Agricultura globală continuă să piardă teren şi forţă de muncă încă de la începutul acestui secol, în ciuda creşterii productivităţii, susţine un raport FAO publicat recent. În acelaşi timp, emisiile globale de gaze cu efect de seră generate de acest sector au crescut cu 15%.
Potrivit anuarului statistic al Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), suprafaţa agricolă din întreaga lume a scăzut cu 91 milioane de hectare între 2000 şi 2022. Totdată, suprafaţa acoperită de păduri a pierdut 109 milioane de hectare.
Deşi suprafaţa agricolă s-a redus, producţia globală de culturi primare a crescut cu 56%, ajungând la 9,6 miliarde de tone în perioada analizată. Principalele culturi – trestia de zahăr, porumbul, grâul şi orezul – au reprezentat aproape jumătate din producţia agricolă globală.
Producţia de carne a crescut cu 55%, ajungând la 361 milioane de tone între 2000 şi 2022, jumătate din această creştere fiind datorată producţiei de carne de pasăre, care a depăşit carnea de porc ca principal tip de carne consumată.
Creşterea producţiei prin utilizarea intensivă a pesticidelor şi îngrăşămintelor
Utilizarea tot mai mare a pesticidelor a contribuit, de asemenea, la creşterea puternică a producţiei agricole. Potrivit datelor FAO, aceasta a crescut cu 70% în perioada de raportare. Jumătate din cheltuielile globale sunt atribuite numai Americii. Un total de 185 de milioane tone de îngrăşăminte minerale au fost utilizate în întreaga lume în 2022, dintre care 108 milioane de tone sau 58% au fost îngrăşăminte pe bază de azot.

De asemenea, emisiile de gaze cu efect de seră din sistemul global agricol şi alimentar au crescut cu un total de aproximativ 10% din 2000 până în 2022. Emisiile din agricultură au crescut cu 15%. Se estimează că 54% din emisiile agricole sunt atribuite exploataţiilor zootehnice.
Citeşte şi: Cum va arăta agricultura UE în următorii 10 ani? Prognoze despre bani, piețe și sustenabilitate
Declinul forţei de muncă în agricultură
Pe de altă parte, numărul persoanelor care lucrează în agricultură a scăzut de la începutul mileniului. FAO estimează această cifră la 1,025 miliarde pentru 2000 şi doar 892 milioane pentru 2022. Ponderea oamenilor care lucrează în agricultură în toate persoanele ocupate a scăzut de la 40% în 2000 la 26% în 2022. Ponderea agriculturii în produsul intern brut global, în schimb, a rămas stabil la 4%.







