Ionuţ Adrian Boian e un tânăr din Slobozia Moară, obligat cumva de tradiţie să lucreze pământul fertil deţinut de familia sa. Când te naşti printre legumicultori, nu e uşor să rupi legăturile şi să fugi unde vezi cu ochii. Sunt tineri care au plecat la muncă în străinătate, dar cei mai mulţi dintre ei au pământ puţin sau nu au fost atraşi de agricultură. Cei care deţin cel puţin câteva hectare au rămas acasă, străduindu-se să scoată un ban în plus faţă de suma investită în producţie.
Un pilot auto printre verze
Ionuţ a absolvit Facultatea de Agronomie din Bucureşti, dar are în prezent un serviciu pentru care nu s-a pregătit pe băncile facultăţii: e pilot de încercări la Bucureşti. Face naveta, un drum de câteva zeci de minute cu maşina. Tânărul vorbeşte în fraze scurte, descriind cu numai câteva cuvinte situaţia în care ajung legumicultorii când vine vremea să vândă recolta: ”Preţul e mic. Umilitor e puţin spus”. Anul acesta, Ionuţ şi familia lui au renunţat să mai cultive cartofi, tocmai din cauza preţurilor oferite de comercianţi. ”Am vândut cu 20 de bani şi l-am produs cu 60 de bani”, susţine tânărul. Doi ani s-au dus cu marfă în piaţa de gros din sudul Bucureştiului, în cartierul Rahova. Apoi şi-au încercat norocul pe la nişte depozite din judeţul Ialomiţa. Anul trecut, n-au mai plecat în afara comunei, ci au aşteptat clienţii la mica piaţă de gros din marginea satului, piaţă deschisă de un antreprenor local, proprietar de benzinărie. Au venit comercianţii din Bucureşti şi au oferit 20 de bani/kg. ”Până la urmă, am reuşit să-i vând, dar alţii i-au aruncat la canal, după ce au stat trei zile în piaţă”, îşi aminteşte Ionuţ.
Un experiment în derulare
Emanuel Popescu e un antreprenor care a deţinut în trecut o firmă de distribuire în domeniul agroalimentar, apoi a plănuit să construiască de la zero o fabrică de murături în Slobozia Moară. Planul i-a reuşit, fabrica a împlinit deja zece ani de funcţionare. Voi povesti într-un articol distinct despre afacerea cu murături, deocamdată precizez că, având nevoie de castraveţi produşi în apropiere, Popescu i-a îndemnat pe cei trei fermieri să înfiinţeze ei o astfel de cultură în câmp deschis. Ionuţ Boian nu s-a lăsat prea mult convins, mai ales că se săturase să producă an de an cartofi pe care să-i vândă pe nimic: ”Eu am înfiinţat un hectar de cultură de castraveţi palisaţi. Am cumpărat 3 kg de seminţe de la SCDL Buzău, soiul Slănic, dar am folosit şi 16.000 de seminţe din soiul Karaoke F1, achiziţionate de la Bejo România”. L-am întrebat pe Emanuel Popescu ce va însemna pentru afacerea lui o recoltă de castraveţi obţinută la o aruncătură de băţ de fabrica lui. ”O nouă experienţă, modul ăsta de cultivare este nou în părţile astea. Apoi, ca materie primă, pentru producerea castraveţilor muraţi, faptul că putem urmări parametrii calitativi superiori ai castraveţilor proaspeţi asigură obţinerea unui produs finit cu însuşiri deosebite. Asta ne va ajuta să ne remarcăm în piaţă. Mai este interesant şi ce vom reuşi din punct de vedere al utilizării soiurilor autohtone în competiţie cu soiurile olandeze”, mi-a răspuns producătorul de murături. Antreprenorul a oferit nu numai ideea, dar a contribuit şi financiar la înfiinţarea culturilor: ”Noi am acoperit investiţia 100% pentru cultura lui Ionuţ Boian. La ceilalţi doi am asigurat seminţele, sistemul de picurare, folia, mulcirea şi plasa de căţărare. Vor plăti când vor recolta. Sper să obţin de la ei 50% din cantitatea necesară anul acesta. Poate oamenii vor prinde curaj şi vor cultiva castraveţi ca să-mi asigure toată cantitatea. Până acum am cumpărat castraveţi din alte bazine legumicole din ţară”.
Voi reveni la Slobozia Moară, la timpul potrivit, să văd dacă experimentul ”Castraveţi în câmp deschis” a reuşit.
Un articol publicat în revista Ferma nr. 11/216 (ediţia 15-30 iunie 2018)
