Arenda agricolă este pusă sub presiune de chiriile oferite pentru parcurile fotovoltaice, care pot ajunge la 4.500 de euro pe hectar pe an în Germania, de câteva ori peste nivelul arendei agricole.

Pentru proprietari, oferta este tentantă. Pentru fermierii care depind de terenuri închiriate, însă, extinderea energiei solare poate însemna o concurență tot mai dificilă pentru accesul la pământ. Este o dilemă care merită analizată și în România, unde dezvoltarea energiei regenerabile trebuie pusă în balanță cu protejarea capacității de producție agricolă.

De la câteva sute la câteva mii de euro pe hectar

Un raport al pieței agricole din Germania, realizat de compania de consultanță imobiliară Colliers și citat de Agrarheute evidențiază diferența semnificativă dintre veniturile pe care le poate obține un proprietar din închirierea terenului pentru agricultură și cele oferite pentru dezvoltarea unor proiecte fotovoltaice.

Potrivit datelor prezentate de companie, chiriile pentru parcurile fotovoltaice montate la sol se situează între 3.000 și 4.000 de euro pe hectar pe an, iar în cazul anumitor amplasamente eligibile pentru proceduri de autorizare simplificate pot ajunge la 4.500 de euro pe hectar anual.

Pentru sistemele agrivoltaice, care permit continuarea activității agricole pe aceeași suprafață, intervalul indicat este de 2.000-3.500 de euro pe hectar pe an.

Prin comparație, datele utilizate în analiza pieței germane indică o chirie medie de aproximativ 408 euro pe hectar pe an pentru terenurile agricole, inclusiv terenurile arabile și pajiștile.

Diferența este considerabilă. Un proprietar care deține un teren potrivit pentru un parc solar poate primi o ofertă de câteva ori mai mare decât cea obținută prin arendarea sa în scop agricol. Totuși, aceste valori sunt intervale de piață, nu tarife garantate. Amplasamentul, accesul la rețeaua electrică, condițiile de autorizare și caracteristicile terenului influențează decisiv oferta finală.

Arenda vs chirie. Ce înseamnă diferența pentru un proprietar cu 10 hectare?

Un calcul simplificat arată de ce dezvoltatorii de proiecte fotovoltaice pot deveni concurenți puternici pentru utilizatorii agricoli ai terenurilor.

La o chirie agricolă de 408 euro pe hectar pe an, proprietarul a 10 hectare ar încasa aproximativ 4.080 de euro anual. Dacă aceeași suprafață ar fi închiriată pentru un parc fotovoltaic, la o chirie ipotetică de 3.500 de euro pe hectar, venitul ar ajunge la 35.000 de euro pe an.

În cazul unui sistem agrivoltaic, la o chirie orientativă de 2.750 de euro pe hectar, venitul anual ar fi de 27.500 de euro.

Diferența este evidentă, dar comparația trebuie interpretată corect: vorbim despre venitul proprietarului din chirie, nu despre profitul unei ferme. Fermierul care își lucrează propriul teren obține venituri din producția agricolă, în timp ce cel care arendează terenul suportă costuri de producție și riscuri economice. Cele două activități nu pot fi comparate doar prin valoarea chiriei.

În plus, calculele nu includ impozitele, costurile contractuale sau alte obligații și nici nu garantează că o anumită suprafață va putea fi autorizată pentru producerea energiei solare.

Cine câștigă și cine riscă să piardă?

La prima vedere, dezvoltarea parcurilor fotovoltaice pare o oportunitate economică evidentă pentru proprietarii de terenuri. Contractele pe termen lung pot asigura venituri previzibile, fără riscurile asociate recoltelor, secetei, prețurilor la inputuri sau fluctuațiilor pieței agricole.

Problema apare atunci când terenurile respective sunt deja exploatate de fermieri care nu le dețin în proprietate.

Un proprietar poate fi tentat să înlocuiască un contract de arendă agricolă cu unul pentru energie solară, dacă diferența de venit este suficient de mare. Fermierul care pierde accesul la teren trebuie fie să găsească alte suprafețe, fie să își reducă activitatea. Dacă mai mulți proprietari din aceeași zonă iau aceeași decizie, concurența pentru terenurile rămase poate deveni mai intensă, iar arenda agricolă poate crește.

Acesta este unul dintre riscurile importante ale tranziției energetice: beneficiile financiare se pot concentra la proprietarii terenurilor potrivite pentru proiecte energetice, în timp ce o parte dintre costuri sunt suportate de fermele care depind de accesul la suprafețe închiriate.

Institutul Thünen a analizat presiunea pe care utilizările alternative ale terenurilor o pot exercita asupra pieței funciare. În anumite regiuni, pierderea terenurilor arendate poate pune în dificultate fermele mai mici, pentru care fiecare hectar contează în menținerea volumului de producție și a eficienței economice.

Aceasta nu înseamnă că orice parc solar afectează automat o fermă sau că orice teren agricol trebuie păstrat neschimbat. Înseamnă că deciziile privind utilizarea terenurilor trebuie evaluate și prin efectele asupra agriculturii din jur.

Agri-PV: energie solară fără abandonarea agriculturii

O alternativă este agrivoltaica, cunoscută și sub denumirea de Agri-PV. Acest sistem presupune instalarea panourilor fotovoltaice astfel încât activitatea agricolă să poată continua pe aceeași suprafață, sub module sau printre rândurile acestora.

