Cât lapte trebuie să dea o vacă pentru a aduce profit în fermă! - Revista Ferma
2 minute de citit

Cât lapte trebuie să dea o vacă pentru a aduce profit în fermă!

Leon Cloșcă, fermier, administratorul Dinuța Farm SRL, din Dumitra, județul Bistrița Năsăud
Leon Cloșcă, administratorul Dinuța Farm SRL, din Dumitra, județul Bistrița Năsăud

Cât lapte trebuie să dea o vacă pentru ca o fermă de vaci să fie profitabilă? Răspunde la această întrebare Leon Cloșcă, administratorul Dinuța Farm SRL, din Dumitra, județul Bistrița Năsăud.

Acesta are acum o fermă cu un efectiv total de 130 de capete de Bălțată cu Negru Românească.

PRODUCȚIA MINIMĂ DE LAPTE PENTRU PROFITUL FERMEI

Care este producția minimă de lapte pe cap de vacă pentru ca o fermă de vaci să obțină profit?

”Cam 13-14 litri de lapte pe cap de vacă ne costă furajarea, încă 6-7 litri pe cap de vacă sunt costurile cu salariile, utilitățile, combustibilul. Partea de medicină veterinară, tratamentele și reproducția mai iau încă 2 litri de lapte, încă 4-5 litri de lapte pe cap de vacă se duc pe rate la bănci și leasinguri, fără de care nu ne putem dezvolta și deja am ajuns la 27 de litri de lapte pe cap de vacă.

Peste 27 de litri pe cap de vacă e profitul fermei. Cu cât reușești să ai o producție mai mare de lapte, cu atât mai bine”

, afirmă fermierul bistrițean.

BARBIE ȘI MARY, CAMPIOANELE FERMEI

La jumătatea lunii noiembrie 2023, media producției pe cap de animal în ferma sa, de la 44 de vaci mulse, era de 29,5 litri de lapte.

În mai 2023, cu 43 de vaci la muls, media a fost de aproape 33 de litri de lapte pe cap de animal.

Vacile campioane la prodcuția de lapte Mary și Barbie din ferma lui Leon Cloșcă
Vacile campioane la producția de lapte, Mary și Barbie, din ferma lui Leon Cloșcă

Campioana fermei, Barbie, metis de Bălțată Românească cu Holstein, aflată la a 5-a lactație, a dat 67 de litri de lapte pe zi în vârf de lactație. La aproape 10 luni de la fătare, încă dădea 23 de litri de lapte pe zi. La a patra lactație, producția totală de lapte a fost de 13.814 litri.

Mary, o Bălțată cu Negru Românească, a dat 52 de litri de lapte pe zi la prima fătare.

Cea mai mare discriminare din agricultura românească!

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →