Rotaţia culturilor. ”Alături de studiul atent al însuşirilor seminţei alese, este deosebit de importantă rotaţia culturilor. De aici trebuie să pornim, încă din toamnă. Zonarea timpurie a culturii de floarea soarelui este primul pas esenţial care face trecerea către pregătirile din câmp ale viitoarei producţii. Rezistenţa diverselor forme de patogeni din sol merge până la 6-7 ani, iar recomandarea este ca rotaţia culturii de floarea soarelui să fie de minimum 4-5 ani. Acest lucru este mai greu de realizat în practică, dar, în mod obligatoriu, intervalul minim de rotaţie nu ar trebui să scadă sub 3-4 ani, pentru a nu ne trezi că apar paraziţi noi, cu forme mult mai virulente. La hibrizii noi, numai crearea liniilor parentale durează aproximativ 10 ani, la care trebuie să adăugăm perioada de creare a hibridului propriu-zis şi de înregistrare a acestuia. Or, nefăcând rotaţia corectă a culturilor, vom permite paraziţilor să fie mult mai rapizi şi să devină mult mai periculoşi, cu consecinţa creşterii necesităţii de a interveni chimic. Dar ştim condiţionalităţile actuale şi ştim limitele, până unde putem interveni cu tratamente”, subliniază Tiberiu Şerbănoiu, reprezentant al Departamentului de Cercetare Ştiinţifică Syngenta România.
Prelucarea solului şi cartarea agrochimică. ”Este important să ştim cât azot există în sol şi, fiind dornici să obţinem producţii mari, să nu administrăm cantităţi în exces de azot care va crea un foliaj excesiv, care, de fapt, va produce o mare evapotranspiraţie şi chiar va atrage boli. (…) Dacă aplici 400 kg azot/ha, nu înseamnă că sporim producţiile, în mod proporţional. Sunt mulţi factori limitativi”, adăuga cercetătorul.
Fertilizarea de toamnă. Unul dintre principiile creşterii sistemului radicular la floarea soarelui este acela al chimiotropiei. ”Perişorii radiculari aduc aportul de elemente nutritive către plante şi, deci, către producţia finală. Dacă masa radiculară profundă nu simte că în adâncimea solului se află acel îngrăşământ, aceasta se va dezvolta doar în orizontul de 20 cm, iar în lunile iunie-iulie, o parte a plantelor se va usca.Totodată, trebuie să fim foarte atenţi la proporţiile şi la efectele fertilizării”, preciza Tiberiu Şerbănoiu.
Rezultatele cele mai bune apar atunci când sub arătură se aplică dozele de îngrăşământ calculate după o aşa-numită strategie de fertilizare fracţionată şi, subliniem, în funcţie de rezultatele cartării agrochimice.