În funcție de proiect, terenul poate fi folosit pentru anumite culturi, pășunat sau alte activități agricole compatibile cu instalația. Rezultatul depinde de înălțimea și distanța dintre panouri, de accesul utilajelor, de lumină, de disponibilitatea apei și de tipul de cultură.

Agrivoltaica nu reprezintă însă o soluție universală. Unele culturi pot beneficia de umbrire parțială în condiții de stres termic, în timp ce altele pot înregistra producții mai mici din cauza reducerii luminii. Investiția trebuie adaptată condițiilor locale și evaluată pe baza producției agricole reale, nu doar a energiei electrice generate.

Din perspectiva utilizării terenului, avantajul este că producția de energie nu presupune neapărat renunțarea completă la producția agricolă. Pentru fermieri, însă, contează dacă sistemul permite utilizarea eficientă a mecanizării, menținerea randamentelor și obținerea unui venit agricol suficient.

Fermierii își vând vacile și investesc în panouri solare! ”E mult mai rentabil!”

Energia eoliană ocupă mai puțin teren, dar aduce alte presiuni

Raportul Colliers evidențiază și creșterea chiriilor pentru amplasamentele turbinelor eoliene. Potrivit datelor prezentate, plățile anuale pot ajunge la 50.000-100.000 de euro pentru o turbină, în funcție de amplasament, potențialul eolian și condițiile contractuale.

Spre deosebire de un parc fotovoltaic clasic, unde o suprafață extinsă este ocupată de instalații, în cazul turbinelor eoliene agricultura poate continua, în general, pe terenurile dintre acestea. Fundațiile, platformele tehnice și drumurile de acces ocupă doar o parte din suprafață, deși pot fragmenta terenurile și pot influența organizarea exploatației.

Prin urmare, suprafața delimitată pentru un proiect eolian nu trebuie confundată cu suprafața scoasă integral din circuitul agricol. Impactul trebuie calculat în funcție de terenul ocupat efectiv, de accesul utilajelor și de eventualele restricții de exploatare.

România: terenul agricol va deveni o miză tot mai importantă

În România, prețurile terenurilor, structura proprietății, productivitatea agricolă, condițiile de autorizare și accesul la rețeaua electrică sunt diferite.

România dispune de o suprafață agricolă importantă și de un potențial semnificativ pentru dezvoltarea energiei regenerabile. Un raport al organizației European Environmental Bureau, bazat pe estimări privind potențialul funciar și scenarii de dezvoltare energetică, arată că necesarul de teren pentru capacitățile fotovoltaice la sol ar putea reprezenta o proporție relativ redusă din suprafața totală a țării, chiar și într-un scenariu de extindere până în 2040.

Această perspectivă sugerează că dezvoltarea energiei solare nu trebuie privită automat ca o amenințare inevitabilă pentru agricultura românească. Contează în primul rând unde sunt amplasate proiectele și ce terenuri sunt alese.

Suprafețele degradate, fostele platforme industriale, terenurile cu utilizare agricolă redusă și alte amplasamente adecvate ar trebui analizate înaintea ocupării terenurilor fertile, productive și importante pentru continuitatea exploatațiilor agricole. În același timp, utilizarea acoperișurilor pentru producția de energie poate contribui la reducerea presiunii asupra terenurilor.

Pentru România, întrebarea nu este dacă trebuie să dezvoltăm energia solară, ci cum o facem fără să ignorăm valoarea economică și strategică a terenului agricol.

Ce ar trebui să conteze în alegerea terenurilor pentru parcuri solare?

O abordare responsabilă ar trebui să pornească de la câteva criterii clare:

• Calitatea solului și productivitatea agricolă: terenurile fertile și exploatațiile care contribuie semnificativ la producția agricolă trebuie evaluate cu atenție înainte de schimbarea destinației.
• Impactul asupra fermelor existente: autorizarea unui proiect trebuie să țină cont și de efectele asupra fermierilor care lucrează terenurile în arendă, nu doar de acordul proprietarului.
• Alternativele de amplasare: terenurile degradate, fostele platforme industriale și suprafețele deja artificializate pot reprezenta opțiuni relevante acolo unde condițiile tehnice permit.
• Agrivoltaica: proiectele care permit continuarea activității agricole ar trebui evaluate în funcție de rezultatele concrete, inclusiv producția agricolă obținută.
• Contractele și obligațiile de mediu: durata concesiunii sau a închirierii, indexarea chiriei, dezafectarea instalațiilor și refacerea terenului trebuie tratate explicit.

Nu orice teren agricol este potrivit pentru un parc fotovoltaic, după cum nici orice proiect solar nu este incompatibil cu agricultura. Diferența o fac amplasamentul, proiectarea, condițiile contractuale și modul în care sunt gestionate efectele pe termen lung.

Tranziția energetică nu trebuie să se transforme într-o competiție între hrană și energie

Chiriile de până la 4.500 de euro pe hectar pe an din piața germană arată cât de puternic poate deveni stimulentul financiar pentru schimbarea utilizării terenurilor. Pentru proprietari, aceste venituri pot fi greu de ignorat. Pentru fermierii care depind de terenuri arendate, însă, extinderea proiectelor energetice poate însemna costuri mai mari și acces mai dificil la suprafețe.

Terenul agricol nu este doar un activ imobiliar care trebuie să genereze cel mai mare venit posibil. Este și baza producției de hrană, a activității fermelor și a economiei rurale. Provocarea este să găsim un echilibru în care energia verde să se dezvolte, fără ca agricultura să ajungă să plătească un preț disproporționat pentru această tranziție.