
Suntem la mijlocul campaniei de recoltare la rapiță, iar în ferma lui Florin Pârgaru din județul Vaslui lucrurile merg conform planului. Fermierul lucrează 800 de hectare cu rapiță și spune că este prea devreme pentru un bilanț final, dar un lucru e cert: rapița este cultura câștigătoare a anului.
„Suntem în grafic cu campania de recoltat. Lucrurile au mers conform strategiei pe care am făcut-o. Rapița, la fel ca anul trecut, s-a dovedit cultura câștigătoare, atât din prisma prețului, cât și din prisma producției. E singura care ne asigură stabilitate și ne salvează bugetul fermei”, spune Florin Pârgaru.
Producțiile de până acum îi dau dreptate. Fermierul din Vaslui raportează sole de peste 5 tone la hectar, altele de 4,5 tone și sole în jur de 4 tone. Media finală pe cele 800 de hectare urmează să fie stabilită după încheierea recoltatului, estimat în 4 zile. Însă fermierul vorbește deja despre o producție mulțumitoare și bine meritată.
INVESTIȚIA CARE SCHIMBĂ CAMPANIA: COMBINA DE 1 MILION DE EURO
Secretul vitezei din câmp este cea mai recentă investiție a fermei: cea mai mare combină din gama John Deere, modelul X9 1100, o investiție de 1 milion de euro.
„Deocamdată la grâu nu am recoltat cu ea, dar la rapiță face senzație. Are o capacitate de peste 80 de hectare pe zi la rapiță și ne-a depășit așteptările”, explică fermierul.
Decizia achiziției combinei a venit din două motive majore: lipsa forței de muncă calificate și nevoia de a scurta la maximum fereastra de recoltare.
UNA NOUĂ FACE CÂT 3 VECHI
„Cel mai important moment dintr-un ciclu agricol este recoltatul. Ești nevoit să o faci într-un timp cât se poate de scurt. Dacă s-ar putea într-o zi-două, ar fi perfect. Forța de muncă calificată se găsește din ce în ce mai greu, ești nevoit să ai cât mai puține utilaje, dar cât mai performante”.
Avantajele sunt, spune el, pe toate planurile. O singură combină X9 înlocuiește trei combine de generație mai veche, de clasă medie.
VIDEO: Test unic in Romania – 24 de ore de recoltare continua cu combina John Deere X9 1100
PIERDERI SUB 1% LA RAPIȚĂ
La rapiță, diferența o face hederul. Ferma a echipat combina cu un heder de 12,2 metri pe bandă, tip Draper, cel mai mic care se poate monta pe acest model, adaptat pentru zona de deal.
„Acest echipament ne ajută enorm la reducerea pierderilor la rapiță. Vorbim de pierderi sub 1%, chiar spre 0,5%. Doar acest heder costă 200.000 de euro, dar combina nu trebuie privită din prisma prețului, ci din prisma performanței și a timpului redus de lucru.”
În cabina noii bijuterii de 1 milion de euro lucrează în tandem un mecanizator cu mare experiență și… fiul fermierului, Oliver, în vârstă de 13 ani.
„Cel mai specialist din punct de vedere al tehnologiei este copilul meu, Oliver. Aceste combine sunt dotate cu un nivel de tehnologie avansată și e nevoie de o gândire mai tânără, de timpuri actuale, ca să poți înțelege și folosi toată dotarea.”
RAPIȚA VS. CEREALE: „CEREALELE NU REUȘESC SĂ FACĂ PROFIT”
În timp ce rapița aduce liniște, cerealele păguboase aduc dezamăgiri. Fermierul lucrează 1000 de hectare cu grâu și 300 de hectare cu orz. Orzul a fost deja recoltat, cu o producție dezamăgitoare de 4-5 tone/ha.
„Deși arăta foarte bine, spicul a fost foarte, foarte redus față de anii trecuți. Probabil frigul din aprilie și seceta scurtă care a urmat și-au spus cuvântul. Mi-a înșelat așteptările.”
Situația grâului este mai bună ca producție, dar prețul slab anulează profitul.
Florin Pârgaru: „Cerealele necesită investiții mari, producțiile par bunicice, dar nu reușesc să realizeze profit având în vedere costurile din spate.”
O parte din producția de rapiță merge direct pe contracte, o altă parte va fi stocată în cele trei ferme de depozitare pe care le deține, până când piața va oferi un preț de valorificare optim.
5 MILIOANE DE EURO INVESTIȚII ÎN 4 ANI
Nivelul investițional din fermă este uriaș. Doar pe partea de utilaje agricole, în ultimii 4 ani, investițiile au depășit 4 milioane de euro.
„Cu ultimele achiziții, ne ducem spre 5 milioane. Doar anul acesta, în echipamente agricole, vorbim de 1,8 milioane de euro: 1 milion combina și aproape 800.000 de euro tractoarele și semănătorile care urmează să vină.”
Până pe 15 august, când va începe semănatul la rapiță, în fermă vor sosi un tractor John Deere 8R de 410 CP și două semănători Väderstad de precizie maximă.
FLORIN PÂRGARU VA SEMĂNA RAPIȚA BOB CU BOB
Fermierul nu va mări suprafața de rapiță din cauza asolamentului – 800 de hectare este maximul – dar va schimba radical tehnologia.
Florin Pârgaru: „Vom semăna rapița bob cu bob, cu distanțe diferite între rânduri, ca să optimizăm tot procesul. Rapița ne poate echilibra bugetul, trebuie să facem tot ce ține de noi ca să ajungă la potențialul maxim.”

Ferma lucrează de mult fără arătură, în sistem minim-till și no-till, o tehnologie care conservă apa în sol, dar care cere un management mult mai atent al buruienilor.
„Am renunțat de multă vreme la arătură. Minim-till și no-till vin cu avantaje, dar și cu riscuri multiple. Au apărut buruieni noi, care nu au mai fost până acum în cultură. Înveți din greșeli, te costă, dar încerci să le elimini.”







