5 minute de citit

Atelierul de confecţii… metalice

După absolvirea facultăţii, în 2002, Ionuţ a lucrat la câteva firme de construcţii din Râmnicu Vâlcea. Sta cu chirie şi făcea naveta săptămânal. A învăţat, desigur, o mulţime de lucruri practice, dar în 2015 şi-a spus că e timpul să pună capăt condiţiei de lefegiu şi să acţioneze pe cont propriu. Plan îndrăzneţ, ţinând cont de durităţile şi capcanele din sectorul antreprenorial. Ionuţ nu e însă omul care se mulţumeşte numai cu ideile, el vrea să le vadă şi realizate.

Ionuţ Rădescu_b

Bani de la Bruxelles, utilaje din China
Ştiind că în România vin bani europeni pentru proiecte la ţară, şi-a încercat norocul. A apelat la serviciile unei firme de consultanţă din Bucureşti şi împreună au definitivat proiectul, care a fost depus online. Au fost vreo şapte luni de aşteptare. Proiectul a fost aprobat, iar după alte cinci luni a fost acordată prima tranşă, valoarea totală a finanţării fiind de 70.000 de euro, sumă integral nerambursabilă. Având o parte din banii europeni, Ionuţ a pornit la cumpărături: patru utilaje importate din China – de pildă, o maşină de amprentat profile metalice la rece şi o maşină de torsionat bare metalice – dar şi sumedenie de scule. Când am documentat acest articol, inginerul aştepta să-i mai sosească un utilaj tot din China. E vorba de o maşină de debitat cu plasmă, care îi va uşura munca foarte mult, preluând în plan automat ceea ce făceau angajaţii în mod manual. Utilajul ajunsese în Portul Constanţa, mai trebuiau îndeplinite nişte formalităţi ca să poată fi adus la Baia de Fier. Oricum, şi fără acest utilaj, tânărul inginer s-a aruncat cu capul înainte pe piaţa confecţiilor şi construcţiilor metalice, reuşind să obţină comenzi în diferite locuri din ţară.

Harta lucrărilor finalizate
”Prima mare lucrare a fost o hală de 16 m/10 m, la Râmnicu Vâlcea, destinată să fie service pentru autocamioane. A doua lucrare am câştigat-o chiar la Universitatea Tehnică din Bucureşti, unde am fost student. Am avut de confecţionat nişte eprubete de încercare. Contractele le-am obţinut prin SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice)”, îşi aminteşte Ionuţ. Desigur, punctele pe hartă unde a avut comenzi s-au înmulţit. A mai confecţionat un gard metalic pentru Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, rafturi metalice pentru trei sedii ale CNAIR, tot nişte rafturi metalice pentru Prefectura Judeţului Maramureş sau un gard metalic pentru un parc într-o comună din judeţul Braşov. ”Cea mai mare lucrare a fost o hală industrială finalizată acum o lună la Râmnicu Vâlcea”, precizează antreprenorul. Majoritatea contractelor au fost obţinute prin SEAP, dar au fost şi clienţi care au ajuns la firmă prin recomandări sau accesând site-ul firmei www.alfractus.ro.

Atelierul de confecţii... metalice_b

Firme printre ferme
Atelierul se află aproape de centrul comunei Baia de Fier. Închirierea unui spaţiu a fost una dintre condiţiile obligatorii pentru obţinerea banilor europeni. În prezent, Ionuţ are cinci angajaţi permanenţi şi spune că ar mai avea nevoie de mână de lucru: ”Acum o lună am vrut să angajez trei muncitori, dar nu i-am găsit. Nu găseşti uşor angajaţi”.
Ionuţ e un inginer pur sânge. Lucrează numai după schiţă. ”Toate lucrările sunt proiectate de mine, lucrăm numai după schiţă şi i-am învăţat pe muncitori să respecte aceste schiţe”, mă asigură el. Ştie că piaţa confecţiilor şi construcţiilor metalice e aglomerată, concurenţa e dură. ”Nu cred că pot să mă limitez la un judeţ-două, trebuie să am în vedere toată ţara. Concurenţa e foarte mare. La Sadu, tot în judeţul Gorj, e o firmă puternică, înfiinţată în 2005. Din cele 28 de contracte onorate până acum, numai două am obţinut aici, în zonă”, precizează în final inginerul Ionuţ Rădescu.

 IonuÅ£ Rădescu_b

UN BUSINESS IEŞIT DIN TIPARELE INVESTIŢIILOR RURALE
Accesând sM 6.2 ”Înfiinţare activităţi neagricole în zone rurale”, Ionuţ Rădescu sparge clişeul potrivit căruia dacă trăieşti la ţară, e musai să accesezi bani europeni pentru agricultură. Cu o diplomă de inginer în servietă, cu experienţă de zece ani dobândită ca angajat al unor firme de construcţii din Rm. Vâlcea, tânărul a avut curajul să înfiinţeze o firmă de confecţii şi construcţii metalice şi să aplice pentru banii europeni, reuşind să câştige 70.000 de euro pentru achiziţia de utilaje performante şi a altor lucruri necesare activităţii sale. Cu firma lui, completează şi diversifică peisajul antreprenorial al comunei Baia de Fier, unde se află patroni de firme de transport, dar şi proprietari de pensiuni turistice.

Un articol publicat în revista Ferma nr. 14/219 (ediţia 15-31 august 2018)

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Ferma lumina credit foto iStock 1162244809 Vladimir Zapletin Ferme cu lumina stinsă!

Ferme cu lumina stinsă!

Fermierii români depun armele. Preţuri mici, datorii mari, speranţe deşarte… Fiecare zi aduce tot mai multă deznădejde şi într-un final […]

Citește mai multe știri →