Greg, Nathan, și Kendal sunt a cincea generație de fermieri în familia Peterson din Kansas, fermă care crește vite și muncește pământul neîntrerupt din anul 1882. Acum au trei exploatații în care cresc aproximativ 1000 capete vaci de carne și 3500 acri de teren (un acru = aproximativ 0,4 ha). Terenul îl cultivă predominant cu grâu, porumb, soia și floarea soarelui, precum și cu lucernă, porumb și sorg furajer.
Frații Peterson mărturisesc că cel mai bun lucru care li s-a întâmplat vreodată este acela că au crescut într-o fermă de familie. Și poate că ferma a fost și șansa lor de a deveni celebri, deși nu asta a fost ținta lor.
În 2012, fără a avea această intenție, cei trei frați au transformat ferma mixtă de familie într-un veritabil ”studio de producție” pentru videoclipurile lor muzicale care surprind viața la fermă, reunite sub numele de Peterson Farm Brothers.
Urmărește videoclipul care i-a lansat în muzică!
S-au specializat în agricultură
Responsabilitățile la fermă nu i-au împiedicat să-și urmeze studiile universitare. Greg, băiatul cel mare, a absolvit Factultatea de Jurnalism și Comunicare în domeniul agricol, Nathan s-a specializat în Managementul tehnologiei agricole, iar Kendal în Agribusiness, după cum singuri se prezintă pe pagina lor petersonfarmbrothers.com.
Ferma de familie Peterson este formată din părinții David și Marla, cei trei băieți și soțiile lor BrookeAnna (a lui Greg), Riley (a lui Nathan) și Caelan (a lui Kendal), sora ce mică Laura și Kendra. La care se adaugă copiii lor, a șasea generație de mici fermieri.
Știați că un fermier din Kansas hrănește peste 128 de persoane?
Cum au reușit cei 3 frați din Kansas să aducă agricultura la rang de artă?
Contactul cu lumea din afara fermei le-a arătat cât de greșit este percepută agricultura în mediul urban, astfel că au început să filmeze videoclipuri distractive și educaționale despre agricultură parodiind celebre hituri americane. ”Canalul YouTube Peterson Farm Bros a fost lansat în martie 2012 cu un videoclip care prezintă întreaga noastră familie, cu un clip video care prezintă „Recoltarea grâului într-o fermă de familie adevărată în Kansas”. Postul a devenit viral pe YouTube cu peste 5 milioane de vizualizări din peste 200 de țări în 2 săptămâni”, își amintesc frații Peterson.
Acum au 32 de videoclipuri cu peste 250 de milioane de vizualizări și peste 1 milion de urmăritori în social media.
Fermieri și formatori de opinie
Ca niște adevărați profesioniști în agricultură și specialiști în comunicare, dezbat subiecte de ultimă oră și destul de delicate din domeniu pe blogul lor, problematici care macină fermierii și consumatorii din întreaga lume, cum ar fi controversatele OMG-urile, noi tehnologii și practici agricole, gazele cu efect de seră provenite din creșterea vitelor, utilizarea antibioticelor și a hormonilor în zootehnie, sistem convențional vs. ecologic etc.
Sunt membri ai diferitelor organizații agricole și participă la evenimente și discuții legate de agricultură, cele mai cunoscute fiind AgriTechnica Farm Show (Germania), Farm Progress Show, Forumul Tinerilor Fermieri (Germania).
Când nu sunt plecați în turnee pentru a susține concerte cu hiturile lor, frații Peterson ne țin la curent cu activitățile din fermă prin intermediul canalelor social media.
Și nu s-au oprit aici…
Fac atât agricultură, cât și muzică cu multă modestie, dar munca la fermă i-a făcut celebri. Iar asta le-a deschis o sumedenie de oportunități de a diversifica activitățile și veniturile familiei: tururi ale fermei, la evenimente (nunți) sau cazări la fermă.
Iată ce conținut postează Peterson Farm Bros pe rețelele de socializare!
Credit foto: Facebook/Peterson Farm Bros