Are 37 de ani, doi copii frumoşi şi al treilea – o fetiţă – pe drum, deci suficiente motive să abordeze, optimist şi responsabil, afacerea horticolă pe care o deţine împreună cu familia. Munca de ani de zile în străinătate l-a făcut şi mai dornic să revină acasă şi să demonstreze că la noi se poate trăi decent şi se poate investi fără probleme.
FOTO: Adelin Rădoi răspunde întrebărilor adresate de reporterii învăţăcei de la Cursul de jurnalism pe care l-am coordonat în perioada 13-17 august, în cadrul Şcolii de vară de la Casa de Cultură din Novaci, la aproape două luni după ce am vizitat plantaţia în cadrul proiectului „Viitor pentru sate”
De ce plantaţie de mur?
Adelin Rădoi: „Am ales să cultivăm mur, pentru că la noi în zonă nu este o astfel de cultură. Sunt plantaţii de căpşun, de zmeur, dar noi am preferat să punem mur, pentru că cea mai apropiată plantaţie este la peste 40 de kilometri. Noi încercăm să investim pentru a ridica noi plantaţii. Am căutat şi am citit pe internet, am văzut care sunt investiţiile şi care sunt profiturile, apoi am luat legătura, pe reţelele de socializare, cu alţi producători pentru idei, schimb de experienţă şi… aşa a luat naştere această cultură de mur. Tot din discuţii am aflat şi că, pentru terenurile noastre, cel mai bine se pretează soiul de mur Thornfree, fără spini, foarte productiv, cu fructul de mărime medie spre mare şi culoare negru intens la maturitate”, explică Adelin.
Suprafaţa plantată are 5.000 de metri pătraţi iar cultura a fost înfiinţată în urmă cu aproximativ 10 luni, în urma implementării unui proiect pe „Instalarea tinerilor fermieri” în valoare de 40 de mii de euro. „Având deja o livadă de prun şi măr pe şapte hectare, am accesat fonduri europene pentru tinerii fermieri, pentru că ne-am dorit să facem ceva suplimentar, un alt tip de cultură”, spune Adelin Rădoi.
Elemente tehnologice
Producţia maximă la mur va fi undeva la patru ani de zile, de circa douăzeci de tone pe hectar şi durata de exploatare depinde de fermier. Adică, în funcţie de cum este întreţinută, este posibil să ducă plantaţia şi până la patruzeci de ani. „Eu o întreţin zilnic, am grijă să nu dea buruiana ca să nu afecteze lăstarii. Lucrăm şi la un sistem antigrindină, pentru a proteja plantele”, precizează tânărul horticultor.
Instalaţia de irigat este de tip cu aspersor „din cauză că temperaturile, fiind foarte ridicate este posibil să afecteze frunza, să facă o lupă. În plus, noi avem apa foarte aproape, la doar câţiva metri şi totul merge natural. Fiind şi apă de râu, cu atât mai bine, pentru că este netratată chimic, vine direct din munte. Apa este filtrată la fiecare rând, dar şi la pompa care o trage din râu„, explică Adelin.
Desfacere şi valorificare
Fermierul spune că intenţionează să vândă fructele ca atare şi că tot ce nu se vinde va fi transformat în dulceaţă şi sirop: „Mai vrem să facem un vin spumant de mure şi să accesăm un proiect în valoare de 200 de mii de euro pentru achiziţionarea unei maşini de făcut dulceaţă după normele europene şi una de filtrat vin, ca să putem realiza un produs natural inedit”.
Reclama e motorul care pune afacerea în mişcare
Pe lângă horticultură, familia deţine şi o pensiune – ADELIN – aflată în Siteşti, pe drumul principal dintre Novaci şi Râmnicu-Vâlcea. Atât la pensiune cât şi în plantaţii, Adelin lucrează împreună cu tatăl său.
„Am făcut tricouri personalizate, am inscripţionat dubiţele, am adus o firmă care a filmat pentru a distribui pe diverse canale media. Promovarea face totul. Mă gândesc pe viitor să fac şi vânzări online, lucrez deja cu cineva care produce mure, sirop şi dulceaţă şi iniţial voi vinde produsele sub brandul lui, pentru că eu sunt mai mic. Totul va fi produs local, cu îngrăşământ natural din gunoi de grajd, nimic altceva, pentru că vrem să o promovăm ca plantaţie bio”, afirmă Adelin Rădoi.
Mai au în plan şi o plantaţie de cireş, tot pe fonduri europene. L-am întrebat pe Adelin dacă e greu să obţii finanţarea. „Dacă îndeplineşti toate condiţiile nu este greu. Atâta timp cât ai terenul şi investeşti tot ce ţi se dă, este uşor”, mi-a răspuns cu sinceritate şi foarte realist.
Lucrează aproape sută la sută mecanizat şi deţine cam toată gama de utilaje necesare în horticultură: tractor, atomizor, cositoare, remorcă, furcă de strâns fânul, disc, plug, motocultor BCS, pompe de irigat etc.
Adelin Rădoi este optimist cu privire la ziua de mâine. Ştie că dacă va face totul ca la carte, va reuşi. Cu investiţii, cu muncă, inovaţie şi promovare nu ai cum să rămâi de căruţă: „Nu am experienţă, dar am pasiune! Îmi place şi asta o să fie singura mea ocupaţie, agricultura!”