Ciuperci şi plante medicinale pentru sănătate - Revista Ferma
4 minute de citit

Ciuperci şi plante medicinale pentru sănătate

grifola frondosa m Ciuperci şi plante medicinale pentru sănătate

Trăim într-o societate în plină schimbare. Ne-am construit o scenă a vieţii în care evenimentele sale sociale, economice sau politice se succed cu repeziciune, aproape, imperceptibile.

Nu reuşim să savurăm frumuseţea spectacolului acestei vieţi. Nu este un mesaj pesimist. Este o realitate. Suntem antrenaţi în vârtejul tehnologic al societăţii, ne-am rupt de trecut, de simţire, de adaptare.

Permanent suntem înconjuraţi de capcane (de stres, supraalimentaţie, subnutriţie), în care, în orice moment, suntem pasibili să fim prinşi. Oare capacitatea omului de adapatare este pusă sub semnul întrebării? Eu zic, nu! Cum am putea  să ne adaptăm la această nouă societate, în permenentă schimbare, unde lupta pentru existenţă se conturează, şi la noi, pe viaţă şi pe moarte.

Românul a avut permanent soluţii, este inteligent, au recunoscut-o şi alţii. “Sănătate să avem, pentru că celelalte se rezolvă”. Prin urmare, să fim sănătoşi, dar cum? Simplu, să nu uităm trecutul. Să ne hrănim sănătos, corect şi echilibrat. Ce înseamnă acest lucru? Ziua bună începe  de dimineaţă cu un mic dejun sănătos, care este masa cea mai importantă pe parcursul zilei.

O cafea sau ţigară nu este un mic dejun. De aceea masa de dimineaţă este foarte importantă, ea trebuie să fie bogată în vitamine, săruri minerale, substanţe energetice cu un minim de calorii. Mesele copioase, bagate în glucide, lipide au efecte dezastruoase asupra sănătăţii noastre.

Statisticile sunt îngrijorătoare

Astăzi, la nivel mondial, numărul persoanelor suprapoderale este de circa 1,5 miliarde de persoane. Şi în România situaţia este alarmantă, 30% din populaţie suferă de obezitate, iar 20% este supraponderală. Doi români din trei mor din cauza bolilor de inimă. Cauza, sărăcia.

Alimentaţia de bază este excesul de pâine şi cartofi. Alimentaţia fără fructe şi legume, fumatul şi alcoolul generează probleme circulatorii şi induc apariţia afecţiunilor cardiovasculare sau a cancerului, sub diferitele sale forme de manifestare.

Natura ne oferă soluţia, să consumăm cât mai multe fructe, legume şi… ciuperci. Acestea din urmă în combinaţii alese, bine echilibrate, au efecte sinergice, benefice, de neimaginat pentru sănătatea noastră.

Astfel, la un mic dejun echilibrat şi corect, alimentele noastre trebuie să conţină, carbohidraţi, proteine şi foarte puţine lipide. Nu trebuie uitate vitaminele din complexul B, C, E, sărurile minerale de Ca, Fe, Cr. La acestea se pot adăuga extratele din diferite plante medicianle, cum sunt păpădia, pătrunjelul, florile de soc. Aceşti suplimenţi alimentari (vitamine, săruri, extracte din plante) au rolul de a asigura necesarul nutritiv sistemului nervos şi o bună digestibilitate a alimentelor.

Suntem 20% supraponderali. Ce să facem? Să consumăm mai puţine lipide, glucide, în special amidon. Să consumăm vitamine, magneziu, bor, vanadiu, L-glutamină, Ginkgo biloba, ciuperci din genurile Lentinus edodes, Pleurotus, Grifola, Trametes, varză chinezească, ardei iute, Ligustrum lucidum, Smilax ornata şi extract de coaja de salcie.

Efectele acestor combinaţii sunt resimţite prin menţinerea unui control al greutăţii, participând în acelaşi timp şi la metabolizarea optimă a elementelor nutritive. Să nu uităm nici extractul din ovăz, bogat în fibre  vegetale cu efecte majore asupra detoxificmrii corpului. Excesul hidric din corp se elimină prin consumul de rădăcini de hortensie, oţet de mere, extract din fructe de ienupăr, extract de mătase de porumb. Cu aceste produse se elimnă celulita.

Articol publicat în revista Ferma, 2009

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×