De la sfârşitul lunii august şi până în luna noiembrie, de regulă se desfăşoară monta oilor de rasă Ţurcană şi Ţigaie.
PREGĂTIREA REPRODUCŢIEI: CONDIŢIA CORPORALĂ OPTIMĂ
După înţărcarea oilor lactante, care durează 10-14 zile, clasarea oilor reformă şi înlocuirea lor cu mioare, urmează o perioadă de furajare stimulativă, de două săptămâni, pentru refacerea condiţiei corporale a oilor epuizate pe parcursul lactaţiei, mai cu seamă la sfârşitul verii. Când oile au o condiţie corporală bună (nota 3,5 până la 4 din scara de evaluare 1-5), crescătorii de oi îţi pun fireasca întrebare: când încep campania de montă şi ce sistem de montă trebuie să aplic?
CRITERII DE ALEGERE A TIPULUI DE MONTĂ POTRIVIT
• Data de începere a campaniei de montă depinde de condiţia corporală a oilor şi a berbecilor, de data sărbătorilor Pascale de anul viitor şi de sistemul de creştere şi îngrăşare a mieilor.
• Sistemul de montă este condiţionat de statutul fermei: oierii care deţin ovine în ferme comerciale pot aplica ce sistem de montă doresc, iar cei care au efective în ferme de elită sau înmulţire, numai sistemele de montă care permit cunoaşterea corectă a părinţilor şi potrivirea perechilor.
Criza acută de personal, pe de-o parte, şi oboseala acumulată până la începutul toamnei, mai cu seamă a crescătorilor care mulg oile, condiţionează sever ce sistem de montă alegem.
În estul Europei, unde păşunile sunt parcelate şi îngrădite, se foloseşte sistemul de montă în harem sau inseminarea artificială.
În România se aplică mai multe sisteme de montă la oi în funcţie de abilitatea şi de interesele crescătorilor. Astfel, în fermele comerciale se aplică monta naturală liberă, iar în fermele cuprinse în sistemulCOP, monta naturală dirijată, monta naturală în harem şi inseminarea artificială.
un articol de
IOAN PĂDEANU
SCDCOC Caransebeş