
Costurile uriașe la gaz și gerul l-au forțat pe Ioan Cordoș să scoată din solar 1,5 TONE DE ROȘII aproape de coacere, în plină iarnă! Ce preț au primele roșii de iarnă?
Un cultivator din Sânnicolau Mare, județul Timiș, a scos din solar aproximativ 1,5 tone de tomate, după ce temperaturile nu au mai putut fi menținute la nivelul minim necesar. Costurile cu gazul metan au depășit valoarea producției, iar fermierul spune că anul agricol începe fără speranță.
PRIMELE ROȘII DE IARNĂ, ÎN PERICOL
Ioan Cordoș, cunoscut legumicultor din Sânnicolau Mare, a fost nevoit să își scoată întreaga cultură de tomate din solar, în plină iarnă, după ce temperaturile scăzute și costurile uriașe cu încălzirea au făcut imposibilă continuarea producției: „Am mers cu roșiile până alaltăieri, 9 ianuarie, și le-am scos pe toate. Le-am cules pe toate câte au fost – o tonă, o tonă jumate”.
Ioan Cordoș: „Costurile la gaz mi-au închis un solar, am renunțat la cultura de tomate, deși plantele erau în plină producție”
A plantat 1.200 de fire de răsad într-un solar de 500 mp, iar plantele se dezvoltaseră bine, ajungând deja la 3–5 etaje de rod. Totuși, temperaturile din solar nu au mai putut fi menținute la nivelul necesar.
COSTURILE URIAȘE LA GAZ ȘI GERUL L-AU FORȚAT PE IOAN CORDOȘ SĂ SCOATĂ ROȘIILE DIN SOLAR
„Aeroterma nu ridica mai mult de 6 grade noaptea. La tomate îți trebuie minimum 10 grade. Nu mai avea rost să continui, gazul era mai mult decât scoteam”, explică Ioan Cordoș, glumind amar: „Când porneam aeroterma, contorul se învârtea de puteai ascuți cuțitul pe el”.
Legumicultorul spune că a riscat, bazându-se pe faptul că, în ultimii 20 de ani, nu au mai fost geruri severe în zonă. Anul trecut, pe 21 ianuarie, plantase deja roșiile fără probleme.
„Cine s-a așteptat să vină așa frig?”, spune el.
MARFA ÎȘI AȘTEAPTĂ CLIENȚII. CE PREȚ AU PRIMELE ROȘII DE IARNĂ?
Roșiile au fost culese „cu mari, cu mici”, sortate și depozitate, urmând să fie lăsate să se coacă natural. Fermierul intenționează să le vândă direct din fermă, cu 15 lei kilogramul.
Vezi aici cum arătau roșiile înainte de recoltare!
„La vremea asta nu-i mult. Chiar nu-i mult”, subliniază acesta.
„ÎN 2025 AM MERS ÎN PAGUBĂ!”
Anul trecut a fost unul dezastruos pentru legumicultor:
„A fost prost din cauza prețurilor joase. N-am scos cheltuielile, am ieșit în pagubă.”
În prezent, în solarii mai are doar răsaduri de ceapă, salată și varză, destinate plantării ulterioare.
Deși spune că s-a gândit de mai multe ori să renunțe, investițiile și pasiunea îl țin în continuare în priză. „Dacă ești vaccinat cu munca, greu te lași. Legumicultura e o boală incurabilă. Dacă îți sunt dragi plantele, mergi mai departe, oricât ar fi de greu!”
Pentru anul în curs, speranțele sunt puține:
Ioan Cordoș: „Dacă taxele sunt mari, totul s-a scumpit, cu ce optimism să mai privesc viitorul? Să bag mai mult decât câștig? Măcar să ajung pe zero în acest sezon!”
Ioan Cordoș lucrează zilnic de dimineață până seara alături de soția sa și cultivă legume de aproape 30 de ani, mai mult din pasiune, decât din profit.
„Pasiunea costă. Mai închizi ochii la pierdere și mergi mai departe. Asta e.”
TEHNOLOGIE PROPRIE
Inginerul Ioan Cordoș aplică o tehnologie proprie de cultivare a tomatelor, testată timp de 3-4 ani, bazată exclusiv pe metode naturale. La plantare, fiecare fir de roșii este pus într-un ou crud, pentru o mai bună înrădăcinare, iar după o lună a tratat cu un amestec natural din drojdie, zahăr și aspirină, pentru stimularea dezvoltării.
Cultura a fost realizată fără substanțe chimice, iar dăunătorii combătuți cu capcane cu feromoni, inclusiv împotriva Tuta absoluta.








