Conectivitatea pe înțelesul tuturor - Revista Ferma
5 minute de citit

Conectivitatea pe înțelesul tuturor

Datele mașinii agricole (tractor, combină sau autopropulsată pentru erbicidat) pot fi utilizate pentru a lua decizii bine documentate și în ceea ce privește logistica.

 Conectivitatea pe înÈ›elesul tuturor (1)_b

Specialiști în conectivitate

Nader Ahmed, Valtra service brand manager la MEWI, este unul dintre specialiștii noștri în conectivitate, pe care l-am rugat să ne explice, ce presupune, concret, conectivitatea.

„Valtra Connect (la fel ca și Fendt Connect) este un sistem de monitorizare a tractorului de la distanță. Fermierul poate vedea atât unde se află tractorul, cât și funcțiile acestuia: turație, viteză, de pe calculator, telefon sau tabletă.

Codurile de eroare pot fi văzute atât de fermier cât și de șeful de atelier (Service) de la filialele MEWI. Faptul că ambele părți pot vedea codurile de eroare este un mare avantaj, deoarece, de exemplu, dacă fermierul ignoră codul de eroare, cei de la service sunt și ei anunțați că tractorul are un cod de eroare critic și atunci vor lua legătura cu fermierul”, explică Nader Ahmed.

 

Intervenție rapidă

De la instalarea erorii, ea este transmisă către fermier și service în 25-30 de secunde. În felul acesta, se intervine, iar șansele să se strice tractorul sunt mult mai mici.

De asemenea, se poate vedea când are loc următoarea revizie și fermierul o poate programa din timp. Acesta este un avantaj atât pentru fermieri, cât și pentru cei de la service, pentru că își pot planifica munca în funcție de programarea respectivă.

 Conectivitatea pe înÈ›elesul tuturor (2)_b


Cum accesezi sistemul!

Pentru a putea folosi sistemul, este necesar ca fermierul să creeze un cont de Fendt Connect sau Valtra Connect, să aleagă un punct de lucru, de exemplu, Orțișoara, apoi va solicita conectarea. Șeful de atelier din acel punct de lucru îi va da acceptul și va putea vedea datele despre tractor, cele menționate anterior. Dacă are mai multe tractoare, poate face un cont pentru toate tractoarele și va selecta, în funcție de seria de șasiu, tractorul despre care dorește date.

Sistemul Valtra Connect se regăsește în dotarea standard pentru tractoarele T, N, (4N, 5N), fiind un abonament gratuit timp de 3 ani, după care poate fi prelungit. La tractoarele mai vechi, din seria a 4-a, sistemul se poate adăuga contra cost.

 

Ce se poate vizualiza? Ce se poate realiza?

• Nivelurile de combustibil și de AdBlue;

• Poziția curentă și rutele pe care s-a deplasat tractorul;

• Raportul activ/ralanti și statistici privind consumul;

• Ore de lucru motor și intervalele de service cu alerte în aplicație;

• Coduri de eroare cu alerte în aplicație;

• Statistici privind productivitatea la recoltat;

• Instrument personalizabil pentru analiza datelor;

• Consumul zilnic de combustibil și numărul total de ore de funcționare a motorului pentru întreaga flotă;

• Partajarea echipamentelor cu alți utilizatori;

• Flotă mixtă;

• Documentație echipament;

• Denumire personalizabilă pentru echipament;

• Management securizat al datelor;

• Dimensionare nelimitată a flotei.

 

3 DINTRE BENEFICII

1. Reducerea consumurilor de combustibil și de materiale (semințe, substanțe chimice etc.) prin identificarea oportunităților de îmbunătățire a proceselor;

2. Eficiență a muncii – atingerea unei productivități mai mari prin optimizarea logisticii;

3. Menținerea în exploatare pentru mai mult timp – timpii morți duc la pierderi însemnate, mai ales în perioada semănatului sau la recoltat.

 

Fermieri familiarizați cu noua tehnologie

80% dintre fermierii care au Valtra Connect activat, îl utilizează, mai ales cei care sunt familiarizați cu tehnologia. Am constatat că fermierii mai în vârstă, care conduc ei înșiși tractorul, nu îl folosesc, însă majoritatea fermierilor este interesată de acest produs digital.

Un exemplu concret este cazul unui tractor care lucrează în Dolj, sediul central fiind la Oradea, iar cei de la sediu contorizează orele de funcționare, pentru a putea factura în funcție de traseu și cât s-a lucrat cu acel tractor, fără a-l suna pe operator să-l întrebe cât a lucrat.

 

Servicii eficiente la prețuri avantajoase

Sistemul atinge cele mai importante nevoi ale fermierului: să vadă unde se află tractorul, să vadă consumul și să fie avertizat când apare o eroare.

”Clienții noștri sunt mulțumiți de sistem, și în special de prețul acestuia, care este mult mai avantajos față de sistemele GPS care se achiziționează de la producătorii de sisteme de monitorizare. Avantajul este că nu se montează cabluri care nu aparțin de tractor, nu se perforează rezervorul de motorină să se monteze încă un cititor de nivel. A existat o situație în care tractorului unui client i-a fost montat un sistem GPS de la un dealer de astfel de sisteme de supraveghere, iar prin montarea acestui sistem au defectat un calculator de bord, pentru că au legat sistemul la o alimentare greșită. De asemenea, dacă tractorul este furat, se poate vedea în timp real unde este”, explică Nader Ahmed.

Conectivitatea pe înțelesul tuturor (3)_b

 

un articol realizat de MEWI

mai multe pe această temă www.mewi.ro

Cisteste si...

Recomandările redacției

Witness P*S – taurul Simmental de 206.000 de euro!

În vârstă de aproximativ unsprezece luni, Witness P*S este cel mai scump taur din rasa Simmental vândut vreodată la o licitație în Bavaria. Taurul recordist este fiul lui Wirbelwind-P*S, a fost crescut de Christiane Böhm

taur Witness PS Witness P*S - taurul Simmental de 206.000 de euro!
Ultimele articole
Comportament natural pe pardoseli antiderapante Nu ignorați pododermatitele!

Nu ignorați pododermatitele!

V-ați întrebat ce legătură există între comportament, productivitate și sănătatea ongloanelor la vacile de lapte? Statisticile arată că o vacă […]

Citește mai multe știri →