Cod roşu la porumb. Ce aşteptări au fermierii privind recolta lui 2021? - Revista Ferma
3 minute de citit

Cod roşu la porumb. Ce aşteptări au fermierii privind recolta lui 2021?

„Am avut o primăvară ploioasă, porumbul a găsit tot ce a avut nevoie în stratul superficial al solului gros de 20 cm: şi apă, şi nutrienţi. Şi atunci s-a… «lenevit» , dacă se poate spune aşa! Nu şi-a mai făcut rădăcina adâncă în pământ. În mod normal, rădăcina porumbului ar trebui să aibă 110% din înălţimea lui. Putem verifica smulgând o plantă de porumb şi vom vedea sistemul radicular de suprafaţă, la primul nod. După ce au trecut ploile, arşiţa a luat planta de sus şi seceta de jos!”, explică Ionuţ Bălan, sales manager Buzău & Vrancea la SaatenUnion România & Rapool Ring România. 

 

Agrotehnica a salvat cultura

 „Începând din ultima treime a lunii iunie, temperaturile au sărit constant de 33 grade C (fiind una din cele mai calde, aride şi secetoase veri pe care le-am prins), iar ploile au însumat 22 l/mp! Cu toate acestea, în mod miraculos, datorită tehnologiei aplicate şi a hibrizilor semănaţi, porumbul încă rezistă!”, susţine agronomul Constantin Epure, şeful fermei Damila Agro din Măciuca, judeţul Vâlcea.

„Nu-i un mare secret! Explicaţia constă în agrotehnica de top pe care o practicăm. Având soluri cu textură grea, preponderent luto-argiloasă, scarificăm an de an la 60-70 cm, plantele s-au adaptat şi folosesc apa din rezerva din sol. Apoi, prăşim culturile de floarea soarelui şi porumb, odată cu administrarea a 200 kg/ha de uree”,explică Constantin Epure.

Apoi a subliniat:„Nu trebuie uitată genetica performantă. Cultivăm sămânţă hibridă care valorifică în optim condiţiile de mediu şi hrană. Spre exemplu, anul trecut am obţinut 13,5 t/ha cu DKC 4670 – un semitimpuriu din gama Dekalb, dar în sezonul ăsta nu cred că vom recolta mai mult de 6 t/ha”.

 porumb 2021_b

Prognoza la porumb

“Din păcate, porumbul nu se prezintă foarte bine în toate regiunile. În sud-estul României este cea mai bună zonă în acest an din punct de vedere al aspectului vegetativ, dar avem şi zone foarte slabe unde fermierii nu vor recolta mare lucru. Mă refer la Timiş, Arad, sudul Bihorului, Oltenia şi Muntenia”, e de părere Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience pentru România şi Moldova.

Cu toate acestea, specialistul subliniază că recolta de porumb va fi mai ceva mai bună cu o tonă peste media realizată în 2020, de 4,6-4,7 tone.

De asemenea, “producţia estimată la porumb este de aproape 15,5 milioane de tone, chiar şi în condiţii de secetă”, susţine Cezar Gheorghe, fondatorul Casa de Trading a Fermierilor şi expert analist şi consultant pentru comerţul cu cereale al Clubului Fermierilor Români.

 

Mai puţină recoltă

 

Fermierii brăileni par să se bucure în avans. „Porumbul arată excepţional. Am cultivat câte doi-trei hibrizi de companiile producătore de sămânţă hibridă: Pioneer, Dekalb şi Syngenta. La irigat sunt 80 ha, unde vom spera să recoltăm 12-13 tone/ha, iar pe terenurile neirigate (70 ha) ne mulţumim şi cu circa 8 tone/ha”,ne-a declarat Cristel Urse, fermier din Chicineţu (Ciocile).

În vest, seceta persistentă afectează producţia arădeană de porumb (cultivat pe 120.000 ha), estimată cu cel puţin 20% mai mică decât în anul trecut.

De asemenea, arşiţa prelungită a cuprins zonele agricole cele mai bune din judeţ.

 VEZI AICI CE NOI SPECII DE DĂUNĂTORI AMENINŢĂ RECOLTELE!

un articol de

MARIAN MUŞAT

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Foto 1 iStock 1289621751 artbyPixel scaled De ce devin porcii agresivi?

De ce devin porcii agresivi?

Un subiect de maximă actualitate este studiul şi combaterea agresivităţii suinelor în condiţiile de exploatare tipice fermelor de suine moderne. […]

Citește mai multe știri →