Grupul german pune la bătaie peste 50 milioane de euro pentru restructurarea şi extinderea fabricii din Bad Saulgau – Germania, unde se află centrul său de excelenţă pentru recoltarea furajelor. Investiția este motivată de cererea pieței.
Parte a programului ForageGO!, lansat acum doi ani, uzina CLAAS din Bad Saulgau trece printr-o etapă importantă de transformare şi dezvoltare. Pentru a extinde capacităţile de producţie ale acestei foste fabrici Bautz, care a devenit între timp centrul de competenţă pentru furaje verzi al grupului Claas şi care are în prezent aproape 800 de angajaţi, producătorul german a alocat 50 milioane de euro până în 2025 în construcţia unui nou centru logistic pentru producţie, precum şi amenajarea unor noi spaţii de asamblare.

Feedback pozitiv din partea clienţilor
Una dintre primele faze ale proiectului a vizat modernizarea producţiei de greble de împrăştiat VOLTO şi a tehnologiei pentru fluxul de material recoltat JAGUAR prin transferarea acestora într-o nouă hală de asamblare din cadrul centrului. „Bad Saulgau se mândreşte cu evaluările de satisfacţie ridicată obţinute din partea clienţilor pentru produsele sale”, a remarcat Uli Nickol, manager de şantier şi director general al Claas Saulgau GmbH.
În momentul de faţă, fabrica din Bad Saulgau se întinde pe o suprafaţă de 18 hectare.
Mai mult și de calitate
Deşi întreaga industrie producătoare de maşini şi echipamente agricole se confruntă în prezent cu o scădere a vânzărilor în Europa, determinată de mediul de afaceri fragil influenţat de situaţia geopolită internaţională şi nu numai, grupul Claas şi-a stabilit obiective ambiţioase pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte volumul producţiei la uzina sa din Baden-Württemberg. „Ne propunem să fim mai eficienţi din punct de vedere logistic, să devenim mai flexibili şi să putem livra tot timpul anului. Avem sezoane care se suprapun iar volumele din SUA, America de Sud şi China au crescut. Trebuie să fim în stare să vindem mai mult şi să avem produse de calitate”, a argumentat Uli Nickol.
Viitorul centru logistic va avea o amprentă totală de 9.500 metri pătraţi şi va fi construit conform standardului de eficienţă energetică KFW 40. În plus, acoperişul va susţine o reţea fotovoltaică de 950 kWp.

Flux de materiale optimizat
După închiderea liniilor de asamblare pentru remorcile multifuncţionale Cargos, ca urmare a vânzării acestei afaceri către Fliegl, fabrica din Bad Saulgau şi-a extins portofoliul de produse, pe măsură ce aceste echipamente tind să devină din ce în ce mai complexe, mai mari şi mai inteligente. Dezvoltarea site-ului se bazează în principal pe un plan de producţie cu flux optimizat, datorită unui nivel ridicat de standardizare a produselor şi proceselor logistice, cum ar fi pregătirea şi secvenţierea comenzilor.
Producţie diversificată
Plină de istorie, uzina din Bad Saulgau se află exact pe locul în care şi-a desfăşurat activitatea compania de maşini agricole Josef Bautz, achiziţionată de către Claas în 1969. Mai mult, clădirea principală a vechii fabrici a fost păstrată în pofida multiplelor transformări de-a lungul timpului. Aici, în cel mai sudic punct de lucru Claas din Germania, sunt produse cositoarele Disco, greblele de împrăştiat Volto, greblele de adunat cu rotori Liner şi unităţile de alimentare şi de tocat pentru combinele Jaguar, care vin apoi expediate la Harsewinkel pentru a fi ataşate de şasiul maşinilor de recoltat furaje.

Datorită celei mai mari investiţii în centru, până în momentul de faţă, avem ocazia de a moderniza şi extinde instalaţiile de producţie de aici. Această fază marchează o etapă majoră pe foaia noastră de parcurs şi pune bazele dezvoltării viitoare. – ULI NICKOL, Manager de şantier şi director general al Claas Saulgau GmbH
CÂND INTRĂ ÎN PRODUCȚIE?
Până la sfârşitul verii 2025, toate lucrările ar trebui să fie finalizate şi noua schemă logistică ar trebui să fie operaţională, susţin reprezentanţii Claas. Pentru livrarea produselor finite imediat după ce acestea părăsesc poarta fabricii, Claas lucrează cu o companie de transport mărfuri independentă, Spedition Grieshaber, care este responsabilă de expedierea comenzilor către clienţii din întreaga lume, inclusiv pe cale maritimă, dacă e cazul.







