Care este ”prețul corect” cerut pe facebook pentru 1 kilogram de porumb boabe - Revista Ferma
2 minute de citit

Care este ”prețul corect” cerut pe facebook pentru 1 kilogram de porumb boabe

Fermier alaturi de productia de porumb credit foto @istock fotokostic Care este ”prețul corect” cerut pe facebook pentru 1 kilogram de porumb boabe

1,3 lei este prețul cerut de un fermier pentru 1 kg de porumb boabe, producție 2023, potrivit unui anunț postat pe grupul Comerț cu Cereale, Utilaje și Produse Agricole.

Comentariile nu au întârziat să apară. Un user a opinat ”așa da, ne apropiem de prețul corect”. Un altul a comentat ironic: ”2 kg poate”. Un alt comentator i-a replicat imediat: ”cumpără de la Ucraina, la prețul ăla ( 1,3 lei pentru 2 kg, n.m.), să te văd ce faci cu ele ( spirt )”.

Autorul anunțului a intervenit și l-a pus la punct: ”este un preț corect pentru toată lumea. Dacă consideri că nu e corect, pune mâna și muncește și tu, să vezi câte cheltuieli sunt pentru a produce acest porumb și după să vedem tu cu ce preț ai vinde”.

”Și cu riscuri foarte mari”, l-a susținut un alt fermier, în timp ce un producător agricol a plusat: ”prețul corect este 1,4 lei per kilogram … după cum a crescut prețul la motorină, la îngrășăminte, la semințe”.

Un alt fermier, din Biled, jud. Timiș, a ofertat kilogramul de porumb boabe, tot producție 2023, cu un preț mai mic: 0,90 de lei. Anunțul nu a fost primit cu bucurie de fermieri: ”de ce nu ai pus 0,50 de lei, că oricum așa o să vindem toți!”.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →