Christophe Hansen, despre munca în agricultură: O ocupaţie riscantă şi foarte stresantă! - Revista Ferma
3 minute de citit

Christophe Hansen, despre munca în agricultură: O ocupaţie riscantă şi foarte stresantă!

Agricultura se confruntă cu provocări structurale majore, iar acestea necesită o atenţie urgentă, a avertizat Christophe Hansen, comisarul european pentru Agricultură şi Alimentaţie, în cadrul conferinţei European Agri-Food Days, organizată la Bruxelles.

Christophe Hansen Christophe Hansen, despre munca în agricultură: O ocupaţie riscantă şi foarte stresantă!
Christophe Hansen

Hansen a evidenţiat că sectorul agricol al Uniunii Europene este supus unor presiuni semnificative, atât din punct de vedere geopolitic, cât şi climatic. Printre dificultăţile principale, comisarul a menţionat declinul accentuat al numărului de ferme, îmbătrânirea populaţiei agricole şi disparităţile economice care separă acest sector de altele din economie. Toate acestea, combinate cu alte provocări, fac din agricultură „o activitate din ce în ce mai riscantă şi stresantă” pentru cei care o practică.

Cu toate acestea, Hansen a subliniat că fiecare provocare ascunde şi o oportunitate. Pentru a depăşi dificultăţile actuale şi a deschide noi perspective, comisarul a pledat pentru crearea unei viziuni clare, care să asigure un viitor competitiv, rezilient şi sustenabil pentru agricultura europeană.

Regenerarea generaţională – o prioritate!

Un aspect crucial al viziunii comisarului este regenerarea generaţională. Hansen a avertizat că, fără crearea unor condiţii adecvate pentru tinerii fermieri, Uniunea Europeană riscă să piardă o întreagă generaţie de agricultori.

Comisarul susţine că tinerii fermieri au nevoie de venituri suficiente pentru a putea continua să lucreze în agricultură iar accesul la resurse esenţiale, precum terenuri fertile, capital şi infrastructură, este vital. De asemenea, în contextul schimbărilor climatice, tinerii trebuie să fie dotaţi cu abilităţi şi tehnologii moderne care să le permită să adopte practici agricole sustenabile.

Birocraţia excesivă, un test al răbdării pentru fermieri

Totodată, Christophe Hansen a atras atenţia asupra necesităţii de a îmbunătăţi situaţia socio-economică a fermierilor, de a face agricultura o ocupaţie atractivă din nou şi de a corecta inechităţile din lanţurile valorice. În plus, spune el, este esenţial să se crească rezilienţa fermierilor, să se ofere stimulente pentru practicile agricole sustenabile şi să se identifice noi surse de venit pentru agricultori.

Nu în ultimul rând, Hansen a evidenţiat problema birocraţiei excesive, frecvent semnalată de fermieri, subliniind că reducerea poverii administrative trebuie să devină o prioritate. În plus, inovaţia, investiţiile şi bioeconomia ar trebui, în opinia sa, „stimulate pentru a transforma sectorul agricol într-un pilon al economiei circulare”.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →