Soţul ei suferea de o afecţiune a ficatului şi refuzase să mai urmeze tratamentele de pe piaţă. Aşa că s-a decis să se trateze cu catină. Surprinzător, după o lună de zile, analizele medicale i-au confirmat vindecarea. Preparatele din cătină îi regeneraseră organismul. Motiv pentru care Ionela s-a hotărât să planteze pe cele zece hectare moştenite de la bunici această cultură specială.
Rezultatul experimentului? Recolte profitabile şi consolidarea unui business de viitor
“Înfiinţate în 2012, plantaţiile noastre ecologice de cătină acoperă zece hectare, în localitatea Grădina, din judeţul Constanţa. Aceasta este o fază intermediară, dorind ca în viitor să ne extindem. Acum cinci ani de zile am început să cultivăm. Ideea ne-a venit de la o problemă de sanatate a soţului, cu ficatul. A refuzat să ia medicamentele de pe piaţă şi am zis să încercăm ceva naturist, iar timp de o lună de zile a consumat cătină. După această perioadă, repetând analizele, am observat că indicii medicali deja ajunseseră pe linia perfectă şi aşa am hotărât să cultivăm cătină”, îşi aminteşte Ionela începuturile unei activităţi în care acum este ajutată de toată familia şi de câţiva angajaţi.
La început agricultura a fost un hobby, însă, acum, Ionela Manole crede că va deveni activitatea ei de bază. “Ne-a fost destul de greu, ne-am lovit de multe probleme. În ceea ce priveşte producţia, anul acesta nu prea am avut o recoltă bogată. Fiind al doilea an de recoltat, mă aşteptam să fie mai mult. Din cauza îngheţului din primavară, care ne-a afectat plantele şi multe fructe şi flori au căzut”, a declarat Ionela Manole.
Ionela Manole: “Ce se spunea înainte despre cătină – că ea creşte singură, că nu are boli, nu-i trebuie decât apă – nu este adevărat, cătina trebuie îngrijită. Trebuie intrat cu tractorul în ea pentru lucrări de întreţinere, udată la timp, are şi dăunători, boli. Necesită atenţie şi multă muncă, deci nu este atât de uşor pe cât se spune. Această plantaţie este ca un copil al nostru, ne-am ataşat de ea”.
Pe larg despre acest subiect citiţi în revista Ferma nr. 20/203 (ediția 15-30 noiembrie)
Un articol semnat de RUXANDRA ILIE