Importanţa leguminoaselor este majoră, deoarece ameliorează durabilitatea agriculturii şi, totodată, asigură autonomia proteică a sistemelor alimentare. În general, leguminoasele au trei calităţi esenţiale: produc cele mai mari cantităţi de proteine, necesare în alimentaţia omului şi a animalelor; fixează, pe cale biologică, cantităţi imense din azotul atmosferic; contribuie direct la aprovizionarea cu azot biologic a ecosistemelor agricole.
La nivel mondial, cantitatea estimată de azot total fixat este de cca 80 milioane tone, din care leguminoasele cultivate fixează 35 milioane tone iar pajiştile 45 milioane tone. Această cantitate de azot fixat este relativ scăzută, în condiţiile în care, în structura actuală de culturi agricole, culturile de leguminoase ocupă cca 10 la sută din suprafaţa arabilă a Terrei. Dacă suprafaţa de leguminoase s-ar dubla, necesarul de îngrăşăminte chimice cu azot s-ar reduce cu cel puţin 50 la sută iar costurile de producţie ar scădea cu cel puţin 30 la sută.
În Europa, în ultimii 30 de ani, ca urmare a importului masiv de „proteină vegetală”, au scăzut drastic suprafeţele cultivate cu leguminoase, cu cel puţin 30-40%.
Sistemele furajere, în orice zonă a lumii, sunt considerate cele mai eficiente ecosisteme agricole, ca urmare a structurilor de culturi furajere ce intră în componenţa acestora; dintre acestea, leguminoasele cultivate în rotaţie asigură peste 40% din necesarul de azot pentru întregul sistem.
În condiţiile din România, sistemul furajer cuprinde cca 45% din suprafaţa agricolă, din care: 12% culturi furajere (soia, lucernă, alte leguminoase anuale şi perene) semănate în teren arabil şi 33% culturi de pajişti permanente. După cum se constată, în balanţa furajeră destinată cu prioritate hrănirii animalelor, cultura leguminoaselor are o pondere relativ scăzută, ceea ce duce la dependenţa importului de proteină vegetală.
Din datele estimative, prezentate în tabel, rezultă că, şi în condiţiile din ţara noastră, structura de culturi furajere, cu o anumită pondere a speciilor de leguminoase, realizează un bilanţ pozitiv al azotului fixat pe cale biologică. Astfel, leguminoasele anuale (soia, mazărea) fixează între 160 şi 210 kg/ha azot biologic, leguminoasele perene (lucernă, trifoi, ghizdei, sparcetă) între 140 şi 280 kg/ha, pajiştile semănate (cu 50% leguminoase în amestec) fixează, în medie, 90 kg/ha iar pajiştile permanente (cu o participare a leguminoaselor de cca 10%) fixează, în medie, 7 kg/ha azot biologic.
În cazul culturilor de leguminoase anuale, cultivate în rotaţie, rămân în sol, din cantitatea de azot fixat, pentru cultura următoare între 10 şi 30 kg/ha iar la leguminoasele perene şi pajiştile semănate, cantitatea este între 20 şi 30 kg/ha.
În ecosistemele de pajişti permanente, în fiecare an, contribuţia azotului fixat pe cale biologică, la asigurarea necesarului de azot pentru celelalte specii de plante din covorul vegetal, este de 4 kg/ha.
Sistemul furajer din România, raportat la structura actuală a suprafeţelor de culturi furajere, realizează anual cca 320 mii tone azot fixat pe cale biologică, cu următoarea diferenţiere: 26% provine din cultura de soia, 5% din alte leguminoase anuale, 35% din cultura de lucernă, 5% din alte leguminoase perene, 20% din cultura de pajişti semănate, 9% din pajiştile permanente. Din această cantitate, cca 22% rămâne în sol (70 mii tone), la dispoziţia culturilor ce urmează în rotaţie şi a speciilor din compoziţia botanică a pajiştilor.
BILANŢUL ESTIMATIV AL AZOTULUI FIXAT PE CALE BIOLOGICĂ, LA UNELE CULTURI DE LEGUMINOASE FURAJERE, ÎN CONDIŢIILE DIN ROMÂNIA
1) Cantitatea de azot existent în plantele de leguminoase din compoziţia botanică a pajiştilor: 50% în pajiştile semănate şi 10% în pajiştile permanente
2) Proporţia de azot total din plante, provenit din conversia azotului atmosferic
Un articol publicat în revista Ferma nr. 19/202 (editia 1-14 noiembrie)
