CE susţine lanţul scurt - Revista Ferma
4 minute de citit

CE susţine lanţul scurt

În fiecare an, 3,4 milioane de exploataţii de pe întreg teritoriul Uniunii Europene (aproximativ un sfert din totalitatea fermelor înregistrate) produc fructe şi legume, în valoare de aproximativ 47 de miliarde euro. Datele oficiale susţin că circa 1.500 de organizaţii de producători acoperă 50% din producţia de fructe şi legume a blocului comunitar. În plus, pe lângă ajutoarele directe şi cofinanţarea de către UE a proiectelor de dezvoltare rurală, producătorii de fructe şi legume din UE au beneficiat de măsuri de sprijin excepţionale, în valoare totală de 430 de mil. euro, de la impunerea de către Rusia a embargoului asupra exporturilor de produse agroalimentare din UE, în august 2014. De asemenea, CE oferă organizaţiilor de producători o finanţare suplimentară de aproximativ 700 de milioane euro pe an.

Phil Hogan

Încurajarea asocierii producătorilor în organizaţii transnaţionale
Pe lângă acest ajutor de piaţă permanent, noile reguli vor aduce o creştere a sprijinului disponibil pentru retragerile de pe piaţă în sectorul legume-fructe – atunci când apar evoluţii neprevăzute ale pieţei. Preţurile de retragere vor creşte de la 30 la 40% din preţul mediu de pe piaţa UE în ultimii cinci ani în cazul distribuirii gratuite (aşa-numitele retrageri caritative) şi de la 20 la 30% în cazul retragerilor destinate altor scopuri (precum compostul, hrana animalelor, distilarea etc.).
Totodată, va rezulta o mai mare atractivitate a organizaţiilor de producători din sector pentru horticultorii care nu sunt, în prezent, membri ai acestora, printr-o definire mai clară a acţiunilor organizaţiilor de producători care sunt eligibile pentru sprijin financiar din partea UE (de exemplu, investiţiile în tehnologie sau în îmbunătăţirea calităţii) şi prin stabilirea la 25% a procentului maxim de produse care pot fi comercializate în afara organizaţiei. Membrii unei organizaţii de producători sunt încurajaţi să îi livreze acesteia întreaga producţie, pentru ca ea să o comercializeze în numele lor, însă mulţi dintre ei au obiceiul de a vinde direct către consumatori. Încurajarea unor lanţuri scurte de aprovizionare de acest tip constituie o propunere esenţială a Comisiei, dar, întrucât regulamentul existent prevede doar un prag minim şi fiecare stat membru îşi stabileşte în prezent propriul plafon maxim, noile reguli vor permite o abordare mai coerentă.
Pe de altă parte, noile reguli vor asigura o simplificare şi o clarificare a legislaţiei în ceea ce priveşte organizaţiile transnaţionale de producători şi asociaţiile acestora. Aceste organizaţii reprezintă un element esenţial de internaţionalizare a sectorului, întrucât, pe lângă faptul că îi ajută pe fermieri să dispună de un acces mai amplu la piaţă pentru producţia lor, ele garantează, de asemenea, restituirea către fermieri a valorii adăugate generate de creşterea exporturilor. Pentru a simplifica şi a clarifica plăţile efectuate către organizaţiile transnaţionale, în prezent controalele şi plăţile sunt legate, de exemplu, de teritoriul unde este pusă în aplicare acţiunea organizaţiei transnaţionale.

 

Potrivit declaraţiei comisarului european pentru agricultură, Phil Hogan, sectorul fructelor şi legumelor este de o importanţă vitală pentru agricultura UE. „Comisia Europeană a sprijinit acest sector şi va continua să îi fie alături. Este, de asemenea, esenţial ca milioanele de fermieri care produc unele dintre alimentele de cea mai bună calitate din lume să fie răsplătiţi în mod adecvat pentru eforturile lor, iar consumatorii să aibă acces în continuare la aceste produse”, consideră irlandezul.

 

 

Articol publicat in revista Ferma nr. 6 (189) din 1-15 aprilie 2017

Cisteste si...

Recomandările redacției

Witness P*S – taurul Simmental de 206.000 de euro!

În vârstă de aproximativ unsprezece luni, Witness P*S este cel mai scump taur din rasa Simmental vândut vreodată la o licitație în Bavaria. Taurul recordist este fiul lui Wirbelwind-P*S, a fost crescut de Christiane Böhm

taur Witness PS Witness P*S - taurul Simmental de 206.000 de euro!
Ultimele articole
Comportament natural pe pardoseli antiderapante Nu ignorați pododermatitele!

Nu ignorați pododermatitele!

V-ați întrebat ce legătură există între comportament, productivitate și sănătatea ongloanelor la vacile de lapte? Statisticile arată că o vacă […]

Citește mai multe știri →