Cultivatorii de pepeni din Bihor concurează acasă oferta din țară și din străinătate/Producția, tot mai mare - Revista Ferma
3 minute de citit

Cultivatorii de pepeni din Bihor concurează acasă oferta din țară și din străinătate/Producția, tot mai mare

pepene verde, Bihor, lubenita
foto: pexels.com/@Mark Stebnicki

Cultivatorii de pepeni din comunele bihorene Diosig și Valea lui Mihai susțin că marfa lor este mai bună decât cea sosită din sudul țării sau din străinătate. Mai mult, cultura pepenilor este practicată în ultimul timp și de fermieri din alte comune, cum sunt Avram Iancu și Tinca, informează publicația ebihoreanul.ro.

Unul dintre agricultorii bihoreni care cultivă pepeni, încă din vremea comunismului, este Lajos Seres, din comuna Diosig.  La începutul anilor 2000 a închiriat un spațiu comercial la parterul unui bloc în cartierul Rogerius, din Oradea, unde își vinde producția începând din primăvară, când apar primele legume din solarii, până în octombrie, după ultimele recolte.

„Anul acesta, pepenii s-a copt mai repede cu două săptămâni pentru că vremea a fost mult mai caldă. La sfârșitul lunii iunie aveam deja lubenițe în aprozar”, afirmă el într-un interviu realizat de jurnalistul Dan Simai.

Bărbatul susține că lubenița de Bihor bate de departe concurența. „Zona Diosig este tradițională pentru pepeni. Pământurile sunt bune și oamenii pun doar îngrășământ de la animale. Nu folosesc azot, ca în alte zone din țară, unde pepenii se fac pe nisip și, dacă nu pui chimicale, nu se face nimic”, explică Lajos. 

Chimizarea redusă face ca lubenițele de Bihor să fie mult mai sănătoase. „Dacă îți iei pepene adus din țară și ești mai sensibil, nu știi apoi de ce ai diaree sau dureri de burtă”.

pepene verde, Bihor, lubenita
foto: @ebihoreanul.com

Direcția Agricolă Județeană Bihor transmite că suprafețele cultivate cu pepene verde s-au extins:

„Suprafețele cultivate cu pepeni și numărul producătorilor sunt în creștere în fiecare an. Nu avem o cifră exactă, pentru că statisticile includ cultura pepenilor la un loc cu recoltele de câmp, dar asta se poate vedea în piețe. Pepenii din Bihor concurează aici cu cei aduși din țară, inclusiv din Dăbuleni, sau cu cei din hipermarket-uri, aduși din străinătate”, spune șeful Direcției Agricole Bihor, Nicolae Hodișan.

Fermierii bihoreni profită de experiența vecinilor maghiari:

 „Aduc mai ușor hibrizii noi produși în Ungaria, cu coajă subțire și gust aromat, și împrumută mai repede tehnologiile moderne. Așa au ajuns să concureze cu succes pepenii românești aduși din țară, unde se cultivă cam aceleași soiuri, sau pe cei din străinătate, unde sezonul se apropie de sfârșit”, precizează Hodișan.

Citește articolul integral pe ebihoreanul.ro.

Cisteste si...

De ce si cand ar trebui sa cantarim OILE copy De ce și când ar trebui să cântărim OILE?

De ce și când ar trebui să cântărim OILE?

De ce și când ar trebui cântărite oile? Beneficiile cântăririi regulate a oilor: Monitorizarea sănătății şi a furajării animalelor, dar şi a performanței genetice şi selecţiei în fermele de ovine. Cu cât cântărirea animalelor se face mai des, cu atât procesul va deveni mai uşor, deoarece oile se obişnuiesc cu aceste manevre, iar stresul nu le va afecta semnificativ. Depinde doar de cât de bun şi uşor de utilizat este sistemul de manipulare şi cântărire.

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →