Prezent în calitate de speaker la Congresul anual internaţional „De la fermieri pentru fermieri”, al Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România, preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Adrian Chesnoiu, a făcut câteva precizări cu privire la mult aşteptata lege a arendei. Este una dintre temele de interes major pentru fermierii români, care aşteaptă de ani de zile anumite reglementări pentru a le facilita schimbul de terenuri.
2 măsuri prioritare
1) Perioadă minimă de 7 ani a contractelor de arendă şi 2) posibilitatea de a face schimburi de terenuri între fermieri sunt două dintre propunerile elaborate de către Comisia de Agricultură.
„Există un proiect de act normativ care în momentul de faţă se află în avizare şi în faza de eliberare a raportului de către Comisia juridică din Camera Deputaţilor. Acest act normativ vizează modificările necesare la Codul Civil. Pentru că, după cum se ştie, România a avut o lege a arendei care a fost abrogată prin adoptarea Codului civil din 2009. Aceste modificări vizează reglementarea din perspectivă legislativă a unor probleme cu care fermierii se confruntă. Şi mă refer aici la introducerea unei perioade minime de încheiere a contractului de arendă de 7 ani, astfel încât să existe o predictibilitate atunci când se încheie un contract de arendare”, a declarat fostul director al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Posibilitatea sub-arendării
Modificarea Codului Civil prevede, după spusele lui Chesnoiu, şi posibilitatea sub-arendării sau schimbul de terenuri între fermieri. Astfel, dacă spre exemplu pe o solă întreagă de 100 de hectare se intercalează un fermier care lucrează, să zicem, 3 sau 5 hectare, împiedicându-l practic, într-o formă sau alta, pe celălalt fermier să-şi administreze propria suprafaţă, viitoarea lege a arendei ar trebui să ofere posibilitatea de a negocia un schimb de terenuri între fermieri.
Trebuie să acordăm, prin lege, posibilitatea de a se trece cu infrastructura de irigaţii secundară peste terenurile proprietate privată – ADRIAN CHESNOIU, Preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor
Infrastructura de irigaţii şi regimul proprietăţii private
De asemenea, demersurile care se fac acum în Parlamentul României vizează şi introducerea unor amendamente la articolul 34 din Legea 138, care se referă la dreptul de proprietate şi de folosinţă asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare. „Ştiu că este un subiect de mare interes, mai ales pentru cei care vor să facă performanţă şi doresc îmbunătăţirea sistemelor secundare de irigaţii. De foarte multe ori, aceşti fermieri se lovesc de elementele protectoare ale dreptului de proprietate şi atunci trebuie să acordăm prin lege posibilitatea de a se trece cu infrastructura de irigaţii secundară peste terenurile proprietate privată, folosindu-ne de un drept de superficie şi de uz bazat pe principiul utilităţii publice”, a explicat Adrian Chesnoiu.
un articol de
LIVIU GORDEA