Creştem 8,5 MILIOANE de ŢURCANE. Pe când NOI RASE? - Revista Ferma
2 minute de citit

Creştem 8,5 MILIOANE de ŢURCANE. Pe când NOI RASE?

În ultimii zece ani, România a avut o creştere anuală spectaculoasă a efectivului de ovine, de 7-8%. Astfel, de la 7 milioane de ovine în 2007, s-a ajuns la 11,5 milioane ovine în acest an, creştere în contrast cu evoluţia efectivelor de ovine în ţările vest-europene, unde şeptelul a scăzut dramatic cu 10-50%. Astfel, s-a ajuns ca la efectivul de ovine de pe locul 6 în anul 2007, România să se situeze pe locul 3 încă din anul 2014, la concurenţă cu Grecia.

Țurcana pură_b

În vizitele pe care le-am făcut în ţările din Uniunea Europeană (UE) în ferme de crescători de ovine, am fost întrebat “Cum de avem efective mari de ovine şi puţine rase consacrate”, cu referire la rasele Ţurcană, Ţigaie, Merinos de Palas şi Merinos de Transilvania. Este adevărat că de câţiva ani s-au mai omologat câteva rase noi: Cap Negru de Teleorman, Rasa de Carne Palas, Rasa de Lapte Palas, Karakul de Botoşani, Merinosul de Cluj şi Ţurcana Brumărie. Ţările din UE cu tradiţie în creşterea ovinelor au peste 20 de rase de ovine, culminând cu Regatul Unit al Marii Britanii, care are în patrimoniu 75 de rase şi 9 hibrizi recunoscuţi.
În structura de rasă a efectivelor de ovine din România, ponderea o deţine rasa Ţurcană cu 80%, urmată de rasa Ţigaie, cu 12% iar toate celelalte opt rase cu numai 8%.

Cu un efectiv mare, de circa 8,5 milioane ovine, rasa Ţurcană – care are mai multe varietăţi şi ecotipuri locale – este apreciaţă de oieri şi de specialişti ca o suprarasă, denumită sentimental şi metaforic „Regina Munţilor Carpaţi”.

Detalii despre rasa Ţurcana şi ecotipurile sale, găsiţi în revista Ferma, ediţia 15-31 noiembrie 2017!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×