Cultura de arahide în Africa de Sud - Revista Ferma
10 minute de citit

Cultura de arahide în Africa de Sud

În primăvara anului trecut am sosit în Africa tocmai la timp pentru campania de recoltare la porumb și arahide. Cultura din urmă constituie punctul de interes al reportajului nostru extern, în special datorită tehnicii de mecanizare interesante destinată acestei culturi.

arahida_b

Știați că arahidele sunt leguminoase? Ele prezintă însă geocarpie, cu alte cuvinte, fructele se dezvoltă sub pământ. Cel mai mare cumpărător de arahide la nivel global este – nici nu se putea să fie altfel – China.

Precipitații neregulate

În Africa de Sud, arahidele constituie una dintre cele mai importante plante cultivate în centrul țării – pe lângă porumbul boabe și floarea-soarelui. Grâul este produs în principal în regiunile din extremităţile sudice ale Africii. În câmpurile nordice cultura este mai degrabă o excepție şi doar în anii în care, din cauza unui sezon ploios întârziat, nu este posibilă însămânțarea de porumb sau de arahide. În ultimii ani, secetele severe au devenit tot mai frecvente. Avem ca exemplu situația extremă din sezonul 2017/2018, când toată țara a suferit de o lipsă acută de apă, secetă care a amenințat şi efectivele de animale. În acea perioadă, în multe câmpuri nu a fost posibilă însămânțarea, deoarece, de obicei, fermierii amână campania de semănat până la începutul sezonului ploios.

De multe ori precipitațiile variază și de la o regiune la alta foarte mult, influenţând suprafeţele cultivate. „Pentru recolta din 2018, am însămânțat doar 800 ha cu arahide, iar pentru 2019 doar 900 ha“, ne povestește Jacques Griessel. „Restul câmpurilor erau fie prea uscate, fie ploaia a sosit prea târziu. Uneori, la numai câțiva kilometri distanță de noi au fost ploi de 100 mm, dar pe câmpurile noastre nici un strop“, relatează fermierul. Acolo unde ploaia a venit prea târziu, familia Griessel a reușit totuși să mai însămânțeze 350 ha cu floarea-soarelui. Pentru că floarea poate fi însămânțată și mai târziu. La aceste suprafeţe s-au adăugat 500 ha de porumb, semănat până în prima săptămână din ianuarie.

Însămânțarea arahidelor

Însămânțarea arahidelor se face cu semănători convenționale, de precizie, la 90 cm între rânduri și cu 130.000 boabe la hectar. Jacques Griessel folosește în acest scop mai multe modele mecanice simple, care lucrează pe 6 rânduri, maşini produse de John Deere. Astfel, reduce riscul unei suspendări complete a activității de însămânțare în caz de defecțiuni și pene tehnice. În plus, această tehnologie este atât de robustă, încât problemele tehnice apar extrem de rar. Iar pentru a tracta semănătorile de precizie, se găsesc suficiente tractoare, la prețuri avantajoase, cu circa 100 cai putere.

Termenul limită pentru însămânțarea arahidelor este începutul lunii decembrie. După această dată, crește prea mult riscul ca plantele să fie expuse gerului înainte de a se coace complet sau apare pericolul ca zilele să fie prea scurte în faza finală de coacere. Asta pentru că aceste fructe de pământ, care din punct de vedere botanic sunt incluse în categoria păstăioaselor, respectiv leguminoaselor, au nevoie de o temperatură a solului de peste 18 grade pentru a se dezvolta optim. Prin urmare, solurile ușoare și nisipoase, care se încălzesc rapid și nu au multă umiditate, sunt deosebit de bune – la fel ca şi Centura sud-africană pentru porumb. Arahidele au nevoie de umiditate redusă şi nu le face bine vremea mai rece.

Coacerea arahidelor_b

Înălțime redusă: Plantele de arahide cresc la baza solului și sunt perene. Odată ce frunzele încep să se îngălbenească, arahidele sunt coapte.

Protecție chimică regulată – o necesitate la cultura de arahide

 

În rotaţia de culturi porumb – porumb – arahide, fertilizarea se face doar pentru campaniile de porumb. „Înainte și în timpul fiecărei culturi de porumb distribuim circa 120 kg azot, 40 kg fosfor și 20 kg potasiu la hectar, iar asta pentru două campanii consecutive“, declară Griessel, precizând că: „Pentru cultura de arahide care urmează, nutrienții sunt deja suficienți, astfel că nu mai facem nici o altă fertilizare“.

Protecția chimică regulată a plantelor de arahide este absolut necesară. „De trei-patru ori pe campanie, distribuim un fungicid anti-rugină, arahidele fiind predispuse la această boală în special în anii mai bogați în precipitații. În plus, trebuie să combatem punctual afidele, însă cel mult o dată pe sezon. Mai există o specie de omidă care mănâncă ceva frunze pe ici-colo, împotriva căreia nu întreprindem nimic, întrucât nu pune în pericol recolta“, a explicat Griessel. Protecția plantelor este asigurată cu un utilaj autopropulsat John Deere, lider de piață pe acest segment în Africa de Sud.

tractor john deere cultura de arahide (1)_b

 Pentru recoltare, la început se folosesc tractoare standard cu utilaje care scot arahidele din pământ.

tractor john deere cultura de arahide 1_b

Fiecare utilaj de recoltare scoate două rânduri și întinde plantele pe brazdă. Astfel, arahidele se usucă timp de maxim șase zile, înainte de intrarea combinelor de recoltare Amadas. În această perioadă, planta se uscă complet. Astfel arahidele se pot separa mai bine de restul plantei în combină.

 

Recoltarea culturii de arahide

 

După circa cinci-șase luni, e timpul pentru recoltă. Acest moment e ușor de recunoscut, pentru că planta începe să se îngălbenească. Apoi timp de câteva săptămâni activitatea atinge cote maxime pe câmpuri, după lunile liniștite de dinainte…

 

Combine rare

 

Recoltarea arahidelor are loc în diferite etape. La început se folosesc agregate acționate de tractoare. Jacques Griessel folosește utilaje ușoare, în trei puncte, care așază două rânduri de arahide pe o brazdă. Pe piață există și mașini mai mari care pot scoate până la opt rânduri deodată. Acestea sunt însă prea scumpe și necesită tractoare performante, de peste 200 CP.

Timp de șase zile, mănunchiurile de arahide rămân întinse pe sol, astfel încât planta se uscă de tot. Asta permite separarea mai ușoară a arahidelor de restul plantei, în următorul pas de lucru.

La recoltare, Jacques Griessel scoate la lucru trei combine autopropulsate Amadas 9900. Le-a importat în regie proprie din SUA – la mâna a doua însă. A plătit 55.000 de dolari americani pentru fiecare mașină – un preț decent, pentru că mașini autopropulsate sunt foarte robuste. Majoritatea fermierilor sud-africani de arahide recoltează însă cu echipamente tractate. „În acest an am recoltat circa 900 ha în cinci săptămâni, cu o mică întrerupere din cauza ploii. Nu am avut nici o problemă cu combinele Amadas“, povestește entuziasmat Jacques Griessel.

Combina amdas_b

Fiecare combină Amadas a costat circa 55.000 de dolari.

 Utilajul Pickup al combinei autopropulsate, produsă de Amadas în SUA după modelul combinelor John Deere, poate ridica până la trei mănunchiuri de arahide deodată. În interior, un tambur cu sită separă arahidele de plante, resturile vegetale fiind apoi distribuite în spatele combinei, iar arahidele sunt transportate într-un buncăr din spatele cabinei. Când acest buncăr este plin, combina se oprește și buncărul este basculat hidraulic în lateral. Remorcile sunt tractate de trei legendare ACO articulate, ale căror roți duble sunt însă demontate pentru a efectua aceste sarcini de transport. Am observat cum, în timpul recoltării, operatorii apasă insistent pedala de accelerație. Se vede astfel cât sunt de mândri de tractoarele lor cu direcție articulată și, evident, vor să le impresioneze pe unele dintre muncitoarele prezente la recoltare…

mutare arahide buncar_b

Cu ajutorul unui sistem hidraulic, arahidele sunt mutate din buncăr în remorcile de transport care sunt apoi tractate până la marginea câmpului de către tractoare ACO articulate.

Resturile de plante sunt distribuite în spatele combinei Amadas, însă resturile vegetale rămân doar puțin timp la suprafața solului. Eroziunea generată de vânt este o problemă serioasă.


