Ministerul Agriculturii actualizează sistemul de sancţiuni APIA: câți bani APIA pierdeți pentru supradeclarare teren la plata subvențiilor!

Proiectul de act normativ elaborat de MADR provește sancțiunile aplicate de APIA în cazul cererilor de plată a subvențiilor pe intervențiile DR-02 „Agromediu şi climă pe terenuri arabile”, DR-03 „Agromediu şi climă – Creşterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon” DR-04 „Agricultură ecologică – conversie”, DR-05 „Agricultură ecologică – menţinerea certificării”, DR-09 „Zone afectate de constrângeri naturale – Zona montană”, DR-10 „Zone afectate de constrângeri naturale semnificative” şi DR-11 „Zone afectate de constrângeri naturale specifice”.
Pentru intervenţiile DR-01, DR-02, DR-04, DR-05, DR-09, DR-10 şi DR-11 sunt 4 categorii de sancţiuni, care se aplică la suma de plată rămasă după etapa anterioară de sancţionare, în următoarea ordine:
a) sancţiuni pentru supradeclararea suprafeţelor;
b) sancţiuni pentru nerespectarea condiţiilor de eligibilitate, inclusiv a cerinţelor specifice şi acerinţelor de bază relevante;
c) sancţiuni pentru nedeclararea tuturor suprafeţelor;
d) sancţiuni pentru nerespectarea condiţionalităţii sociale, care se aplică potrivit prevederilor OMADR nr. 393/2023, respectiv sancțiuni pentru nerespectarea condiționalității sociale, care se aplică potrivit prevederilor Sistemului de sancțiuni administrative pentru conditionalitatea socială, care se aprobă prin ordin al ministrului Agriculturii.
Sancţiuni bani APIA pentru supradeclarare teren

- Dacă diferenţa dintre suprafaţa declarată pentru plată şi suprafaţa determinată la nivelul unei grupe de culturi (grupă de plată) este mai mică sau egală cu 0,1 ha, suprafaţa determinată va fi considerată egală cu suprafaţa declarată. Acest paragraf nu se aplică în cazul în care diferenţa reprezintă mai mult de 20% din suprafaţa totală declarată pentru plată.
- Dacă în ceea ce priveşte o grupă de culturi (grupă de plată), suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 3% din suprafaţa determinată sau cu o suprafață mai mică sau egală cu 20% din suprafaţa determinată, plata din bani APIA se calculează pe baza suprafeţei determinate, din care se scade de 1,5 ori diferenţa constatată.
- Dacă suprafaţa declarată pentru plată depăşeşte suprafaţa determinată cu un procent mai mare de 20% din suprafaţa determinată, pentru anul în cauză nu se acordă nicio plată din bani APIA pentru grupa de culturi în cauză.
- În primul an de angajament, dacă suprafața determinată este mai mică decât suprafața declarată, angajamentul se deschide pe suprafața determinată și nu se aplică sancțiuni de supradeclarare; dacă suprafața determinată este nulă, nu se deschide angajamentul și nu se aplică sancțiuni de supradeclarare.
Sancţiuni APIA pentru nedeclararea tuturor suprafeţelor
În cazul în care, pentru un anumit an, un beneficiar nu declară toate suprafeţele de teren la APIA, iar diferenţa dintre suprafaţa totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, şi suma dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mare de 3% din suprafaţa totală declarată, valoarea totală a plăţilor directe pe suprafaţă şi/sau a sprijinului în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă cuvenite beneficiarului pentru anul în care s-a constatat nedeclararea se reduce cu până la 3% în funcţie de gravitatea omisiunii, astfel:
- dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 3%, dar mai mic sau egal cu 30% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 1%;
- dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 30%, dar mai mic sau egal cu 50% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 2%;
- dacă suma suprafeţelor parcelelor nedeclarate reprezintă un procent mai mare de 50% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul va fi sancţionat cu un procent de 3%.
În cazul în care diferenţa dintre suprafaţa totală declarată în cererea de plată, pe de o parte, şi suma dintre suprafaţa declarată şi suprafaţa totală a parcelelor nedeclarate, pe de altă parte, este mai mică sau egală cu 3% din suprafaţa totală declarată, beneficiarul nu va fi sancţionat.
CITEȘTE ȘI: NOU Ordin sancțiuni APIA GAEC 7: Cazurile în care rămâneți fără subvenții APIA pe hectar!








