Ce facem cu depozitele pentru legume? - Revista Ferma
2 minute de citit

Ce facem cu depozitele pentru legume?

„Am avut discuţii cu nişte lituanieni, interesaţi să încheie cu noi un contract pe legume. Dar nouă ne lipseşte un depozit. Suntem obligaţi să închiriem spaţii de depozitare. Ei vor continuitate şi e firesc aşa. Pe de altă parte, noi trebuie să fim pregătiţi să livrăm în orice moment. La dovlecei sau păstăi, fără un depozit de frig e greu să reziste marfa pe termen lung”, consideră Mircea Croitoru, preşedintele Grupului de Producători Legume-Fructe din localitatea Matca, judeţul Galaţi.

depozit-legume-fructe_bÎn trecut s-a tot vorbit despre necesitatea construirii unor depozite pentru sectorul legume-fructe, dar prea puţin s-a făcut concret în acest sens. „A spus-o şi fostul ministru Achim Irimescu, avem nevoie de aceste spaţii de depozitare, şi nu este nici o problemă să ne asociem. Însă legislaţia actuală nu ne este favorabilă. Ajungem să plătim de două ori, şi asociaţia şi membrul, iar asta nu este corect. Dacă am avea aceste depozite, o parte din marfa care ar rămâne nevândută ar putea fi direcţionată către sectorul de procesare. Dar aici ne confruntăm cu o altă problemă. Din cauza importurilor foarte ieftine din China, ni se oferă un preţ foarte mic”, spune Mircea Croitoru.

„Dintre ţările sud-est europene, România a fost cândva cel mai important exportator de tomate şi produse industrializate obţinute din tomate. În anul 1986 exportam în jur de 600.000 tone de tomate şi industrializate din tomate. Pe vremea aceea aveam aproape 2.000 de hectare de sere şi 90 la sută din producţie era destinată exportului”, ne-a mărturisit profesorul Victor Lăcătuş, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, care este şi unul dintre fondatorii Cooperativei Agricole „Legume de Vidra”. Din punctul său de vedere, dincolo de sprijinul pe care guvernul îl acordă fermierilor, care este important desigur, prioritatea numărul unu ar trebui să fie cercetarea.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×