USCARE LA MARGINEA CÂMPULUI

 

La marginea câmpului așteaptă muncitori zilieri pentru a ambala arahidele în saci. Aceștia sunt confecționați din polipropilenă, au 25 kg și sunt permeabili, astfel încât arahidele mai pot să rămână în saci pe câmp încă trei săptămâni, pentru a se usca în aer liber.

Se întâmplă destul de des ca recolta să fie furată de pe câmp, cu toate că rândurile de saci sunt controlate regulat. Însă la 55.000 de saci în anul 2019, nu se observă dacă lipsesc câteva bucăți… Familia Griessel a pățit-o mai rău de atât: în 2018 le-a ars o suprafață – arendată – cu circa 500 tone de arahide, după ce un muncitor neatent a aruncat un muc de țigară aprins. Daunele s-au ridicat la circa 200.000 de euro, iar marfa nu era asigurată. În același an, o furtună cu grindină a distrus aproape întreaga cultură de nuci pecan a familiei Griessel, ceea ce a însemnat o pierdere de peste 300.000 de euro. Întreprinderea a fost zdruncinată din temelii. „Anul acesta totul e asigurat. Asta înseamnă că putem depozita însă maxim 3.000 de saci în chirie, nu peste 10.000 până la 20.000 de saci, cum făceam înainte“, declară Jacques Griessel.

ambalarea arahidelor in Africa de Sud_b

  1.  La marginea câmpului așteaptă mulți muncitori zilieri pentru ambalarea arahidelor.
  2.  Remorcile sunt rabatate ușor spre lateral…
  3.  …astfel încât arahidele curg mai ușor în saci, prin ștuțurile laterale.
  4. Sacii cu o greutate de 25 kg sunt apoi așezați pe rânduri, pentru ca arahidele să se usuce în aer liber timp de trei săptămâni.


RECOLTĂ REDUSĂ, PREȚURI BUNE

 

În ferma sa, Jacques Griessel deţine și echipamente de decojire. La cerere, poate furniza nu doar arahide în stare brută, ci și fructe complet decojite. Cu ajutorul unor site speciale se îndepărtează nu doar coaja exterioară a fructelor, ci și pelicula interioară, cea maronie. Aceasta are un gust amar și nu este dorită pentru utilizarea ulterioară, fie că e vorba de uz industrial sau alimentar, ca gustare. Decojirea necesită mult timp și forță de muncă, deoarece marfa trebuie vărsată din saci în dispozitivul de decojire, apoi sortată manual și reambalată. Nu orice producător de arahide depune atât de mult efort, motiv pentru care Jacques Griessel cumpără materie primă și de la alte ferme și o prelucrează cu utilajele sale. În mod normal, achiziţionează doar 200 până la 300 t, dar în acest an, cumpără circa 1.000 tone în plus din cauza recoltei reduse. “În medie, producția anuală de arahide din Africa de Sud se ridică la 90.000 tone. În 2019 însă, în urma secetei, s-au recoltat doar 12.000-15.000 tone“, spune Griessel.

„Și noi am avut în loc de 2 tone/ha, doar 0,8 t/ha. Calitatea este însă bună, iar prețurile, în funcție de clasa de mărime, au o marjă de 17.000 până la 21.000 …. pe tona de marfă decojită, deci 1.000 până la 1.250 euro/t. Preţuri relativ mari“, precizează fermierul. Astfel că a investit profitul într-un nou sistem de sortare, care alege automat calitățile, cu ajutorul unor senzori optici. A recurs la această măsură pentru că dorește să economisească forță de muncă. În timpul sortării, în fermă lucrează până la o sută de muncitori.

După sortare și decojire, marfa este preluată de comercianți privați și apoi pleacă în direcția Japonia și China…                       

 

Un articol de Matthias Mumme

utilaje si ambalarea arahidelor_b

Cisteste si...

Recomandările redacției

Adio Brexit?

La cinci ani de la Brexit, Regatul Unit şi Uniunea Europeană par să se apropie din nou. La primul summit […]

Ursula VON DER LEYEN Keir STARMER Antonio COSTA Adio Brexit?
Ultimele articole
Citește mai multe știri →