturi medii anuale de 7,5- 8,5^oC): regiunile subcarpatice, depresiunile intramontane ş.a.

2. Rotaţia. Bune premergătoare sunt cerealele de toamnă, leguminoasele pentru boabe şi prăşitoarele fertilizate şi curate de buruieni. De exemplu:

• după cerealele păioase se vor cultiva plantele medicinale cu înrădăcinare profundă, iar după leguminoase, plantele cultivate pentru frunze sau plantă întreagă (herba);

• speciile care se seamănă toamna, până la venirea iernii, au premergătoare care părăsesc terenul devreme;

• nu sunt indicate plantele care secătuiesc solul în apă;

• se evită cultivarea în monocultură, cu excepţia muşeţelului;

• plantele perene se vor cultiva pe sole separate, curate de buruieni şi cu o stare bună de fertilitate.

3. Fertilizarea trebuie să asigure şi un conţinut ridicat de principii active:

• pentru recolta de frunze: îngrăşăminte N:P cu raport favorabil azotului;

• pentru conţinut mare de glucide: N:P:K cu raportul 1:1:1;

• pentru organele subterane: obligatoriu se dă şi potasiu.

Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se vor încorpora în sol toamna, iar cele cu azot se aplică la pregătirea patului germinativ şi după fiecare recoltare.

4. Lucrările solului se execută în funcţie de specificul fiecărei specii, de zona culturii şi de planta premergătoare. Patul germinativ trebuie realizat grădinăreşte (pentru seminţe mici).

5. Înmulţirea se face prin seminţe (tratate cu insecto-fungicide) sau vegetativ (stoloni, rizomi, bulbi, butaşi sau despărţire de tufe). La unele specii cu seminţe mici este necesară amestecarea acestora cu material inert, pentru o mai bună repartizare. La speciile care răsar greu, seminţele se amestecă cu cele ale cu plante indicatoare.

6. Îngrijire. În cursul vegetaţiei terenul trebuie menţinut curat de buruieni prin praşile, pliviri sau erbicidare. La unele specii, se fac şi lucrări de întreţinere speciale.

7. Recoltarea este specifică fiecărei plante în ceea ce priveşte data şi metoda recoltării, uscarea şi depozitarea produsului, elemente de care depinde conţinutul şi calitatea principiilor active şi, desigur, preţul de valorificare.

un articol de

IOAN BORCEAN