Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat, la sfârșitul lunii ianuarie, prezența virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la o fermă de curcani, cu un efectiv de 65.626 de capete, din exploatația comercială de păsări BRAVCOD SRL – F2, de pe platforma zootehnică din localitatea Codlea, județul Brașov, a anunțat ANSVSA la vremea respectivă.
Ce a făcut ANSVSA pentru a evita un dezastru național?
MĂSURI SEVERE ŞI IMEDIATE
Cu o zi înainte, imediat de la anunțarea suspiciunii, a fost activată Unitatea Operaţională Locală din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, care a întreprins primele măsuri pentru izolarea focarului.
Totodată, a fost activat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din judeţul Brașov şi județele limitrofe, precum și Unitatea Operaţională Centrală, condusă de președintele ANSVSA, dr. Alexandru Nicolae Bociu.
În jurul focarului a fost delimitată o zonă de protecţie şi de supraveghere astfel încât, pe o rază de minim 10 km s-au luat măsuri de restricție severe de circulație a persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transport. Serviciile sanitare veterinare împreună cu Inspectoratul Județean de Poliţie și Inspectoratul Județean de Jandarmerie Brașov, au restricţionat drumurile de acces către ferme.

DOUĂ FOCARE SECUNDARE
Precizez că în zona de protecţie se aflau alte 9 exploataţii comerciale de păsări, iar în zona de supraveghere 15 unități avicole, care au fost monitorizate permanent prin inspecţii clinice şi recoltări de probe, după cum asigura ANSVSA.
Cu toate acestea, în scurt timp a izbucnit un focar secundar de gripă aviară pe aceeași platformă, la o fermă situată în apropierea fermei unde fusese depistat primul focar. După numai două zile, a fost confirmat un al doilea focar secundar, la o fermă din vecinătate.
Datele anchetei epidemiologice au arătat că între cele trei ferme comerciale există un raport de cauzalitate, acestea utilizând în comun personalul, mijloacele de transport pentru furaje și pentru colectarea cadavrelor.
Ferma BRAVCOD SRL F5 aparține aceluiași agent economic și avea un efectiv total de 113.407 de curcani. Păsările din focare au fost ucise!
CIMITIRUL CURCANILOR…
Conform procedurilor, după depopularea fermelor, spațiile utilizate pentru adăpostirea animalelor, echipamentul susceptibil de a fi contaminat, precum și vehiculele utilizate pentru transportul păsărilor, al cadavrelor, al hranei pentru păsările domestice, al gunoiului de grajd, al așternutului pentru păsări și al oricărei alte materii sau substanțe susceptibile de a fi contaminate, au fost supuse procedurilor de curăţare şi dezinfecţie.
Tot efectivul de curcani afectat, după eutanasiere a fost ecarisat prin îngropare, pe un teren care aparține Primăriei Codlea, stabilit prin decizia Centrului Local pentru Combaterea Bolilor(CLCB).
În zonele de protecţie şi supraveghere, stabilite în urma declarării focarelor sunt menţinute măsurile de restricție severe privind circulația persoanelor, animalelor și a mijloacelor de transport pentru toate fermele. Nici o pasăre de curte și nici un mamifer domestic nu trebuie să intre sau să iasă din exploatațiile din zonele de restricție, fără autorizarea autorității competente.
ZONA DE RESTRICŢIE DE 10 KM
Cu ocazia inspectării, medicul veterinar verifică respectarea condițiilor de biosecuritate. Inspectorii sanitari veterinari au prelevat probe de la toate exploatațiile din zonele de restricție, pe o rază de 10 km în jurul focarelor confirmate.
Rezultatele testării PCR pentru toate probele prelevate au fost negative, astfel că în momentul de față nu mai sunt înregistrate suspiciuni de boală.
Reprezentanții Uniunii Crescătorilor de Păsări din România au fost informați asupra măsurilor suplimentare de biosecuritate care trebuie instituite în fermele comerciale de păsări, pentru a preveni răspândirea bolii.
ANSVSA supraveghează permanent situația, identifică și implementează toate soluțiile legale pentru a nu fi perturbată activitatea celorlalți agenți economici care-și desfășoară activitatea pe platforma zootehnică din Codlea.
ATENŢIE! PERICOLUL N-A TRECUT
Contextul epidemiologic actual al evoluţiei gripei aviare în Europa denotă o presiune virală crescută, înregistrându-se focare, astfel: Polonia – 32, Franța – 27, Cehia – 11, Germania – 7, iar cazuri la păsările sălbatice: Germania – 40, Austria – 33, Belgia – 20, ceea ce determină intensificarea supravegherii şi monitorizării păsărilor domestice şi a celor sălbatice care reprezintă, conform legislaţiei şi a studiilor de specialitate, sursa naturală a virusului gripal aviar.
Pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi subproduse obţinute doar de la animale sănătoase. ANSVSA dă asigurări că nu există posibilitatea afectării sănătății populației.
SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL
Pentru exploatațiile din afara zonelor de restricţie continuă aplicarea măsurilor de supraveghere și control, astfel încât să se poată interveni rapid, în eventualitatea depistării unor simptome care pot fi atribuite gripei aviare.
Toate exploatațiile cu păsări sunt inspectate de un medic veterinar, care procedează la inspecţia sau examenul clinic al păsărilor domestice și, după caz, la prelevări de probe în vederea testelor de laborator.
Răspândirea gripei aviare înalt patogene (H5N1) în întreaga lume avansează într-un ritm alert. Într-o singură lună au fost semnalate nu mai puţin de 288 de noi focare în 17 ţări din întreaga lume!
un articol de
STELIAN RĂDESCU






