BANI PENTRU IRIGAȚII! AFIR a publicat GHIDUL solicitantului. Află valoarea finanțării și care sunt investițiile eligibile! - Revista Ferma
3 minute de citit

BANI PENTRU IRIGAȚII! AFIR a publicat GHIDUL solicitantului. Află valoarea finanțării și care sunt investițiile eligibile!

DR 26 irigatii BANI PENTRU IRIGAȚII! AFIR a publicat GHIDUL solicitantului. Află valoarea finanțării și care sunt investițiile eligibile!
Credit foto @canva.com/laura brambilla

Bani pentru irigații! Sumele prevăzute în versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru DR-26 – Înființarea sistemelor de irigații, care a fost publicată pe site-ul AFIR în 20 decembrie.

Intervenția DR-26 este finanțată prin Planul Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023-2027 (PS PAC 2027).

În baza versiunii finale a Ghidului și a anexelor, beneficiarii eligibili (fermieri și formele asociative ale acestora, cu excepția persoanelor fizice) pot demara întocmirea proiectului prin care se solicita finanțare în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanțare.

VALOAREA FINANȚĂRII ȘI CONTRIBUȚIA PROPRIE

Valoarea maximă a finanțării care se poate obține pentru înființarea sistemelor de irigații prin intermediul DR-26 este de 500.000 de euro/ proiect, iar sprijinului public nerambursabil este de 65% din costurile eligibile.

INVESTIȚII ȘI CHELTUIELI ELIGIBILE

În cadrul acestei linii de finanțare sunt eligibile investiții privind înființarea sistemelor locale de irigații la nivelul fermei, inclusiv montarea sistemelor de contorizare a apei, construcția sau modernizarea bazinelor de colectare și de stocare a apei de irigat, precum și investițiile care vor viza utilizarea apei recuperate ca sursă alternativă de alimentare cu apă.

De asemenea, prin proiect, sunt finanțate cheltuielile cu construcția sau renovarea de bunuri imobile, onorariile pentru arhitecți, ingineri și consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, pentru obținerea avizelor și autorizațiilor necesare, inclusiv studiile de fezabilitate. Prin DR-26 se pot deconta și cheltuielile cu achiziționarea sau dezvoltarea de software și achiziționarea de brevete, licențe, drepturi de autor, mărci etc.

CONDIȚII DE ELIGIBILITATE

Pentru a beneficia de fondurile acordate prin DR-26, beneficiarii trebuie să facă dovada deținerii terenului/ activului fizic sau acordul administratorului pentru realizarea investiției. Primesc sprijin financiar proiectele care au în vedere suprafețele de teren agricol care nu sunt deservite de o infrastructură de irigații existentă.

Conform Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare și soluționare a contestațiilor pentru proiectele aferente intervențiilor de dezvoltare rurală din PS PAC 2027, sesiunea de depunere a solicitărilor de finanțare se deschide după cel puțin 15 zile calendaristice de la publicarea pe site-ul AFIR a Ghidului solicitantului și a fișei de evaluare generală a proiectului.

Detalii, anexe și documentația necesară AICI: Detalii și Anexe DR 26 – NOUL Portal AFIR – informații PS PAC, depunere Online

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →