
Primele detalii ale noilor echipamente dezvoltate de producătorul german au fost dezvăluite luna trecută în cadrul unui eveniment internaţional de presă la care au participat peste 120 de jurnalişti din Europa.
Deşi Agritechnica, cel mai mare târg agricol din lume, se află la câteva luni distanţă, Claas a decis să-şi prezinte noutăţile pentru sezonul viitor în plină campanie de recoltat păioase. Astfel, la mijlocul lunii iulie, o armată de jurnalişti reprezentând cele mai importante publicaţii agricole de pe continent, printre care și revista Ferma, s-a deplasat în landul Renania de Nord-Westfalia unde se află sediul central al producătorului german cu peste o sută de ani de istorie.
Pe agenda de lucru a fost inclusă şi o vizită la fabrica din Harsewinkel, unde sunt produse şi asamblate combinele Lexion şi Trion, tractoarele Xerion şi echipamentele de recoltat furaje Jaguar.

XERION, ÎN CURSA PENTRU TRACTORUL ANULUI 2024
Poate că nu întâmplător au dorit organizatorii să ne ofere experienţa turului ghidat printre liniile de producţie de la Harsewinkel înainte de prezentarea propriu-zisă a noutăţilor şi a demonstraţiilor din câmp care au culminat cele două zile de eveniment, în condiţiile în care tractoarele de dimensiuni mari au fost atracţia principală a programului oferit de Claas. Noul Xerion seria 12 şi-a câştigat deja dreptul de a fi nominalizat printre finaliştii care se vor întrece pentru titlul de tractorul anului 2024, a cărui decernare va avea loc în noiembrie, cu ocazia expoziţiei de la Hanovra. De altfel, membrii juriului s-au deplasat în Germania special pentru a evalua această candidatură, iar surse avizate spun că şansele sunt destul de mari pentru ca producătorul german să-şi treacă în palmares mult râvnitul trofeu. Dar ce are atât de special acest tractor?

4 ATUURI: MOTIVE DE ÎNGRIJORARE PENTRU COMPETITORI
- În primul rând, vorbim de cele mai puternice tractoare Xerion construite până acum. Cele două modele echipate cu şenile (versiunea pe roţi nu va fi disponibilă deocamdată pentru piaţa europeană) – 12.650 şi 12.590 au sub capota nou proiectată un motor Mercedes-Benz de 15,6 litri, care furnizează nu mai puţin de 653 cai putere, respectiv 585 CP!
- Vârful de gamă oferă performanţe impresionante, cu un cuplu maxim de 3.100 Nm disponibil chiar şi la 1.300 rpm, datorită conceptului inovator de turaţii reduse.
- În plus, Claas şi-a dezvoltat propriile şenile Terra Trac cu sistem integrat de amortizare, o caracteristică unică în comparaţie cu alţi producători care implementează direcţia articulată pe acest segment de putere.
- Noul Xerion seria 12 este echipat cu transmisie continuu variabilă CMATIC de ultimă generaţie, uşor de întreţinut, durabilă şi perfect adaptată cuplului optim şi caracteristicilor de consum ale motorului.

CEA MAI MARE CABINĂ PREMIUM
Confortul operatorului a fost o prioritate esenţială în timpul dezvoltării noului Xerion:
- Cabina a fost extinsă cu 27 cm în faţă, devenind în prezent cel mai mare centru de comandă din segmentul de tractoare premium.
- Scaunul operatorului poate fi rotit cu 40° pentru a oferi o vizibilitate perfectă asupra implementelor ataşate. Pe de altă parte, designul inteligent plasează sistemul de evacuare în afara câmpului vizual al şoferului, fiind integrat în partea dreaptă a şasiului, sub cabină.
- Toate funcţiile cheie sunt operate şi monitorizate de la nivelul cotierei ergonomice cu manetă de comandă multifuncţională CMOTION şi al terminalului cu ecran tactil CEBIS. Astfel, conceptul de control standardizat este acum disponibil pentru toate tractoarele Claas între 125 şi 653 CP.
EVION – PENTRU CĂ FAMILIA CONTEAZĂ
Claas îşi extinde opţiunile şi pe segmentul combinelor de recoltat. Nu în ceea ce priveşte lăţimea de lucru, ci potenţialii clienţi. Gama de mașini pentru treierat începe acum cu EVION, o combină dezvoltată la Harsewinkel, dar asamblată în China (la uzina Claas din Gaomi), care înglobează 60% din piesele şi componentele existente pe Trion şi Lexion. A fost special creată pentru fermele de familie, precum şi pentru fermierii şi prestatorii de servicii care lucrează suprafeţe mai mici sau fragmentate. Evion înlocuieşte modelul Avero şi segmentul inferior al seriei Tucano, reprezentând, practic, etapa finală a reînnoirii complete a gamei de combine Claas, care a început în 2019.
Noua serie Evion cuprinde trei modele cu puteri între 204 şi 258 CP, având capacitatea buncărului de până la 8.000 de litri în versiunea de top (Evion 450). Conducta de evacuare a rezervorului de cereale cu diametrul de 33 cm are un debit de descărcare de 90 l/s.
TREI NOI SERII DE TRACTOARE COMPACTE
Printre noutăţile anunţate cu această ocazie de Claas se numără şi trei tractoare din gama compactă: Elios 200, Elios 300 şi Axos 200, care oferă o serie de caracteristici tehnice diferite în materie de performanţă, transmitere a puterii, confort şi sarcină utilă, pentru a satisface o anumită plajă de clienţi şi domenii de utilizare.
Cele trei serii includ nouă modele de tractoare cu puteri de la 75 la 103 CP. Principalele segmente de clienţi sunt fermele de culturi mixte şi specializate, precum şi fermele mici. Gama de opţiuni variază de la o transmisie manuală complet mecanică cu 4 trepte de viteză, la o transmisie Powershift cu 5 trepte, cu Revershift şi Twinshift, de la roţile din spate de 30 de inci, la roţi de dimensiuni mari, de 34 inci.
PATRU CARACTERISTICI DE BAZĂ
Dezvoltarea s-a concentrat în special pe patru caracteristici: versatilitate, performanţă, confort şi fiabilitate. Cu capacităţi de ridicare de la 3.200 până la 3.350 kg, aceste tractoare pot ridica implemente standard pentru cultivare, gestionarea păşunilor şi întreţinerea terenurilor. Toate modelele pot fi echipate opţional cu un încărcător frontal cu o capacitate de ridicare de 3.200 kg.
O NOUĂ EXPERIENŢĂ LA COSIT
Nu în ultimul rând, Claas a adăugat noul model Disco 9700, cu lăţimea de lucru de până la 9,5 metri, gamei sale de cositori de dimensiuni mari. Sunt disponibile cinci versiuni diferite, cu condiţioner cu dinţi sau cu role şi gruparea brazdei Auto Swather. Noul Disco 9700 RC Auto Swather ocupă o nişă specială, fiind o cositoare pentru biomasă puternică, de dimensiuni mari, pentru randamente de până la 60 t/ha şi un necesar de putere de 500 CP.







