
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare meteo de vânt până la 65 km/oră și ploi abundente în mai multe județe din țară, pentru următoarele două zile.
ANM a emis un COD GALBEN pentru 11 martie, ora 10.00 – 12 martie, ora 05.00. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări în Banat, sudul Crișanei și Carpații Meridionali, cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși temporar 80 – 90 km/h.
În Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ploua și se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp, iar izolat de peste 30 l/mp.

La altitudini mai mari de 1.700 m în Carpații Meridionali, îndeosebi în noaptea de 12 spre 13 martie vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă și va fi viscol.
Vor fi intensificări de vânt în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45 – 55 km/h.
RAFALE DE PESTE 55 – 60 KM/ORĂ ÎN CENTRUL ȚĂRII
Tot în 11 martie, de la ora 11.30 până la ora 17.00 este în vigoare o avertizare nowcasting pentru județul Sibiu, în localitățile Sibiu, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Roșia, Racovița, Porumbacu de Jos, Turnu Roșu, Boița, unde se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55 – 60 km/h.
VÂNT ȘI PLOI ȘI ÎN JUMĂTATEA DE EST A ROMÂNIEI
În intervalul 12 martie, ora 05.00 – 13 martie, ora 10.00, vor fi precipitații moderate cantitativ în jumătatea de est a țării, unde și vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h. Cantitățile de apă vor fi de 15 – 20 l/mp și izolat peste 25 l/mp.







